Programul complet al FITS 2026 a fost lansat: 848 de evenimente și peste 5.000 de artiști vin la Sibiu

Programul complet al FITS 2026 a fost lansat: 848 de evenimente și peste 5.000 de artiști vin la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a prezentat oficial programul complet al ediției din 2026. Ediția cu numărul 33 a FITS va avea loc în perioada 20 – 29 iunie și va purta tema „SUFLET”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele FITS și directorul general al TNRS, Constantin Chiriac, a anunțat că ediția din acest an va include 848 de evenimente, cu opt mai multe decât anul trecut, și va reuni peste 5.000 de artiști din 83 de țări.

“Avem 848 de evenimente, cu 8 mai multe decât anul trecut. În pofida tuturor provocărilor pe care le-am întâmpinat anul acesta, cu creşteri uriaşe de preţuri în toate domeniile, cu alte dificultăţi economice la nivel mondial, iată că reuşim să creştem de la an la an amploarea acestui eveniment. N-am fi reuşit să facem asta fără sprijinul tuturor partenerilor, începând cu Primăria Sibiu şi Consiliul Local, principalii finanţatori, continuând cu Guvernul României prin Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării și ICR. Preşedinţia ne-a acordat şi în acest an Înaltul Patronaj, avem în continuare sprijinul partenerilor diplomatici, al instituţiilor locale, al partenerilor comerciali şi al partenerilor media. Mai mult ca oricând, ne-am bucurat să avem sprijinul tuturor ca să putem construi mai departe povestea acestui Festival. Este un efort colectiv în care mii şi mii de oameni au pus SUFLET pentru un eveniment care este de mulţi ani un important Ambasador Cultural pentru România.” a declarat Preşedintele FITS, Constantin Chiriac.

Publicul va avea acces la spectacole-lectură, conferințe speciale, expoziții, lansări de carte, ateliere, masterclassuri, Platforma de Arte Vizuale, Bursa de Spectacole și multe alte evenimente conexe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totodată, organizatorii au anunțat că aplicația FITS este deja actualizată cu programul complet al ediției și poate fi descărcată gratuit atât pentru Android, cât și pentru iOS. Prin intermediul aplicației, spectatorii își pot personaliza programul și pot urmări toate evenimentele din festival. Conferința a inclus și mesaje transmise de ambasadori și reprezentanți diplomatici ai mai multor țări partenere ale FITS, printre care Franța, Germania, Spania, Japonia, Norvegia, Italia, Austria, Marea Britanie și Republica Moldova.

Autor - Ștefania VESA
28 mai 2026 la 17:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Un cititor

    Cel mai jalnic spectacol de circ fără bani plătit din fonduri publice!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 minute
Bărbat grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșirea din Cristian
Un bărbat a fost grav rănit, duminică, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat la ieșirea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 minute
VIDEO | Lucrările de consolidare a versanților de pe Valea Oltului au depășit 84%
Lucrările de stabilizare a versanților de pe DN 7, în zona Văii Oltului, continuă, iar stadiul fizic al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 23 minute
Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice la Conferința Clujeană a Medicinei Legale
Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 43 minute
Final de septembrie destul de agreabil şi călduros. În weekend se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Braconieri prinși în flagrant la barajul Arpașu, după 20 de ore de pândă. Polițiștii din Cârța au intervenit
Mai multe persoane suspectate de braconaj piscicol au fost prinse în flagrant în zona lacului de acumulare și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Palatul Brukenthal din Avrig, închis după ce 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la o nuntă
Incidentul de sâmbătă seara de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde a fost activat Planul Roșu după ce...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Etapa oaspeţilor în SuperLiga Sibiu. AFC Agnita are maximum de puncte, Răşinariul şi Bradu o urmează
Trei din cele patru meciuri ale etapei a IV-a a primului eşalon judeţean s-au încheiat cu victoria oaspeţilor....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Planul Roșu de Intervenție, activat în Avrig. Mai multe persoane acuză simptome de toxiinfecție alimentară
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seara, la nivelul județului Sibiu, după ce mai multe persoane...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
S-au dezlănţuit sibienii. Interul marchează de şapte ori la Zărneşti şi urcă pe podium
Echipa sibiană a câştigat, în urmă cu câteva minute, cu 7-2 la Zărneşti, la capătul unui meci din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.