Incidenţa din ultimii ani, a numărului mare de animale infestate şi de oameni înţepaţi de căpuşe, impune ca toţi factorii implicaţi, respectiv autorităţile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, specialiştii din domeniu, să deţină unele informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale, dar şi despre realizarea unor acţiuni menite să limiteze prezenţa acestora în zonele favorabile înmulţirii lor, precum şi de prevenire a infestării specilor receptive.
Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor.
Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu. 
Sunt specii hematofage, cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului sau a omului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge, timp în care masa lor corporală creşte semnificativ.                                      
Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (cîteva zile) şi diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea  fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.
Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă consumându-le  sângele.  O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă..  
După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile (în spaţiul liber)
Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, clădiri abandonate, crăpă­turile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele care se află în perioadele de odihnă. 
Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, locali­zându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.
Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor a fost generată de o serie de factori, incluzând: 
– specificul înmulţirii căpuşelor, o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv, 
– înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini fără stăpân, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori,
– comerţul intensiv cu animale, 
– numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate,
– dezvoltarea zonelor suburbane.
Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. 
Calea de a infesta şi de a infecta ca vector, o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).
Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:
– la bovine –  pe perineu, pliul iei, axilă dar şi pe salbă, la baza coarnelor , pe uger, coadă;
– la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei,etc;
– la cabaline – pe coamă şi coadă;
– la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe faţa internă a coapsei;
– la pisică şi păsări – în regiunea capului.
Afecţiunile pe care căpuşele le pot deter­mina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. Zona este uşor inflamată şi dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.  
În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă, uneori simp­tomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat. .
Pe lângă aceste simptome, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii. 
 Căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală ca vectori, respectiv:
– prin salivă –  injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită)
– prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.      
În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare atenţionează autorităţile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia de necesitatea implementării unor măsuri şi acţiuni specifice, stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţean, respectiv:
– Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
– Responsabilitatea administraţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abun­dentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor fără stăpân.
– Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
– Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţia animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, in parcuri şi locuri de agrement. 
– Efectuarea, prin medicii veterinari, a exame­nelor clinice la speciile de animale, gazde ale căpuşelor, afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judeţean pentu identificarea căpuşelor prin examene de specialitate şi efec­tuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice, a tratamentelor antiparazitare la animale prin îmbăieri generale sau locale, după caz.  
 Efectuarea cu unităţi specializate a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizărilor în adăposturile pentru animale sau în alte spaţii considerate  favorabile prezenţei şi înmulţirii căpuşelor, a rozătoarelor sau a altor vectori care pot  transmite boli.
 Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină în cazul unei înţepături :
– căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
– după îndepărtarea căpuşei, se dezin­fectează locul cu iod;
– dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.
Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică şi o chestiune economică, care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiunilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corecte, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină, este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi me­dicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă, prin implicarea personalului medical din reţeaua de sănătate publică, a personalului din reţeaua sanitară veterinară, a altor autorităţi locale pentru implementarea măsurilor stabilite prin programele comune, precum şi a populaţiei prin modul cum caută să evite şi să se protejeze în zonele identificate cu risc favorabil prezenţei şi înmulţirii acestei specii.
    Dr. Penţea Ioan  Viorel –  Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu