Reabilitarea Parcului Sub Arini, cinci ani de hârtii. Găvozdea: ˝Documentația de autorizare este submediocră˝

Reabilitarea Parcului Sub Arini, cinci ani de hârtii. Găvozdea: ˝Documentația de autorizare este submediocră˝

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Unul dintre cele mai importante proiecte anunțate de Primăria Sibiu în ultimii ani, cel de modernizare a Parcului Sub Arini, estimat la aproximativ 10 milioane de euro și anunțat ca fiind aproape de faza de execuție, este contestat de arhitectul sibian Alexandru Găvozdea. Acesta susține că documentația tehnică este incompletă și ridică semne de întrebare atât asupra transparenței, cât și asupra legalității proiectului.

Fostul candidat independent la Primăria Sibiului, Alexandru Găvozdea, atrage atenția asupra unor probleme de fond, care țin atât de transparență, cât și de calitatea proiectării și de modul în care este gestionată o investiție majoră finanțată în mare parte din bani publici. În lipsa unei prezentări publice complete a proiectului, acesta a apelat la Legea 544 privind accesul la informațiile de interes public, însă demersul său s-a întins pe parcursul a aproape două luni și s-a finalizat printr-un acces limitat la documente, oferit doar sub forma consultării fizice și fotografierii dosarului. „După 10 zile am primit o adresă în care mi se spunea că, din cauza complexității solicitării, răspunsul va veni în 30 de zile. După vreo 40 de zile am încercat să aflu unde s-a împotmolit treaba. Abia în a 58-a zi am primit răspunsul că pot veni să fotografiez documentele”, spune Găvozdea, subliniind că un astfel de parcurs ridică semne de întrebare legate de coerența proiectului.

Un proiect vechi, reluat fără explicații clare

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Modernizarea Parcului Sub Arini nu este o inițiativă recentă, prima dată fiind anunțată în 2021, iar istoricul său contribuie la contextul actual de neîncredere. În urmă cu aproximativ patru ani, documentația aflată atunci într-o fază incipientă a fost discutată într-un cadru public, în prezența autorităților, a specialiștilor și a reprezentanților societății civile, iar concluzia comună a fost că proiectul este de slabă calitate și necesită o revizuire substanțială. Potrivit arhitectului sibian, chiar reprezentanții Primăriei au admis atunci aceste probleme și au promis că proiectul va fi refăcut. Între timp, administrația a anunțat că documentația a fost revizuită, că a fost obținută autorizația de construire și că a fost semnat acordul de finanțare, însă această versiune „îmbunătățită” nu a fost prezentată public. „Din păcate, însă, Primăria din Sibiu a refuzat să arate proiectul îmbunătățit și refăcut așa cum a fost promis acum patru ani”, afirmă Găvozdea.

Documentație incompletă și intervenții fără amplasament clar

După consultarea documentației obținute în baza Legii 544, arhitectul susține că problemele identificate de el nu sunt doar de natură estetică sau conceptuală, ci țin de elemente fundamentale ale proiectării. „M-am uitat în documentație să văd dacă proiectul a fost îmbunătățit, pentru că nu poți critica ceva, dacă nu știi cum arată. Ei bine, am descoperit că documentația de autorizare este submediocră și, formal, nu respectă conținutul cadrului legal”, spune acesta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cele mai importante lipsuri semnalate este absența unui plan general de situație, document esențial pentru orice proiect de acest tip, care ar trebui să indice exact amplasarea intervențiilor. Potrivit lui Alexandru Găvozdea, un proiect de asemenea amploare ar trebui să includă un plan general de situație care să indice exact amplasarea tuturor intervențiilor propuse. Acesta este documentul de bază care permite evaluarea impactului asupra terenului și a relației dintre elementele proiectului. „Primul lucru care lovește când analizezi documentația este că lipsește un Plan General, pe care ai putea să observi unde și ce anume se propune. Această planșă vitală, fără de

care nu se poate emite autorizație de construire, lipsește din dosar”, explică Găvozdea, adăugând că, în lipsa acesteia, elemente precum amfiteatrul, portalul sau zonele de agrement nu pot fi localizate în teren. „Se vorbește despre un amfiteatru și un portal despre care, în acest moment, nu știm unde vor fi amplasate. Nici despre băncile care vor fi montate în parc nu știm unde vor fi puse”, mai spune acesta, punând sub semnul întrebării modul în care o astfel de documentație poate sta la baza unei autorizații de construire.

„Problema este când prostia se construiește”

Dincolo de aspectele tehnice, arhitectul atrage atenția asupra riscului ca un proiect slab conceput să fie implementat și să producă efecte pe termen lung asupra parcului. „Pe hârtie nu e grav dacă se scrie o prostie. Problema este când prostia respectivă se construiește și rămânem cu ea foarte multă vreme după aceea”, spune Găvozdea, subliniind că intervențiile realizate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nu mai pot fi modificate ușor ulterior. „Există clauze care spun că nu mai ai voie să intervii ulterior asupra proiectelor realizate pe fonduri europene. Asta înseamnă că trebuie să le faci bine de la început”, explică acesta. În acest context, arhitectul consideră că etapa de proiectare este esențială și că eventualele erori sau compromisuri făcute acum vor deveni permanente, afectând un spațiu cu valoare istorică și socială importantă pentru oraș.

Bani publici și standarde de calitate

Proiectul este estimat la aproximativ 10 milioane de euro, iar cea mai mare parte a finanțării provine din bugetul local, ceea ce, în opinia arhitectului, ar trebui să impună standarde ridicate de calitate și responsabilitate. „Când se anunță un proiect de 10 milioane de euro, mă aștept ca acești bani să fie cheltuiți cu niște efecte vizibile și, mai ales, bune asupra parcului. Este un obiectiv foarte important pentru noi, sibienii, nu doar ca parc, ci și prin calitatea lui de parc istoric, chiar dacă nu este declarat monument istoric”, afirmă Găvozdea.

Acesta susține că problema nu este ideea de reabilitare, ci modul în care este conceput și gestionat proiectul. „Eu nu pornesc de la ideea că nu trebuie să aibă loc această reabilitare. Din contră. Sunt lucruri evidente care trebuie făcute. Dar acest lucru nu se vede în documentație, iar când informația este ascunsă, nu putem să ne imaginăm că rezultatul va fi unul de calitate”, spune el.

Totodată, devizul general al unei investiții reflectă, în mod direct, prioritățile proiectului. În cazul Parcului Sub Arini, arhitectul observă că doar aproximativ 8% din buget este alocat componentelor de peisagistică, ceea ce, în opinia sa, indică o orientare predominantă către lucrări de construcție. În mod normal, într-un proiect de amenajare a unui parc, investițiile ar trebui să fie centrate pe conservarea și valorificarea caracterului natural al spațiului. Proporțiile bugetare ridică astfel întrebări despre direcția reală a intervenției și despre echilibrul dintre construcții și spațiul verde.

Apel la dezbatere și implicare

În lumina acestor sincope descoperite în jurul proiectului, arhitectul anunță intenția de a iniția în perioada următoare o discuție mai amplă cu ONG-urile locale, specialiști și cetățeni interesați de calitatea intervențiilor urbanistice din oraș, în special în ceea ce privește Parcul Sub Arini. „Noi vrem să solicităm îmbunătățirea proiectului, în niciun caz nu ne opunem demersului. Problema nu este proiectul în sine, ci faptul că se uită responsabilitatea de a face lucruri de calitate, mai ales pe bani publici”, spune acesta. Găvozdea subliniază că, în lipsa unei transparențe reale și a unei documentații complete, este dificilă formularea unei opinii pe deplin obiective, însă concluziile preliminare sunt îngrijorătoare. „În limitele în care ne-a fost permis accesul la aceste informații, calitatea proiectului este, obiectiv, proastă. În acest moment, lucrurile nu arată bine și nu este ceva ce poate fi încurajat”, afirmă arhitectul.

Autor - Vlad IGNAT
02 aprilie 2026 la 08:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 minute
VIDEO | Unul dintre tunelurile de pe A1 Sibiu–Pitești a fost forat integral. Lucrările continuă la Balota și Robești
Lucrările la tunelurile Balota și Robești, de pe Secțiunea 2 a autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, avansează. La Robești, excavarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 minute
SĂLIȘTE: Comemorarea soldaților români căzuți în Bătălia de la Cacova – Fântânele 1916
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 minute
Cum arată o casă de aproape un milion de euro de pe Valea Sadului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 25 minute
Drumarii sibieni intervin pe mai multe drumuri județene. Unde se fac lucrări în această săptămână
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă în această săptămână lucrările de întreținere și reparații pe drumurile județene, în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 41 minute
ADVERTORIAL: Level Up, ediția a III-a: Tineretul Social Democrat Sibiu pune administrația publică în centrul dialogului
Sibiu, 29 septembrie 2026 – Tineretul Social Democrat Sibiu continuă proiectul „Level Up”, dedicat educației, dezvoltării și implicării...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ajungem MARI caută 40 de voluntari în Sibiu pentru copiii instituționalizați
Sunt ultimele zile de înscrieri în programul de voluntariat Ajungem MARI. Organizația caută 40 de voluntari care să...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul caută soluții pentru copiii care se pierd între școală, familie și sistem
Un caz fictiv, folosit într-un exercițiu de lucru, a arătat cât de ușor se poate pierde un copil...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Recomandarea săptămânii | Gabriel Hasmațuchi: „Romanul adolescentului miop”
Poet, eseist și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Gabriel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Ce semne pot indica o problemă hormonală. Recomandările unui specialist de la Endocrinologie, SCJU Sibiu
Afecțiunile tiroidiene, tulburările metabolice, problemele hormonale și reproductive și bolile osoase se numără printre cele mai frecvente probleme...
Actualitate
• 4 min de citit
Constructorii și statul, față în față după PNRR. De la „miracolul” banilor salvați la nota de plată a industriei și miza unui plan de țară
Sectorul construcțiilor s-a așezat, la Sibiu, față în față cu autoritățile centrale și locale pentru a trage linie...
Actualitate
• 10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.