Premiera „Pescărușul” în noiembrie pe scena TNRS. Biletele au fost puse în vânzare

Premiera „Pescărușul” în noiembrie pe scena TNRS. Biletele au fost puse în vânzare

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în luna noiembrie, premiera spectacolului „Pescărușul” de A. P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș. Noua producție a TNRS, care va avea avanpremiera în 17 noiembrie, ora 19:00, și premiera în 18 noiembrie, ora 17:00, la Sala Mare, îi are în distribuție pe actorii Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Alexandrina Grecu, Antonia Dobocan, Ciprian Scurtea, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Serenela Mureșan, Alexandru Malaicu și Liviu Vlad.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„L-am descoperit pe Dumitru Acriș în timpul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2022, când a fost prezent cu spectacolul „Casa” de la Chișinău, un spectacol care a tulburat publicul de pretutindeni. Am decis să facem „Livada de vișini”, un spectacol care este de fiecare dată sold-out. Având o experiență atât de bună, am hotărât să facem Ai mei, la Secția germană, un spectacol unicat, care cred că este unul dintre marile spectacole ale teatrului românesc, cu interpretări demne de cel mai bun actor, cea mai bună actriță.

Urmarea firească este ca actorii importanți ai teatrului să se adune sub semnul unei mari scrieri dramatice, cum este Pescărușul. Sunt convins că publicul sibian, dar și din România și din lume, va veni cu mare plăcere să vadă dialogul dintre generațiile de actori, pentru că este o parte de distribuție tânără și o parte matură. Cred că publicul va cumpăra cu mult timp înainte biletele și se va bucura de această experiență unică”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

TNRS a pus în vânzare biletele pentru reprezentațiile programate în luna noiembrie, precum și pentru perioada vacanței de 1 Decembrie.

În programul lunii noiembrie se regăsesc premierele prezentate de TNRS în această toamnă, „Neînțelegerea” de Albert Camus, în regia lui Bobi Pricop, „Die Meinen / Ai mei” după Maxim Gorki, în regia lui Dumitru Acriș, „O, ce zile frumoase!” de Samuel Beckett, în regia Marianei Cămărășan, precum și spectacole ale studenților Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte a  Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în regia Ofeliei Popii.

Biletele pentru reprezentațiile TNRS sunt disponibile la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.tnrs.ro

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Sibiu și a Consiliului Local Sibiu.

 

 

 

PROGRAMUL LUNII NOIEMBRIE

 

 

2 noiembrie, ora 19:00

Die Meinen / Ai mei

După: Maxim Gorki

Un spectacol de: Dumitru Acriș

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

3 noiembrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

 

4 noiembrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

 

5 noiembrie, ora 17:00

Vara în care mama a avut ochii verzi

De: Tatiana Țîbuleac

Regia: Mariana Mihu – Plier

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

10 noiembrie, ora 19:00

Oscar și Buni Roz

De: Eric Emmanuel Schmitt

Regia: Diana Fufezan

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

11 noiembrie, ora 17:00

Der gesamte Molière (nahezu) / (Aproape) Toate operele lui Molière

De: Vincent Caire

Regia: Daniel Plier

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

12 noiembrie, ora 17:00

Cele rămase

După „Troienele” și „ Hecuba” de Euripide

Regia: Ofelia Popii

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

16 noiembrie, ora 19:00

Zeul Carnagiului/ Der Gott des Gemetzels

De Yasmina Reza

Regia: Bogdan Sărătean

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

17 noiembrie, ora 19:00

AVANPREMIERĂ

Pescărușul

De A. P. Cehov

Regia: Dumitru Acriș

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

 

18 noiembrie, ora 17:00

PREMIERĂ

Pescărușul

De A. P. Cehov

Regia: Dumitru Acriș

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

19 noiembrie, ora 17:00

Tom și Jerry 4.0

De: Rick Cleveland

Regia: Florin Piersic Jr.

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

 

23 noiembrie, ora 19:00

Soră-sa

de Lot Vekemans

Regia: Hunor Horváth

Centrul Cultural Habitus

Piața Mică, nr. 4

Preț: 30/ 25 lei

 

 

24 noiembrie, ora 19:00

Neînțelegerea

De: Albert Camus
Regia: Bobi Pricop
Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

25 noiembrie, ora 17:00

O, ce zile frumoase!

De: Samuel Beckett

Regia: Mariana Cămărășan

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

 

26 noiembrie, ora 17:00

Die Meinen / Ai mei

După: Maxim Gorki

Un spectacol de: Dumitru Acriș

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

30 noiembrie, ora 19:00

Oleanna

De: David Mamet

Regia: Bogdan Sărătean

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

1 decembrie, ora 19:00

MASS

De: Fran Kranz

Regia: Andrei & Andreea Grosu

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

 

2 decembrie, ora 17:00

Sunt o babă comunistă

De: Dan Lungu

Regia: Mariana Mihu – Plier

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

3 decembrie, ora 17:00

Jungla urbană

Regia: Ofelia Popii

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

 

 

20 octombrie 2023 la 21:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.