VIDEO Profesorii din Sibiu protestează la București: „Opriți sacrificarea dascălilor și elevilor!”

VIDEO Profesorii din Sibiu protestează la București: „Opriți sacrificarea dascălilor și elevilor!”

Sindicatul Învățământului Preuniversitar (S.I.P.) Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, participă luni, 7 iulie, la protestul organizat în fața Parlamentului României. Delegația sindicatului a fost mandatată să transmită un mesaj ferm: oprirea măsurilor legislative care, în opinia dascălilor, vor genera haos în sistemul educațional.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții sindicali solicită parlamentarilor, în special celor care reprezintă județul Sibiu, să intervină urgent și să susțină amendamentele esențiale pentru protejarea drepturilor cadrelor didactice și a elevilor. Aceștia se adresează nominal senatorilor și deputaților sibieni: Ruxandra Cibu-Deaconu (USR), Nicolae Neagu (PNL), Luminița Păucean-Fernandes (AUR), Adrian Echert (USR), Nicolae-Mirel Ion (SOS), Fabian-Cristian Radu (AUR), Bogdan Trif (PSD), Raluca Turcan (PNL) și Sebastian-Andrei Kroncsiș (POT).

Solicitările sindicale vizează următoarele puncte-cheie:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Abrogarea articolului 18 din Legea salarizării nr. 153/2017 și a articolelor conexe privind restricțiile bugetare din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010;

Eliminarea modificărilor ce vizează voucherele de vacanță;

Abrogarea articolelor din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 care afectează normele didactice, degrevările și structura orelor remediale;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Respingerea măsurilor ce ar duce la prelungirea nejustificată a timpului petrecut de elevi la școală, fără garanții privind condiții adecvate de studiu și remunerare echitabilă a personalului.

„Opriți promovarea anarhiei! Ați făcut un jurământ față de țară și de neam, respectați-l! Vă doriți ca timpul petrecut în școală de copii să crească? Copii vor avea câte o oră în plus, remedială, la fiecare materie, deoarece nu toți sunt evaluați cu calificative și note maxime! Adunați, oare vreți să-I lăsați să și doarmă la școală? Creați condiții! Oferiți venituri de nivel European! Precizăm că acțiunile noastre de protest nu au legătură cu susținerea vreunui partid politic și nu dorim să fie asociate cu discuțiile interne ale guvernanților”, subliniază reprezentanții S.I.P. Sibiu.

Autor - Ștefania VESA
07 iulie 2025 la 08:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Un cititor

    Se vede treaba că ăștia sunt recționari. Țin cu Putin. Vor să destabilizeze țara. lol

  2. Alina

    Protestează degeaba. Și liderii sunt corupți.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Studenții ULBS au returnat sute de mii de ambalaje prin sistemul SGR
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că, de la lansarea proiectului ECO Student și până la finalul lunii...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 13 ore
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 84% prezență la proba la alegere în județul Sibiu
Candidații din județul Sibiu au susținut miercuri, 12 august, proba la alegere a profilului și specializării din cadrul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 zile
Titularizare în Sibiu: 96 de candidați au primit posturi pe perioadă nedeterminată
96 de candidați au primit posturi pe perioadă nedeterminată în urma concursului de titularizare în Sibiu. Pentru această...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 zile
HOGHILAG: Al doilea week-end în cadrul Festivalului Tuberozelor
La Hoghilag te așteaptă un nou weekend cu voie bună, în cadrul sărbătorii Tărâmul Tuberozelor. „Vino alături de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 zile
Peste 600 de candidați din județul Sibiu încep luni probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
631 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Sibiu sunt înscriși la sesiunea august...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Aproape 2.000 de copii din județul Sibiu au primit ghiozdane și materiale educaționale prin programul „Start în educație”
1.979 de copii preșcolari, 250 de părinți și 53 de educatori din județul Sibiu au beneficiat, în ultimul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Medicina, cea mai căutată facultate la ULBS. Admiterea din acest an a adus cu 14% mai mulți studenți
Interesul pentru studiile universitare la Sibiu a crescut în acest an. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a ocupat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
„ASTRA Adolescent” 2026 s-a încheiat. Zeci de tineri au descoperit profesii și oameni care i-au inspirat
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a încheiat cea de-a șasea ediție a programului „ASTRA Adolescent”, desfășurat pe parcursul lunii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Regizorul sibian Bogdan Sărătean își aduce filmul „Mutat de la noi” acasă. Proiecție cu intrare liberă la Grădina Bis
Regizorul sibian Bogdan Sărătean își va prezenta joi, 6 august, cel mai nou film, „Mutat de la noi”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Titularizare 2026: promovabilitatea a crescut la 54% în Sibiu după contestații
Rezultatele finale ale concursului național de titularizare, publicate după soluționarea contestațiilor, aduc vești mai bune pentru candidații din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Miroase a clătite și galete în Muzeul ASTRA. Vizitatorii sunt invitați să gătească alături de tineri din patru țări
Duminică, Târgul de Țară din Muzeul ASTRA s-a transformat într-o bucătărie internațională în aer liber. Tineri din Franța,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.