Povești necunoscute din mijlocul Sibiului. Fosta pușcărie ascundea o fabrică de uniforme

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Poveştile deţinuţilor Penitenciarului Sibiu sunt încă necunoscute pentru marea majoritate a sibienilor și se întind de-a lungul tuturor regimurilor. Administraţia austro-ungară, regimul politic al mareşalului Ion Antonescu, întoarcerea armelor la 23 august 1944, intrarea ţării în sfera de influenţă sovietică şi apoi perioada comunistă – toate au influențat viațadeținuților și deținutelor din penitenciarul care a funcţionat în curtea Palatului de Justiţie de pe B-dul Victoriei din mumicipiul Sibiu.

Tribuna prezintă astăzi povești unice, aduse în atenţie cu sprijinul istoricului sibian Vlad-Horațiu Miclăuș, absolvent de master al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, programul „Istorie, Memorie și Oralitate în secolul XX” în cadrul Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană. Vlad Miclăuș este profesor de istorie la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu.

Povestea Întreprinderii de trictoaje și confecții „Penitex” S.A.

O istorie specială este cea a întreprinderii de tricotaje şi confecţii „Penitex” SA care a funcționat în interiorul pușcăriei și despre care puțină lume știe. E a fost documentă de istoricul Tribunei, iar concluziile arată că atelierul a fost deschis în 1942. În acea perioadă mareşalul Ion Antonescu se afla la putere şi era aliatul de nădejde a lui Hitler. La Penitex lucrau deţinuţii şi deţinutele și produceau, în principal, haine militare pentru Armata Română. Apoi,după evenimentul din 23 august 1944, aceştia au produs haine militare pentru un „client” nou – Armata Roşie, pe lângă cele pentru Armata Română.

Penitex SA funcționa în penitenciar ca urmare a unui contract semnat pe 18 iunie 1942 de directorul Virgil Ștefănescu și propietara întreprinderii de tricotaj și confecții „Penitex” (cu sediul la Răşinari), doamna Aneta Pinciu. Acest contract încheiat stipula închirierea de la 1 iulie 1942 a unui spațiu de 81 metri pătraţi de la etajul I al clădirii administrative a penitenciarului pe o perioadă de doi ani, cu o chirie anuală de 24.000 de lei. În acest spațiu închiriat s-au montat zecce mașini de tricotat la care au lucrat deținuții penitenciarului. Pentru o zi de lucru a câte opt ore, plata deținuților se realiza astfel: 100 de lei pentru fiecare deținut începător, deținuții cu minimum șase luni de experiență câte 150 de lei, iar deținuții cu minimum un an de experiență 200 de lei pe zi și alte stimulente în valoare de 30-60 de lei pe zi. Această fabrică avea ca obiective realizarea de confecții și tricotaje necesare pentru echipamentul armatei și avea în fruntea sa, ca director, pe administratorul delegat la Sibiu, Herman Hametner, care era secundat de doi maiștrii: fraţii Richard și Arthur Decker.

Pe parcursul anului 1943, întreprinderea s-a extins și în curtea penitenciarului, unde a fost construită o baracă, folosită ca atelier de confecții.

Schimbare de clienți după 23 august 1944. Și problemele.

Descoperită în arhive, o scrisoare de sesizare trimisă de Direcția Generală a Penitenciarelor către administratorul instituției de la Sibiu, semnalează probleme de funcționare ale întreprinderii „Penitex” : odată cu schimbarea taberelor din 23 August 1944, au fost amnistiați aproximativ 60% din deținuții care lucrau în atelierele întreprinderii. Aceștia erau lucrători calificați, iar eliberarea lor a îngreunat procesul de producție, producând întârzieri și pierderi. Se solicită, astfel, administrației Penitenciarului Sibiu să intervină în rezolvarea acestei probleme, dată fiind poziția importantă a fabricii în prelucrarea de echipament pentru Armata Română și Armata Roșie, noul client de anvergură.

O altă problemă a privit livrarea a 100 de cămăși ca urmare a unor conflicte în interiorul întreprinderii, între un gardian și muncitori.

După semnarea armistițiului cu Uniunea Sovietică la 12 septembrie 1944, Sibiul s-a aflat într-o situație foarte complicată, marcată de neliniști continue pentru etnicii germani de la noi. Inițial populația săsească din Tranilvania a intrat în spectrul deportărilor pentru reconstrucția Uniunii Sovietice de după război, începând cu perioada (ianuarie 1945 – aprilie 1945). Apoi, etnicii germani au fost deportați în lagăre de muncă în vederea exterminării lor, până în 1949.

Conducerea întreprinderii, deportată

Deportarea sașilor i-a atins și pe cei trei care se aflau în fruntea întreprinderii „Penitex” astfel că cei care coordonau deținuții au devenit la rândul lor deținuți. Richard Decker a condus fabrica din penitenciar, dar împreună cu fratele său, Arthur, a fost între primii deportați, pe 13 ianuarie 1945.

În decursul anului 1945 Pentex a transis mai multe soliicitări către organele de poliție locale, respectiv către Securitatea din Sibiu, pentru recuperarea celor doi frați și a lui Herman Hametner, considerți esențiali în buna funcționare a atelierelor. Fără rezultat, însă.

Pe rând, apoi, mai mulți deținuți au fost ridicați din penitenciar, iar situația a stârnit interesul administratorului Emanoil Brăileanu care s-a adresat la rândul său autorităților locale pentru rezolvarea impasului în care ajungea fabrica de tricotaje și confecții. Într-o solicitare adresată Chesturei Poliției Sibiu,el amintește importanța fabricii „Penitex” și spune că aceasta ar trebui să continue fabricarea echipamentului destinat soldaților.

Descrierea Penitenciarului Sibiu și a fabricii

Ziarul „Ţara” a descris, în 1943, într-un reportaj, penitenciarul și fabirca din mijlocul Sibiului.

˝Ceea ce ne-a impresionat chiar de la început a fost „Vorbitorul“. Adecă aceea cameră special amenajată unde rudele deţinuţilor pot — pe lângă îndeplinirea formelor respective — să stea de vorbă cu acei care-şi alină mustrările de conştiinţă în încăperile de după gratii. „Vorbitorul“ este o cameră obişnuită, care pentru a putea servi scopului destinat, a fost prevăzută în mod practic cu două rânduri de pereţi din sârmă între care în timpul convorbirilor stă atent de pază un gardian prezentabil şi priceput (…) Impresionantă este şi şcoala penitenciarului condusă de d. înv. Moldovanu. Nimic nu lipseşte aici din materialul care ar putea contribui la educarea deţinuţilor. Şi nu lipseşte de asemenea nici truda plină de bunăvoinţă a conducătorului şcoalei şi înţelegerea totală a direcţiunii penitenciarului. Aceiaşi activitate plină de zel o desfăşoară şi duhovnicul închisorii părintele de la catedrală, Şt. Morariu. Încă din 1936 a fost aranjată la închisoare una din cele mai frumoase capele. (…) Am continuat vizita noastră cu atelierele penitenciarului. Ne-a uimit aici organizarea perfectă a secţiilor de tricotaje şi confecţii. Se desfăşoară în ele o muncă perfect ordonată şi constructivă. Femei cuprinse de remuşcări îşi caută alinarea în muncă şi aceasta se dovedeşte a fi folositoare. Bărbaţi fără nicio ocupaţie învaţă rosturile unei meserii şi toţi odată reveniţi în societate vor aduce de-acum aportul lor la sporirea producţiei generale. Vor fi oameni cu rosturi definitive şi-şi vor avea în societate un loc mai demn. (…) Am vizitat şi celulele. Peste tot domneşte ordinea şi curăţenia cea mai exemplară. In ultima vreme mai ales localul a fost complet pus la punct, fiind înzestrat cu toate cele necesare şi prevăzut cu instalaţie de gaz metan. Bucătăria funcţionează ireproşabil şi pentru modesta alocaţie de 25 lei pe zi pentru deţinut, se serveşte o masă bine pregătită şi hrănitoare˝- scria la vremea aceea ziarul ˝Țara˝.

Un alt articol redă atmosfera de Crăciun, din 1942: „In ziua de 22 Decemvrie 1942, la orele 16.30, a avut loc în capela Penitenciarului Sibiu, serbarea pomului de Crăciun. După un scurt serviciu religios, oficiat de SS Lor Pr. Ştefan Moraru, Pr. Consilier Gh. Secaş și Diacon A. Scurtu, a urmat un program de cântece de Crăciun, executate de corul deţinuților și recitări. (…) După serbare, s’au vizitat atelierele de tricotaje și confecții ale penitenciarului. S’au adus laude conducerii penitenciarului, pentru realizările înfăptuite. Serbarea a luat sfârșit la orele 18”.

Istoric al Penitenciarului

Actualul Palat de Justiţie, de pe B-dul Victoriei, şi penitenciarul aferent au fost finalizate în perioada în care Sibiul şi Transilvania s-au aflat sub administraţia Imperiului Austro-Ungar. Lucrările au început în 1904 şi până în 1910 au fost finalizate ambele clădiri, care comunicau între ele. Penitenciarul era compus din două clădiri, cu un număr de 63 de camere, dintre care 30 erau folosite pentru detenție, iar 33 pentru activităţile administrative. Cu un perimetru total de 306 metri şi o suprafaţă de 5.600 metri pătraţi, spaţiul alocat încarcerării viitorilor deţinuţi era proiectat să aibă o capacitate estimată între 230 şi 370 de locuri. Penitenciarul era înconjurat de un zid de 4 metri înalţime care avea amplasat deasupra o instalaţie de sârmă ghimpată de 0,75 metri înalţime.

Foto: Tribuna, Răzvan Negru, Vlad Miclăuş, colecțiile Bibliotecii ASTRA