Prof. univ. dr. Ioan Marian Ţiplic: „Pentru mine, încrederea este miza centrală”

Recent, universitarul sibian Ioan Marian Ţiplic a fost ales în Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional – AFCN. El este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din componenţa Universităţii „Lucian Blaga” şi cercetător în domeniul istoriei şi patrimoniului cultural, coordonator de doctorate şi director al Centrului de Cercetare a Patrimoniului şi Istoriei Socio-Culturale. În acest context, Ioan Marian Ţiplic a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări de interes public chiar în ziua în care AFCN a deschis primul apel de finanţare

-Care este rolul reprezentanţilor Ministerului Culturii în AFCN?

– Rolul reprezentanţilor Ministerului Culturii este, în primul rând, unul de echilibru. AFCN gestionează bani publici, iar acest lucru presupune responsabilitate, transparenţă şi aliniere la strategia culturală naţională. Din acest punct de vedere, prezenţa reprezentanţilor Ministerului este firească, asigurând legătura dintre instrumentele publice de finanţare şi priorităţile strategice ale politicilor culturale naţionale, ceea ce este esenţial pentru un înalt grad de transparenţă şi responsabilitate în utilizarea resurselor publice. În acelaşi timp, autonomia sectorului independent trebuie respectată fără echivoc. Consiliul AFCN nu intervine în evaluarea artistică a proiectelor şi nu stabileşte câştigătorii. Rolul său este să garanteze cadrul – legalitatea, coerenţa strategică şi interesul public -, nu să influenţeze conţinutul artistic.

Cred că echilibrul sănătos apare atunci când interesul public şi autonomia creativă nu sunt privite ca opuse, ci complementare. Cultura are nevoie atât de libertate artistică, cât şi de responsabilitate faţă de comunitate. În acest sens, rolul membrilor Consiliului este de a facilita cadrul de funcţionare la nivel naţional, astfel încât finanţările să reflecte nevoile reale ale comunităţii culturale, fără a discrimina sau privilegia sectoarele mari sau instituţionale.

– Principalele criterii care au justificat deschiderea rapidă a apelului la 1 martie au fost adoptate?

– În ultimii ani, AFCN a funcţionat pe baza unui calendar relativ stabil. Menţinerea acestui calendar este esenţială pentru predictibilitate. Chiar dacă bugetul nu era încă adoptat, am considerat că este important să nu blocăm procesul. Deschiderea apelului permite operatorilor culturali să pregătească şi să depună proiecte, iar Consiliului să avanseze în procesul de evaluare. În momentul în care bugetul este aprobat, procedura poate continua fără întârzieri majore. Practic, câştigăm timp şi evităm comprimarea excesivă a etapelor ulterioare.

– Consiliul poate asigura transparenţă şi predictibilitate în contextul întârzierii adoptării bugetul?

– Transparenţa nu depinde exclusiv de existenţa bugetului, ci de comunicare şi de stabilitatea regulilor. Dacă operatorii cunosc calendarul, metodologia şi criteriile, incertitudinea este redusă considerabil. Sunt importante câteva măsuri precum: calendarul anual să fie public şi respectat; metodologia să rămână stabilă; comunicarea să fie constantă şi clară. Întârzierea bugetului poate crea disconfort, dar nu trebuie să genereze opacitate. Încrederea se menţine prin informaţie şi coerenţă.

– În ce măsură priorităţile culturale ale Ministerului influenţează ariile şi plafoanele de finanţare?

– Influenţa există la nivel strategic, nu operaţional. Ministerul stabileşte direcţiile generale prin strategia naţională în cultură, iar este firesc ca acestea să se reflecte în ariile de finanţare. Însă distribuţia concretă a fondurilor şi selecţia proiectelor rămân responsabilitatea Consiliului şi a evaluatorilor independenţi. Rolul Consiliului este să transforme priorităţile strategice în mecanisme echilibrate, bazate pe date şi consultare, fără a afecta autonomia sectorului.”

– Colaborarea reprezentanţilor instituţiilor publice cu cei ai ONG-urilor este lejeră sau dimpotrivă?

– Eu văd această colaborare ca pe un exerciţiu de maturitate instituţională. Nu este o confruntare între două lumi, ci o întâlnire între două perspective diferite. Reprezentanţii instituţiilor publice aduc rigoare legală şi responsabilitate bugetară. Reprezentanţii ONG-urilor aduc experienţa directă a implementării proiectelor şi contactul constant cu realitatea sectorului independent. Dacă dialogul este autentic şi fundamentat pe date, diferenţele devin productive. Cheia este delimitarea clară a rolurilor şi respectul reciproc. În acest fel, Consiliul poate deveni un spaţiu real de co-construcţie a politicii culturale. Împreună pot construi un mecanism de finanţare credibil, predictibil şi echitabil pentru întregul ecosistem cultural.”

– Ce mecanisme sunt necesare pentru a proteja finanţarea proiectelor emergente şi a sectorului independent? 

– Protejarea proiectelor emergente nu înseamnă favorizare, ci menţinerea diversităţii culturale. Fără sectorul independent şi fără generaţiile noi de operatori, sistemul riscă să devină rigid. Cred că sunt necesare: alocări dedicate pentru organizaţiile emergente; simplificarea procedurilor pentru granturile mici; raportare proporţională cu valoarea finanţării; eventual mecanisme multi-anuale pentru organizaţiile stabile. Obiectivul este acces echitabil şi şanse reale pentru cei aflaţi la început de drum.”

– AFCN este armonic cu noile direcţii europene privind mobilitatea, digitalizarea şi incluziunea?

– ”Cred că AFCN trebuie să evolueze în direcţia convergenţei cu politicile europene. Mobilitatea înseamnă cooperare internaţională şi schimb de competenţe. Digitalizarea înseamnă acces şi modernizare. Incluziunea înseamnă relevanţă socială. Prin linii dedicate, criterii adaptate şi parteneriate strategice, AFCN îşi va putea consolida poziţia de finanţator modern, capabil să sprijine operatorii români să fie competitivi la nivel european.

– Cei 11 membri ai Consiliului AFCN pot consolida încrederea operatorilor culturali?

– ”Pentru mine, încrederea este miza centrală. Iar încrederea se construieşte prin consecvenţă, transparenţă şi respectarea regulilor. Mi-aş dori ca, la finalul acestui mandat, operatorii culturali să simtă că sistemul este echitabil, previzibil şi orientat spre dezvoltare, nu doar spre distribuirea unor fonduri. Dacă reuşim să consolidăm această percepţie, atunci vom avea nu doar un mecanism administrativ funcţional, ci un parteneriat real între instituţii şi sectorul cultural.

– Noul Consiliu AFCN va reuşi să atingă aceste noi orizonturi culturale?

– ”Cred că există premise solide pentru acest lucru. Avem un Consiliu divers, cu expertize complementare şi cu o responsabilitate comună faţă de interesul public. Dacă vom lucra coerent, cu rigoare şi cu deschidere către dialog, putem transforma acest mandat într-un moment de consolidare pentru întregul ecosistem cultural. Este o oportunitate de a demonstra că finanţarea publică poate fi gestionată profesionist, transparent şi în beneficiul real al comunităţilor artistice”.