Interviu exclusiv Tribuna | Raluca Teodorescu, prima femeie la conducerea Muzeului Brukenthal: „Suntem în elita mondială ca patrimoniu și trebuie să valorificăm asta”

După o perioadă prelungită de interimat și un concurs reluat de Ministerul Culturii, Raluca Teodorescu a fost desemnată manager „plin” al Muzeul Național Brukenthal.

Raluca Teodorescu preia oficial responsabilitatea uneia dintre cele mai importante instituții muzeale din România. Despre viziunea sa managerială, provocările imediate și direcțiile de dezvoltare ale Muzeului Brukenthal, discutăm în interviul de mai jos.

TRIBUNA: În primul rând, felicitări pentu concursul câștigat. Cum a fost competiția?

RALUCA TEODORESCU: Mulțumesc! În primul rând, a fost o mare responsabilitate. Am decis cu greu să particip la acest concurs, pentru că acest muzeu este, consider eu, cel mai important muzeu din România. Ca număr de piese, dar și ca spații. Suntem singurul muzeu din țară care are nouă sedii, dintre care cinci sunt palate – monumente istorice. Așa că responsabilitatea este foarte mare.

Pe de altă parte, concursul a fost compus din două etape: una care implica conceperea și depunerea unui proiect de management pentru următorii trei ani și partea a doua, care a constat într-un interviu. A fost greu pentru că s-a prelungit foarte mult. Prima comisie nu a reușit să se încadreze într-un interval de două puncte diferență maximă pentru note, iar în condițiile acestea a fost multă presiune și pe mine și pe contracandidatul meu, deoarece a trebuit să așteptăm constituirea noii comisii.

Într-un final, ambele comisii, din care au făcut parte oameni extrem de relevanți pentru mediul științific și academic național, au validat proiectul meu cu punctaje relativ asemănătoare. Deci eu zic că-i de bine. Unul dintre membrii comisiei de concurs a fost președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Practic, cel mai relevant om pentru muzee și colecții naționale a dat o notă foarte bună proiectului meu, ceea ce m-a măgulit foarte mult.

V-ați construit o mare parte din carieră în jurul muzeului pe care de astăzi îl conduceți. Cum v-a pregătit asta pentru noul rol?

Așa este! Lucrez în muzeu de 20 de ani și am parcurs treptat toate etapele. De la referent de specialitate, la muzeograf, mai apoi șef de secție, director și acum manager. Practic, am avut avantajul să trec prin toate etapele, prin toate procesele de constituire de expoziții. Deja am cumva baza tehnică, să spunem, ca să pot demara orice fel de procedură menită să promoveze numele muzeului în țară sau în străinătate. Așa că da, clar, cariera m-a format pentru acest post.

M-am bucurat foarte mult să am susținerea vechilor noștri colegi, care acum sunt pensionari. Și care au transmis niște mesaje foarte calde. Și mă bucur mult că am primit validare și din partea lor. Am acumulat multă experiență în poziții de middle-management și atunci, prin asta, am profitat. Dar niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge să urc până în poziția de manager, pentru că pornisem pe drumul cercetării în arheologie. Intrasem și în Comisia Națională de Arheologie, care pentru mine a fost o validare extrem de importantă, și atunci nu-mi imaginam că mă voi mai întoarce într-o poziție atât de tehnică și administrativă.

Dacă mă întreba cineva, în 30 aprilie, dacă eu sunt conștientă că din 6 mai sunt managerul muzeului, aș fi spus că e nebun. A fost efectiv o conjunctură care a dus în direcția asta, datorită susținerii unor oameni foarte importanți, din mediul științific și academic, despre care eu nici măcar nu știam. Apoi, una dintre primele probleme pe care mi le-am pus a fost cum mă voi încadra eu ca primul manager femeie al muzeului din istoria sa de 210 ani a Muzeului Național Brukenthal.

Cum iese Muzeul Brukenthal din această perioadă de interimat care părea, cel puțin pentru public, interminabilă?

Problema cu interimatele este că nu se pot face investiții. Aceste mandate sunt de patru luni, contractul tău de manager este foarte limitat, așa că nu poți avea o viziune concretă asupra evoluției muzului. Nu știu contextul în care ministrul a decis să tot prelungească aceste mandate interimare, dar, într-adevăr, un interimat de mai bine de trei ani este foarte mult, în economia unui muzeu național de talia Brukenthal-ului. Foarte ulte proiecte benefice muzeului au fost blocate atât timp.

În mandatul meu de interimar, m-am concentrat să asigur continuitatea financiară pentru proiectele care se desfășurau deja în muzeu. Pentru multe dintre proiectele care ne-au fost propuse, am dat răspuns viitorilor parteneri că-i rog să aștepte până la sfârșitul anului, când un manager „plin” își va putea asuma proiectele pe termen lung. Asta este problema unui interimar: nu-și poate asuma proiecte pentru instituție, pe termen mediu și lung.

Iar mandatul dumneavoastră interimar poate fi caracterizat prin…?

Principalul efort din interimatul meu a fost să asigur plata salariilor, a facuturilor și a tuturor cheltuielilor din instituție. Nu doar că s-a întâmplat acest lucru, dar am reușit și să avem o creștere de 26 la sută a încasărilor din bilete, față de media anului 2024. Pe lângă asta, am reușit să generăm mai multe proiecte internaționale în aceste patru luni, deci consider că am depășit limitele unui astfel de mandat. Financiar s-a văzut foarte bine un progres. În decembrie, am plătit salariile, din venituri proprii, în proporție de 70 la sută.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă Muzeul Brukenthal, acum, la preluarea mandatului?

Cea mai mare problemă este lipsa personalului. Asta e validă pentru orice muzeu din țară. Iar acum, cu cerința de reducere cu zece la sută a cheltuielilor cu personalul asta ne va obliga la unele măsuri absurde. Cred că este ilegal să tai zece la sută dintr-un salariu minim pe economie, așa că este posibil să consemnăm dispariția completă a unor compartimente din muzeu. Nu avem posturi dublate, iar fiecare plecare amenință unele compartimente ale instituției. Iar asta mi se pare extrem de grav.

Apoi, mai este presiunea mare pe veniturile proprii. Această tăiere cerută de Guvern ne obligă să creștem rapid – și mult – veniturile proprii. Sper să găsim rapid metodele să contrabalansăm situația. Noi, ca manageri de muzee, trebuie să găsim modalități de a ne desprinde de bugetul acordat de Mnisterul Culturii.

Sper doar să putem face asta fără sacrificiu pe patrimoniu sau pe seama personalului muzeal, ci prin creștere constructivă și asumată. În paralel, încercăm să găsim rapid parteneriate prin care experții noștri să contribuie la restaurarea unor lucrări din circuitul privat. Un exemplu este colaborarea cu Centrul Cultural „Palatul Principilor”, din Aiud. Acolo, experții noștri vor avea de restaurat 11 portrete ale principilor Transilvaniei. Deci asigură și ei venituri proprii, pe lângă faptul că ajută la sudarea unor relații interinstituționale.

În opinia dumneavoastră, care sunt cele mai mari provocări ale Muzeului Brukenthal pentru următorii trei-cinci ani?

Prima provocare a acestui muzeu este securizarea patrimoniului. În condițiile în care vedem că în lumea civilizată, se întâmplă tot felul de situații de abuz asupra patrimoniului – jafuri, furturi, chiar vandalism -, principala noastră problemă este securizarea pieselor noastre. Mai ales în contextul valorii foarte mari a patrimoniului pe care îl administrăm și mai ales pentru că 90 la sută din piesele noastre nu sunt expuse. Stau și acum în depozit. Iar pentru mine, asta e principala problemă.

A doua provocare va fi să atragem vizitatori noi și să convingem comunitatea locală cu privire la misiunea muzeului. Am constatat că între muzeu și comunitatea locală este o ușoară disonanță. Sunt destul de puțini vizitatori din oraș. Acum, cu joia sibienilor (n. red. prima joi din fiecare lună aduce intrarea gratuită pentru sibieni în muzeu), cumva s-a schimbat situația, dar nu radical. Oamenii nu sunt convinși că acest muzeu nu este o instituție elitistă. Provocarea noastră va fi să reușim să organizăm proiecte care să mențină nivelul ridicat de informație corectă, istorică și științifică.

Proiectul cu care ați câștigat concursul arată că unele din prioritățile dumneavoastră sunt „stabilitatea instituțională, colaborarea cu echipa muzeului și adaptarea muzeului la nivel nevoile comunitare”. Ce înseamnă asta, concret, pentru Muzeul Brukenthal?

În ultimii ani, numărul de angajați ai muzeului a scăzut drastic. În 2006, era 176 de angajați, în 2010, am fost 168. Acum suntem 101, deși organigrama noastră prevede 126 posturi.. Aceasta se traduce printr-o presiune foarte mare pusă pe colegii mei, care, câteodată, trebuie să îndeplinească două fișe de post în același timp. Și trebuie să o facă bine, pentru că este vorba despre valori extrem de mari pe care le manipulăm și putem fi trași la răspundere, inclusiv penal. În aceste condiții, este foarte dificil să lucrez cu colegi care lucrează pe minimul pe economie.

Mai mult, dacă Guvernul va decide să taie cei zece la sută din anvelopa salarială a instituției, colegii mei vor fi nevoiți să lucreze în plus. La asta mă refer când am spus că mă interesează stabilitatea instituțională. Ne dorim să aducem cât mai mulți tineri experți în muzeu, care să învețe de la colegii noștri mai experimentați, mulți dintre ei aproape de pensionare. Și suntem cumva blocați, din punctul ăsta de vedere. Stabilitatea e foarte importantă, pentru că avem cu toții o responsabilitate foarte mare. Și cu cât schimbările sunt mai dese, cu atât a riscurile pentru instituție și patrimoniu cresc. Este o situație foarte delicată și foarte complexă.

Bineînțeles că facem presiuni și la minister să ne asigure bugetul necesar unor angajări noi, fără să creăm presiune suplimentară pe zona de cheltuieli.  Dar, din fericire, Brukenthal aduce colaboratori și doar prin nume. Avem un număr destul de mare de voluntari, datorită unui parteneriat foarte bun cu Universitatea Lucian Blaga. Dar pe ei îi poți folosi în locuri limitate, fără răspundere patrimonială, pentru că ei nu răspund penal în cazul în care se întâmplă ceva.

Deci se va vedea ceva în primele luni de mandat „plin”?

Suntem obligați să se vadă, după o perioadă așa de lungă de interimat. Va trebui să avem niște proiecte de cercetare sau educative care să fie validate rapid în relația cu comunitatea. Un mandat de manager durează trei ani, foarte puțin pentru proiecte mari, dar ne bazăm și pe variante de fonduri nerambursabile, care necesită timp. Fondurile europene sau granturile norvegiene pot fi unele soluții viabile pentru astfel de proiecte.

Pe lângă patrimoniul de 1,6 milioane de piese, avem și multe clădiri monumente istorice și o responsabilitate în ceea ce le privește. Muzeul de Istorie, aflat în proprietatea noastră, nu este doar o clădire frumoasă din centrul orașului. Este locul unde s-au luat cele mai mari decizii din istoria Sibiului din 1547 până în 1947. Deci este relevant din punct de vedere istoric, nu doar arhitectural, iar povestea palatului în sine trebuie cunoscută. Sunt multe lucruri pe care le putem mișca relativ rapid.

Apoi, avem proiecte mari de diplomație culturală. La anul se vor împlini 150 de ani de relații diplomatice între România și Austria. Pentru Transilvania și Muzeul Brukenthal, e foarte important, pentru că noi ne regăsim foarte bine în astfel de contexte. Am făcut o analiză și pe prețul biletului de intrare. În contextul inflațional din ultimii ani și al tăierilor impuse de Guvern, trebuie să recuperăm acești bani pierduți de undeva. Ultima majorare a fost în 2022. Prin raportare la inflație, un bilet ar trebui să fie 64 de lei, astăzi. Vedem ce va decide Consiliul de Administrație a muzeului. Probabil va fi o creștere a prețului la bilete, însă această măsură va fi dublată de introducerea unor noi facilități.

Puteți sublinia un obiectiv strategic al muzeului, pe termen lung? 

Sunt mai multe, dar cel mai relevant, pentru mine, ar fi conectarea patrimoniului muzeal din Brukenthal cu patrimoniul altor muzee și instituții din țările vestice. Multe dintre piesele noastre au conexiuni mari cu centre academice importante din Germania, Franța sau Austria. Așa că vrem să ne raportăm corect și să ne integrăm în acea lume. Avem piese care nu există în vestul Europei, iar altele completează colecții din acele țări.

Relevant pentru noi ar fi să intrăm în baze de date internaționale care sunt publice, pentru a vedea că Muzeul Brukentha nu e cu nimic mai prejos față de orice alt muzeu  de elită din Europa. Sunt nouă muzee în lume care au Van Eyck în colecții, iar noi suntem printre ele. Această direcție a fost prea puțin speculată până acum și de aceea o consider o prioritate strategică și accesibilă deopotrivă. Suntem în elita mondială ca patrimoniu și trebuie să valorificăm asta!

Avem foarte multe piese necunoscute, pentru că nu am fost conectați internațional. Și acum mai avem șocuri când vin cercetători din muzee sau din centre de cercetare din vest și efectiv sunt uimiți de ce avem noi aici. Iar noi vedem că nu știm efectiv valoarea patrimoniului nostru. De asta am și zis că securizarea lui este o responsabilitate mare.  Pentru că în momentul în care ieși public, ești cunoscut. Și asta vine cu niște riscuri considerabile.

Cum vedeți rolul muzeului în era digitalizării și a a AI-ului?

La începutul anului ne-am jucat puțin cu animarea digitală a unor peisaje de iarnă din colecția noastră și am remarcat un impact remarcabil pe rețelele de socializare. Interacțiunile au crescut de cinci ori. Am văzut că publicul reacționează atunci când patrimoniul este transmis într-un mod pe care tinerii îl înțeleg. Așa că devine extrem de relevant și pentru noi să ne adaptăm la ce înseamnă muzeografia modernă.

Orice copil care ajunge în muzeu devine un ambasador al nostru în mediul lui. Așa că ne vom concentra pe acțiuni educative. Avem acum un nou instrument cu care îi putem face pe tineri să înțeleagă arta, rolul ei și mesajul din spatele unui obiect de artă. Muzeografii din National Gallery din Londra au realizat o serie de clipuri scurte foarte eficiente, în care explică diferite tablouri și contextul în care ele au devenit repere istorice. Aici avem noi mult de lucru, în educație.

Toată lumea spune că Sibiul este multi-etnic și multi-confesional, dar când oamenii sunt puși să explice de ce Sibiul este considerat așa, cumva se blochează. Una dintre misiunile muzeului este să explice și acest lucru. Și mă bucur că mulți părinți vin la muzeu cu copiii lor și înțeleg rolul acestor spații în societate. E un lucru minunat și aproape neașteptat. De aceea, ne gândim la niște proiecte targetate pe familiile cu copii care vin în muzeu.

Cum v-ați dori să fie perceput Muzeul Brukenthal peste cinci ani?

În mediul academic și profesional suntem unde îmi doresc să fim, așa că trebuie doar să rămânem relevanți. Iar în raport cu vizitatorii noștri, vrem să-i facem pe oameni să simtă că pot contribui la dezvoltarea muzeului în mod direct. Vrem să facem comunitatea locală să fie mai apropiată de misiunea noastră. Pentru noi e foarte relevant să ne adaptăm la ce cere comunitatea.

Ne dorim și să contribuim la „reabilitarea” imaginii lui Samuel Von Brukenthal, care este una relativ nedreaptă, din punctul nostru de vedere. Eu consider că baronul Brukenthal a fost un om vizionar și  un om genial. Puțină lume știe că a fost comanditarul tablourilor cu Horea, Cloșca și Crișan, intuind că românii vor începe o mișcare de emancipare și vor vrea să știe cine erau cei care au început răscoala țărănească. Sunt mărturii ale călătorilor din acele vremuri din Transilvania, care spun că au vizitat galeria de artă a baronului deschisă în 1795 și îl numesc „un geniu al Daciei”. În plus, aducea constatnt muzicieni de la Viena, iar la acele concerte veneau și mulți români. Aproape orice lucrare științifică apărea atunci în Vest, fie că era de horticultură sau numismatică, ajungea și în colecția baronului. Aceste lucruri sunt foarte importante pentru oricine care încearcă să înțeleagă cine a fost cu adevărat Samuel Von Brukenthal.

Muzeul pe care îl conduceți are și componenta de cercetare științifică. Dumneavoastră având background-ul acesta puternic de arheologie și istorie, în ce direcție veți duce cercetarea?

Din păcate, noi nu mai avem posturi de cercetători în muzeu. Asta este o foarte mare pierdere. În 2009, reușisem să ne acredităm ca Institut de cercetare. Prin pierderea acestei direcții, am pierdut și posibilitatea noastră de a performa și academic. Dar vreau să insistăm pe această latură a muzeului, inclusiv prin parteneriatele externe de care vorbeam mai devreme.

Din punctul de vedere al cercetării arheologice de teren, sper să putem menține sau chiar crește veniturile. Colegii de la Muzeul de Istorie sunt foarte vizibili în mediul academic. Unul dintre colegii de acolo are un proiect finanțat de National Geographic, legat de unele fosile găsite. Documentarul la care lucrează va fi difuzat în toată lumea de postul de televiziune respectiv. Deci, colegii mei sunt orientați științific și-mi doresc să-i pot sprijini în această direcție.

Schimbăm puțin registrul. Vedem, nu doar în Sibiu, cum managementul cultural de top este într-un fel sau altul legat de politic. Cum se explică, din punctul dumneavoastră de vedere, această relație? Aveți vreo implicare politică?

Eu nu am nicio implicare politică de niciun fel. Cu atât mai puțin obligații politice. Nu am fost susținută de niciun partid sau organizație. Sunt un om din muzeu, care cunoaște colecțiile și poate gestiona situația de aici datorită carierei muzeale. Sincer, nu agreez deloc implicarea politică în viața culturală, deși știu că este omniprezentă.

Dar, noi, ca muzee și ca manageri de instituții culturale, avem obligația să nu facem nuanțări în funcție de situații geo-politice. Așa că este esențial pentru mine să menținem instituția noastră obiectivă, iar asta o putem face limitând pe cât se poate intervenția politicului în viața muzeului nostru. Repet, nu are ce căuta politicul într-o instituție de cultură. Noi suntem sub coordonarea Ministerului Culturii și mi se pare că și ministerul a transmis un mesaj ferm atunci când a ales pentru acest post un om total neimplicat politic.

Dar ce pot face politicienii pentru instituțiile de cultură?

Un consiliu județean sau cel local are posibilitatea să aprobe proiecte ce pot fi desfășurate în muzeu, tocmai în interesul comunității pe care o deservim deopotrivă. Dar asta nu trebuie văzută ca o implicare a politicului în viața culturală și în direcția muzeului, ci ca o situație administrativă. Repet, nu ca o ingerință a politicului. Finanțând proiecte culturale, ei sunt asociați cu instituțiile de cultură și-și asigură astfel o justificare a banilor publici pe care îi folosesc. În plus, lobby-ul pe care acești oameni îl pot face pentru muzeu poate fi foarte influent și reprezentativ, mai ales atunci când îl fac dezinteresat din punctul de vedere al capitalului politic pe care îl câștigă.

Despre Raluca Teodorescu

A fost desemnată cu mandat deplin în funcția de manager/ directoare a Muzeului Național „Brukenthal”, după ce a câștigat concursul organizat de Ministerul Culturii cu o medie finală de 8,81 în procesul de selecție. Funcționară de carieră în instituție, activează la Brukenthal din 2006 și a parcurs treptat diverse poziții de responsabilitate, de la muzeograf și șefă de secție, până la conducerea Muzeului de Istorie „Casa Altemberger” și coordonarea direcțiilor de istorie. Din 2018 este lector asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și s-a implicat și în comisii naționale de specialitate în domeniul arheologiei și al patrimoniului cultural.

Este istoric și arheolog de profesie, cu un doctorat în Istorie, și este recunoscută pentru activitatea sa de cercetare și pentru coordonarea unor șantiere arheologice semnificative în regiunea Sibiului și dincolo de aceasta. Preluarea conducerii instituției muzeale vine într-un moment în care Brukenthal, unul dintre cele mai importante muzee din România – fondat în 1817 și deținut de Parohia Evanghelică din Sibiu – își propune consolidarea stabilității instituționale, valorificarea patrimoniului și adaptarea la nevoile comunității științifice și publicului larg.