Pregătiri pentru Festivalul „Florile Oltului” (Avrig)

Acasa >

Articol

– concurenții se mai pot înscrie la până în 21 iunie –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul  – Concurs Național de Muzică Populară „Florile Oltului” este unul dintre cele mai longevive și prestigioase manifestări de profil organizate în țara noastră, cu o vechime de peste jumătate de secol. Ediția cu numărul 51 a manifestării este programată pentru zilele de 12 – 14 iulie 2024 și se va desfășura la Stadionul Orășenesc Avrig.

Festivalul organizat la Avrig reprezintă o oportunitate de a promova tinerii interpreți de cântec popular din toate județele țării și Republica Moldova, prin această manifestare organizatorii dorind să contribuie la revitalizarea tradiției și folclorului românesc, dar și să conștientizeze, în rândul iubitorilor de folclor, certitudinea că spiritul tradițional românesc reprezintă o valoare identitară fundamentală ce trebuie protejată, conservată și promovată.

La concurs pot participa interpreți vocali cu vârsta între 16 și 45 de ani, care trebuie să se înscrie și să respecte regulamentul stabilit de organizatori. Înscrierea concurenților pentru ediția din acest an este deschisă până în ziua de 21 iunie, iar lista cu soliștii ce vor trece preselecția va fi anunțată public în data de 24 iunie. Concursul se va desfășura sâmbătă, 13 iulie. Cei mai merituoși dintre participanți, care vor fi evaluați de juriu în funcție de calitatea interpretării, ținuta scenică, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor prezentate și a costumului popular îmbrăcat, vor fi răsplătiți cu Trofeul „Florile Oltului”, premii și mențiune.

În afara concursului, programul Festivalului „Florile Oltului” cuprinde și recitaluri ale unor soliști consacrați de muzică populară, precum și reprezentații susținute de ansambluri și grupuri folclorice.

Festivalul – Concurs Național de Muzică Populară „Florile Oltului” este finanțat de Primăria și Consiliul Local al orașului Avrig, organizarea artistică a acestei ediții fiindu-i atribuită Asociației Culturale Doruri Sibiene.

    

Autor
17 iunie 2024 la 06:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Apeluri de proiecte în valoare de peste 60 milioane euro pentru oferirea de servicii de calitate pacienţilor.
foto: facebook/Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri de proiecte în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Expoziție-protest în Catedrala Evanghelică din Sibiu. Valea Hârtibaciului riscă să devină „Valea Plângerii”
O inedită expoziție este găzduită în interiorul Bisericii Parohiale Evanghelice „Sfânta Maria” din Piața Huet a Sibiului, accesul...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Zoo Sibiu se umple de peruși. Două zile de expoziție „colorată”
Sibienii se bucură în aceste zile de minivacanța de 1 Mai. Și cum vremea este frumoasă, o plimbare...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Începe o nouă „luptă” cu căpușele, în Sibiu
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai mulți sibieni ajung la medic din cauza mușcăturii de căpușe. Ele sunt...
Actualitate
3 min de citit