Prima decizie a noului guvern: două ministere noi, un minister desfiinţat

Prima decizie a noului guvern: două ministere noi, un minister desfiinţat

Primul act normativ emis de Guvernul Ciolacu 2 se referă la comasarea a două ministere şi a unui minister cu o structură de la alt minister.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Guvernul a aprobat, în prima ședință convocată de premierul Marcel Ciolacu, ordonanţa de urgenţă "privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale" .

Conform ordonanţei, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale absoarbe Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, devenind o nouă structură numită Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Noul minister preia de la Ministerul Familiei toate activităţile, posturile, personalul aferent şi patrimoniul din domeniul familiei și tineretului, pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea "Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.)" – S.A. Bucureşti ăşis. atribuțiile ce decurg din acest demers. La fel, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei trece subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi trece în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Această instituție va fi finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Casele de cultură studenţeşti, direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, vor trece şi ele de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, minister care va mai prelua personalul, patrimoniul, posturile și activitatea aferente domeniilor familiei și tineretului de la Agentia Națională pentru Sport.

Un alt minister nou va fi Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acesta este înfiinţat prin preluarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și a componentei digitalizare de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Autoritatea pentru Digitalizarea României trece din subordinea Ministerului Cercetării, care se va desființa, în subordinea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.MCDI se reorganizează prin divizare totală, prin împărțirea întregului său patrimoniu, personal și a activității. Autoritatea Națională pentru Cercetare  va trece la Ministerul Educației și Cercetării, înființat prin preluarea Ministerului Educației.

Atribuțiile viceprim-miniștrilor se stabilesc prin decizi a premierului. Viceprim-ministrul fără portofoliu va coordona instituţiile publice şi structurile din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului şi Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Tot el avizează toate proiectele de acte normative care au impact bugetar.

"Mă bucură faptul că la finalul acestei zile foarte lungi, România are un guvern funcțional. Este un semnal esențial de stabilitate pe care îl transmitem mediului privat românesc și investitorilor străini. Am văzut deja primele efecte pozitive ale votului de azi, din Parlament. Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă și sunt ferm convins ca în zilele următoare scăderea o să continue. Acest guvern are un mandat dificil, însă am încredere în toți membrii acestei echipe, fiindcă sunt oameni cu mare experiență și cu expertiză profesională solidă. Știm ce avem de făcut și, mai ales, știm ce greșeli nu mai trebuie să repetăm", a declarat premierul Marcel Ciolacu, înaintea şedinţei de guvern.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 decembrie 2024 la 11:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.