Purtători ilegali de „hoştropică” în modă, agricultură şi politică

Purtători ilegali de „hoştropică” în modă, agricultură şi politică

Trăiesc într-o lume căreia nu cred că-i mai aparţin, o lume pe care încep să nu o mai înţeleg şi asta nu pentru că eu aş fi idiotul. Mă depăşesc atitudini, mă intrigă până şi acel stil de comunicare din care ar trebui să pricep câte ceva. Totul mi se pare o aiureală, o bălmăjeală de nedescris. Plecând de la lucruri sau fapte ce par insignifiante la prima vedere, ajungem cu paşi repezi la mutilări de proporţii. Bunăoară dacă e să vorbesc de modă, de îmbrăcăminte, cad intr-o totală stare de anacronism. N-am priceput de ce în Australia (WA) şi nu numai, se poartă pantalonii cu "căcăul" în afara lor, iar unirea cracilor acestora se face pe la "jenunchi". Estetică? În nici un caz. Euritmie a liniei corpului uman? Nici atât. Şi atunci? Dar hai să încercăm a înţelege un alt model, rupturile alea de blugi ce zice-se  conferă acel sex-apeel de care ai nevoie să arăţi macho, tu ca bărbat, iar consoarta poate fi mai apetisantă dacă are juma de bucă dezvelită. Să fie vorba de frivolitate  sau generic "pandemie", fără explicaţii deşi asta-mi reaminteşte de o observaţie făcută de o mătuşă de-a mea în România, că şi Acasă rupturile-s la modă. Indignată la vederea cioarselor amintite pe chiar nepoţii ei, a explodat: "Mă, tu eşti director de spital iar nevastă-ta e avocat. Pentru numele lui Dumnezeu voi chiar aşa de sărăntoci sunteţi de 
n-aveţi bani să vă cumpăraţi nişte haine? Nu vă e ruşine? Neam de neamul nostru n-a umblat în zdrenţe precum cerşetorii. La mine să nu mai veniţi îmbrăcaţi aşa, m-aţi înţeles?"  Acum chiar nonagenar nu-s precum mătuşa, dar dilema cu moda rămâne. Mă frământă de-a dreptul un alt gen de nădragi pe care-i găseşti pe raft în WA, tot blugi. Să te preumbli prin lume cu aceşti pantaloni care arată că te-ai pişat pe tine, parcă e prea de tot. Se "poartă" la vremea când dai de vârsta senectuţii, de-ţi mai rămân pe ţeghe câţiva stropi ce se preling în pantaloni şi se transformă într-o pată nedorită, "pictură" originală, dar ăştia trucaţii după care aleargă tinerii azi…, care nu mai ştii ce-s de fapt. Purtători ilegali de hoştropică?  În sfârşit… treaba lor… şi a celor care-i curtează. Dacă privesc şi la acel gen de "iţari" care arată, conform culorii specifice, că te-ai căcat pe tine, ajung la concluzia că geaba ai capul cât bostanul dacă creierul e mai mic decât un sâmbure din el. Să fii mândru că ai blugii "asortaţi" şi pe faţă şi pe dos pentru că  băşica ţi-a fost plină şi s-a spart, iar burdihanul  zătonit  a trebuit să se elibereze de "cheag" dându-i drumul la vale pe "burlan"? Nu e specific arieraţilor? Dar cei ce promovează gunoiul, oare loazele astea 
n-ar trebui scoase de pe orbită? Zic şi eu.   
Şi dacă tot am vorbit de "păpică", treaba nu-i prea coşeră nici prin Western Australia. S-au cam scumpit toate, dar nu în stilul românesc ce-l bulversează pe cumpărător. Cireşe nu-s încă iar "oauă" mai cu porţia la supermarketuri. Or fi pus fermierii "doape" la curu’ găinilor pentru stocuri în regim de avarii, că se aliniază şi ei la economia mondială. Aşteptăm nerăbdători acum să vedem, poate, poate fată direct pui. Pita de toate soiurile are acelaşi preţ. Verdeţurile au cam sărit oleacă la deal şi chiar uleiul, dar preţurile la peşte, la carnea de toate soiurile şi la mezeluri au rămas neschimbate.  Agricultura australiană ca principiu de funcţionare nu e departe de cea românească, repet ca principiu, pentru că după recoltarea materiei prime  procesarea se execută în alte colţuri ale lumii, iar apoi produsul finit se importă. Excepţia de la regulă o reprezintă cultivarea viţei-de-vie unde întregul procedeu se derulează aici, de la sădit, cules, fermentat, distilat, îmbuteliat şi apoi băut, că apa-i hibaşă, dă rugină pe dinlăuntru. Preţul de vânzare nu diferă de cel practicat anterior, chiar dacă benzina se învârte acum în jurul a doi dolari litrul.
Anthony Albanese susţinut de Labor Party a întrunit sufragiile alegătorilor şi a fost uns de Guvernatorul Australiei ca  nou Premier luându-i locul liberalului Scott Morrison. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe "actul de domnie" c-au şi demarat ştirile de senzaţie, de astă dată prezentate pe TVR (Internaţional)  privind atuul său în alegeri. Ai dracului "jurnaliştii seniori" din televiziunea naţională, îmi iau cu nonşalanţă pita de la gură. Cică Anthony Albanese şi-ar fi exprimat intenţia în campania sa electorală  de a crea din Australia (dominion englez) o republică sadea, adică ieşirea de sub umbrela Reginei. Se alegea "moşulică" (deşi are doar 59 de ani arată tomnatic rău) premier într-altă toamnă dacă ar fi abordat o asemenea chestiune. Nu ştiu de unde au cules menestrelii tevereului informaţia asta de i-a tulburat aşa de mult. Nici pe departe nu s-a atins acest punct în dezbaterile electorale.

Subiectele puse pe tapet s-au pliat pe gestionarea incendiilor şi inundaţiilor, cele mai mari petrecute acum  din toată istoria Ţării Cangurilor. Şi apoi nu-s chiar tâmpiţi australienii să facă referendumuri pentru "independenţă" (oricum e un stat deplin suveran doar cu "nuanţe de Coroană") în aceste momente tensionate de pe glob. A ieşi  din Commonwealth (organizaţie creată nu numai pentru susţinere economică între statele aderente)  şi a rămâne fără sprijin militar din partea Angliei în faţa chinezilor…, toate astea dau de gândit. Într-un interviu acordat nu cu mult timp în urmă postului de televiziune (Chanel 9), ambasadorul Chinei la Canberra a declarat printre altele şi posibilitatea unui atac nuclear din partea ţării sale asupra Australiei dacă aceasta se implică în disputa privind Taiwanul. Strategia referitoare la securizarea zonei Pacificului privind expansiunea militară şi economică  a Chinei  a stat şi la baza întâlnirii din această săptămână la Tokyo, a liderilor din statele aflate în arealul Pacificului:  Japonia, Australia, India şi SUA.
Cert este că astăzi nici un colţ al lumii ăsteia nu mai e sigur. Stăm pe un butoi cu pulbere în care fitilul se poate aprinde în orice clipă. Carnea de tun suntem noi şi nicidecum îmbuibaţii politicieni pe care i-am aşezat în fotolii largi.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Perth (WA) 26 mai 2022

Autor -
26 mai 2022 la 20:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 minute
Pompierii sibieni au câștigat campionatul militar de fotbal al județului
Lotul sportiv de fotbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a câștigat ediția din acest an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 27 minute
„Fără ei, probabil am fi asistat la dispariția serviciului”. Povestea celor 33 de ani în care studenții voluntari au ajutat la construirea SMURD Sibiu
Înainte ca medicina de urgență să devină o specialitate bine definită și înainte ca echipajele SMURD să funcționeze...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 51 minute
„Paradoxul fotovoltaic”: România a acoperit 70% din consumul de energie cu fotovoltaice, dar curentul nu a fost mai ieftin
Energia produsă de panourile fotovoltaice a acoperit aproximativ 70% din consumul de electricitate al României la prânzul zilei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 16 ore
RĂŞINARI: Se apropie Sibiu Fringe Festival
Sibiu Fringe Festival se află la a 21-a ediție, iar tema propusă în acest an este #suflet rebel....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 16 ore
SĂLIŞTE: FITS ajunge în Parcul „Nicolae Henţiu”
Două duminici la rând, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este prezent și la Săliște, informează Primăria...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
VIDEO | Intersecția dintre DN1 și drumul spre Mârșa va fi transformată în sens giratoriu. Lucrările au început la Avrig
Șoferii care circulă prin zona Avrig vor avea, în câteva luni, o intersecție reconfigurată la intrarea pe DN1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Scandal cu pumni într-un magazin din Sibiu. Un sibian, plasat sub control judiciar
Un sibian în vârstă de 35 de ani a fost reținut de polițiști și ulterior plasat sub control...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
Șofer fără permis și beat, la volanul unei mașini neînmatriculate, reținut de polițiștii din Laslea
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.