Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca ceilalţi participanţi la traficul cotidian (cu treabă sau doar aşa, ca să arate că au maşină) indiferent de categorie, să stea acasă sau pe unde or şti ei şi să nu-i mai deranjeze pe iubiţii părinţi care-şi duc/iau copii de la şcoala preferată.

Pentru că, zilnic, cel puţin în jurul orei 12, definiţia nebuniei în trafic o găseşti sub formă materială, (şi continuată, vorba comunicatelor de la poliţie) pe străzile pe care se află şcoli. Aceasta pentru că, aşa cum am mai spus pe aici, moda acum este să-ţi duci copilul la o şcoală cât mai îndepărtată de locul unde stai tu de fapt. Pentru că doar o şcoală aflată la minimum un kilometru şi ceva poate satisface pretenţiile super-părinţilor în materie de calitatea profesorilor. Pentru că se ştie, la angajarea aia care va fi (să zicem) peste 20 de ani, actualul elev de acum va fi întrebat la ce şcoală a făcut clasa a IV-a şi ce reputaţie avea aceasta (clasa şi şcoala): bună/rea.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Oricum, pentru aceste teorii ale conspiraţiei didactico-parentale se fac şi şmecherii cât se poate de materiale, ca de exemplu cu aranjarea unei vize de flotant. Dar dacă toate acestea sunt strict treaba părinţilor, problema că tu năvăleşti cu maşina în trafic de nu mai e loc de altceva devine una publică.

Uite de exemplu, marţi, 17 iunie anul curent, traficul de pe Şaguna era la nivelul patetic şi culmea răbdării, fix din motivul că pe bastionului este Şcoala 15, unde tocmai se eliberau copiii de la ore. Şi pariez că zilnic e la fel.

Adică a durat să scapi de pe Unirii pe Alba Iulia cam cât în mod normal şi ideal, îţi lua să ajungi din Unirii la Podul Gării în contextul în care prinzi roşu la toate semafoarele.

În vremea asta, în paralel, câteva autobuze “de elevi” aşteptau semnalul de plecare, să dea şi ele o tură aşa, semi-goale, prin oraş.