Poveștile Domnițelor scrise printre tristețile lumii

Anastasia Celia Guțan, un nume care, alături de Ruxandra Orga-Dumitriu – o altă minunăție de scriitoriță, ca să zic așa – mi-au propus de Sărbători câteva lecturi sărbătorești.  Dintâi am să vă rescriu, cu liniștea de-acum, cuvintele pe care le-am scris prefață cărții Anastasiei, Secretul tablourilor și alte povești (Ed. Agnos, Sibiu, 2022, 161 pg.). Rescriu cu emoția pe care am avut-o descoperind minunata lume construită în propoziții și fraze, în jucăușe imagini ale unei copilării timid-serioase din care izvorăsc poveștile: „Anastasia Celia Guțan scrie de când o știu. Și o știu de ceva vreme. A scris un alt zâmbet pe chipul părinților și bunicilor ei încă înainte de a ni se arăta nouă, celorlalți, vederii. Sigur, Radu, geamănul ei senin și cald, știe ce spun. Apoi a scris construind lumi de jucării și oameni, de flori și frunze uscate adunate de prin vântul sur al fiecărei toamne. A scris serios, cu ochii ațintiți către un adânc de chemări dinlăuntru. Apoi ne-a îngăduit nouă, celorlalți, să tragem cu coada ochiului spre scriitura ei. Și să ne bucurăm de duioșia ei în înțelegerea lucrurilor. Evazând lumi pe care noi înșine le-am trăit fără a avea curaj să le rostim. Pentru că înaintea lumilor copiilor noștri au fost lumile propriilor noastre copilării…Anastasia ne ajută să ne aducem aminte și să vedem. Volumul acesta, Secretul tablourilor și alte povești, ne poartă în galeria tablourilor lui Gustav Klimt, parcurse cu ochii mari din albumul pe care îl avem consemnat în nota editorială. Între timp însă, vă asigur, Anastasia a văzut și revăzut zeci de alte tablouri, expozițiile, concertele ori chiar excursiile culturale nefiindu-i străine. Din lumea celor văzute ne-a dăruit, precum foile unui zbor de ciocârlie aurită, imaginile-cuvinte pe care le cuprinde cartea de față. O să treceți dintâi prin Secretul Tablourilor și prin Librărie, veți citi povestea pomului trădător și cum de se poate întâmpla ca un monstru- da, da, ați citit bine- un monstru poate să nu fie rău. Mie povestea prințesei din copac mi-a adus aminte, fără voie, de Baronul din copaci al lui Italo Calvino așa cum multe din tonurile scriiturii mi-au adus aminte de Morcoveață a lui Jules Renard. Le știe Anastasia? Zic că da. Dar, revin sunt striații de ton și nu copii nereușite ale duhului cărților amintite. Veți citi, sunt convins, cu plăcere și seria a II-a, Alte povești cu copaci. Nu e altceva decât lumea către care, dacă privim atent, ne redistribuie copilărește veselii. Sunt topit după dragonul care păzea merele ca să nu spun că cel mai interesant titlu îmi pare al poveștii Păpușa foarte mică dintr-un copac foarte mare – aș îndrăzni să spun un soi de poveste-titlu. Ca și copacul îmbrățișărilor. Și pentru ca să nu vă mai temeți că numai voi aveți un prieten imaginar căruia-i vorbiți ori o prietenă imaginare dimpreună secretoasă și sensibilă, Anastasia Celia are curaj să vă povestească Lumea din mintea mea, pardon, mintea ei. Vă veți întâlni cu Leni și Flafi, cu o cărticică pierdută, cu o fată și tuberoza ei ori cu Lola. Cine sunt? Ei bine, vizitați ce-a de-a treia parte a galeriei de povești. Prima l dreapta după poveștile, mereu altele, cu copaci…Finalul este o poveste a mamei Anastasiei și lui Radu- fratele ei. Povestea lebedei înghețate. Mai întâi rostită- auziți și voi, în serile lungi ale anului 2012, seară de seară- apoi prinsă în clemele cuvintelor de foile de mătase ale amintirii. Suntem chemați martori la faptul că poveștile nu se pierd…Știu. Am scris prea mult, dar m-a luat valul emoțiilor. Semn că am îmbătrânit și că mă bucur, așa, cu ochii aburiți de dor, că Anastasia scrie cum își dorește de când încă ochii noștri n-o vedeau. Acum o vedem și o iubim ca pe o poveste frumoasă, cuminte, strecurată în inimă în înserarea din viețile noastre.” (în volum, pp.7-10).

Cealaltă Domniță cu Povești, Ruxandra Orga-Dumitriu, nu doar că bucură cu scriitura sa ci ne dăruiește o venire Acasă din Lumea Nouă pe două poduri de diamant povestaș. Prima carte este Povestiri din suflet de copil (Virgo eBooks Publishing, New York, 2020, 128 pg.) iar cea de-a doua, doar temporal, este O călătorie în Lumea Calităților și a Defectelor (Ed. Virgo eBooks, New York, 2021, 148 pg.). Alt soi de personaje, multe surprinse inspirat de ilustratorii cărților Oltea Elena Savu și Radu Marți- prefațate oarecum de cei mai de preț dintre susținători (Gina și Dan Orga-Dumitriu, părinții Domniței dar și de Doamna Profesor Silvia Dumitriu) cărțile aduc la îndemână o altă lume, surprinsă de altfel și în construcția scenografică a unui moment pe scena Teatrului Gong (Sibiu). E lumea în care vă veți întâlni cu Alexandru cel cu suflet bun ori cu Bunătatea și Răutatea, veți meșteri în Atelierul lui Moș Crăciun și veți fi martori la Minunea de Crăciun ori chiar veți afla o serie de întâmplări din lumea celor cuvântă doar pentru urechile care știu să le asculte poveștile: Capra și Lupul, Delfinul și Rechinul,  , Turturica Mi ori Pluto- stăpânul planetelor. Sau poate vreți să aflați, din primul volum, tainele Castelului Miao ori Legenda Pizzei. N-am spus nimic despre Trandafirul și Păpădia sau Vulpi și vecini care sunt, în finalul primului volum, chiar pe gustul meu de cititor îmbătrânit. Al doilea volum- vorbim de o Domniță care atunci când scria avea 11 ani și jumătate- este o altă „marcă înregistrată de copii”. Sunt cuvintele simple care povestesc lucrurile complicate ale oamenilor și, personal, dacă ar fi să propunem ca adulți lecții de etică școlii în care învață copii, nu doar cadre, miniștri și comentatori, volumul  O călătorie în Lumea Calităților și a Defectelor ar putea fi o veritabilă propunere educațională. Poate că nici nu mai este nevoie să vă spun cum cartea vorbește- efectiv, vorbește- despre Bunătate și Răutate, Atenție și Neatenție, Calm și Furie, Adevăr și Minciună…Despre tot ce alcătuiește universul acelor valori de care, dese ori, cei mari am vrea să scăpăm, să ne ascundem…

Suntem dinaintea a două stiluri de a construi textul și de a ne descoperi lumea din plin. Nu, nu, nu lumea lor ci a noastră, pe care noi, prea ocupați, nu o mai privim în ochi. Dacă vă întrebați ce este special în scriitura lor am să-mi îngădui să spun că în vreme ce Anastasia cizelează, scrie cu atenție la nuanțe și duce discreta scriitură la tușe de lumină, Ruxandra scrie limpezită de un realism neașteptat, lucidă ca un om care știe și spune. Nici una nu bâjbâie încercând exprimare, nu forțează povestea și nici nu suspendă logica exprimării de dragul unor idei proprii. Poate nu ar fi rău, măcar din când în când, să ne plecăm, cuminți, la scriitura Domnițelor de la Curtea Poveștilor și să respirăm aerul distins, al curăției.

Desigur amândouă autoarele ar merita din plin pagini mai elogioase și o atenție sporită a condeierilor noștri. Nu, nu pentru încurajare. Domnițele au o „galerie” pe cinste în cei dragi. Într-o lume în care ne tot tânguim că avem copii care nu citesc pentru cei care scriu- și, credeți-mă și citesc din plin- ar trebuie să ne facem timp să-i propunem lumii lor, la care ne-au făcut părtași. Mulțumim Domnițelor, reverență și bucurie! Anastasia Celia Guțan și Ruxandra Orga-Dumitriu. O nouă generație de scriitori sibieni? Sigur da.