Poșta Română încotro?

Când vom avea și noi o poștă performantă? Suntem în secolul XXI, dar poșta a rămas la unele activități în situația din 1862, când a fost înființată. Pe vremuri așteptai 4-5 zile pentru o scrisoare de la Brașov la Sibiu. De la Viena la Sibiu treceau și câteva săptămâni, dar o primeai. Era și normal, deoarece poșta se ducea cu calul, mai târziu cu trenul. Atunci era cineva răspunzător de poșta cetățeanului, de la expeditor până la destinatar. Astăzi nimeni nu mai este răspunzător. Scrisori și cărți poștale nu mai ajung toate la destinatar. Invitații la nuntă sau botezuri, ca și informările în caz de deces, se pierd undeva pe drum, sau în cel mai bun caz sosesc cu mare întârziere. Fiul nostru ne-a invitat la nuntă, dar invitația nu a sosit nici după un an. Cu ocazia onomasticilor, nepoții ne-au trimis anul trecut felicitări făcute de ei, pe care nu le-am primit deloc. Le-am atras atenția că la noi poșta își desfășoară activitatea ca pe vremea romanilor, ajunge sau nu ajunge. În 1865 s-a introdus serviciul abonamentelor la ziar. Astăzi însă în 4 săptămâni din cca. 20 de ziare abonate pentru o lună ajung în cel mai bun caz doar jumătate în ziua publicării. Din 4 ziare de vineri le primim doar cel mult de 2 ori la timp. Dacă vine vineri, cu siguranță nu le primim pe cele de luni sau marți din săptămâna următoare. Având abonament la Tribuna din Sibiu, acum 3 săptămâni nu am primit nici un ziar toată săptămâna, ele sosind toate doar în lunea următoare. Acum 2 săptămâni câteva ziare au sosit a doua sau a treia zi. Acum o săptămână ziarul de vineri a sosit lunea trecută. Astăzi suntem în 24.10.2023, fiind o zi de marți, nu am primit ziarul. Așa se întâmplă în mod regulat. În mod regulat noi nu primim vineri informațiile cu evenimentele sfârșitului de săptămână sau lunea de ce s-a mai întâmplat în săptămâna care a trecut. Aceasta este „poșta modernă” din România zilelor noastre. Mai avem norocul să primim vești prin internet, altfel am crede că URSS-ul mai există și Ceaușescu mai este șeful statului. Pe data de 26.08.2022 am mai arătat aceste anomalii într-un articol: „Politizarea excesivă a pus pe butuci »Poșta Română«.” De atunci situația s-a mai agravat. Ne vom lua toate informațiile de la TV sau prin internet, care de bine de rău mai funcționează, dar fără sprijinul „Poștei Române”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

NICOLAE SĂLIȘTEANU

26 octombrie 2023 la 14:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă
Echipa sibiană a primit cele mai puține cartonașe galbene în cele 39 de meciuri disputate în actualul sezon...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Aproape 40 de medalii și locul al treilea pentru medieșenii de la CS Ippon la ”Cupa Hara”, la Sighișoara
Ippon s-a prezentat la ediția din acest an a ”Cupei Hara” de karate WUKF cu 43 de sportivi...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Alexandru Oroian, încă două sezoane la FC Hermannstadt
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a sosit la echipa sibiană în februarie 2021. În sezonul recent...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Elevii sibieni, pe podium la Campionatul Național Școlar de înot. 25 de medalii și locul al cincilea în clasamentul general pentru CSȘ Sibiu
Sportivii pregătiți de profesorii Raluca Răulea, Mirela Păușescu și Bogdan Rău au avut o comportare meritorie la evenimentul...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
A început Campania Antifumat la Sibiu: mere în schimbul țigărilor și teste gratuite pentru public
O nouă ediție a Campaniei Antifumat inițiată de Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu  își propune să informeze populația despre...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Sibiul aleargă pentru bine: Maratonul Internațional 2025 doboară toate recordurile
În cadrul conferinței tehnice dedicată Maratonului Internațional Sibiu 2025, organizatorii au prezentat detalii despre ediția din acest an,...
Actualitate
7 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 10 ore
Aleargă pentru cauze reale: 19 proiecte deja peste target la Maratonul Internațional Sibiu
Mai sunt doar patru zile până când centrul Sibiului va răsuna din nou sub pașii alergătorilor înscriși în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Autoritățile verifică condițiile Casei de tip familial „Răzvan” din Sibiu
Casa de tip familial „Răzvan” din Sibiu este verificată de autorități, după ce în spațiul public au apărut...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Elevii sibieni, premiați la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante competiții naționale din domeniul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Un bărbat din Cisnădie, tăiat pe față cu un obiect asemănător unei săbii
Marți în jurul orei 11, un bărbat din Cisnădie a fost tăiat pe față cu un obiect asemănător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Foto/ Video: Controale pe A1 Sebeș–Sibiu: Șoferi amendați, certificate reținute și viteză record de 170 km/h
Sute de vehicule au fost trase pe dreapta pentru controale în parcarea Rompetrol de pe Autostrada A1, pe...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Sibienii n-au cucerit Cupa, dar suporterii lor au cucerit Aradul. Imaginile și rândurile care vor rămâne mărturie peste timp pentru viitorii fani…
Dacă, în urmă cu 8 ani, prezența fanilor lui Hermannstadt a fost mai timidă, pe ”Arena Națională”, la...
Actualitate
5 min de citit