POPULAȚIA DE URȘI A SIBIULUI, DE ȘAPTE ORI MAI MARE DECÂT AR TREBUI. CUM A TRANSFORMAT ROMÂNIA UN AVANTAJ UNIC, ÎNTR-O PROBLEMĂ NAȚIONALĂ

Ursul a devenit o prezență cotidiană în foarte multe dintre comunitățile județului Sibiu. Sadu (Tocile), Porumbacu de Sus, Racovița și Boița sunt doar câteva dintre exemplele documentate de TRIBUNA în ultima perioadă. Acolo, ursul este văzut cu o periodicitate care a ajuns să-i îngrozească pe locuitori. Spre deosebire de anii de demult, acum ursul apare în curțile oamenilor, nu doar la stâne sau în pădurile de lângă sate. Iar odată apărut, pune în mișcare instituții și funcționari după o procedură pe care unii o laudă, alții din contră.

Dar indiferent de păreri, realitatea rămâne: numărul de exemplare de urs este foarte mare în județul Sibiu. Într-un document transmis redacției TRIBUNA, Agenția de Mediu confirmă: pe cele 46 fonduri cinegetice a fost estimat un total de 1.313 urși.  Enorm față de  un „nivel optim” (realizat prin analiza bonității, adică a calității habitatului) de 187 de exemplare…

CUM S-A AJUNS AICI

Existența ursului este semnul unui ecosistem funcțional de care nu au parte prea multe țări și de care România ar trebui să fie mândră. Firește, adăugând acestui simplu sentiment măsuri coerente, integrate, științifice și echilibrate de conservare și coexistență.

Țara noastră are o populație de urși cuprinsă între 10.419 și aproape 13.000 de exemplare, mult peste cât se aștepta inițial. Asta face, probabil, ca o parte dintre documentele  elaborate în urmă cu câțiva ani  să necesite actualizări care să le facă eficiente.

Fiindcă, de fapt, raportat la capacitatea mediului natural al țării, și acest număr este mai mare de 2,5 ori decât ar trebui (potrivit informațiilor transmise de Ministerul Mediului în luna aprilie).

Urșii s-au înmulțit cu ușurință. Sunt protejați, în plus iernile mai blânde au permis femelelor să hrănească mai ușor puii și acestora să supraviețuiască.

Dar, deși important, nu doar numărul mare al urșilor i-a adus în comunități (sau comunitățile între urși). Ci și alți factori, toți în legătură directă cu omul: dezvoltarea infrastructurii rutiere (autostrăzi și drumuri) și a celei turistice (facilități de cazare în zone izolate, trasee de drumeție etc.), defrișările pe suprafețe mari.

La toate acestea se adaugă faptul că ursul este un animal foarte inteligent și, cu toate că nu este un „fan” al omului, hrana obținută facil îl face să se adapteze rapid și să își asume riscul întâlnirilor.

Gunoaiele aruncate aiurea, containerele din zone turistice, tomberoanele nesecurizate, livezile abandonate, stânele amplasate aiurea – toate acestea au devenit oportunități la dispoziția urșilor.

În fine, hrănirea urșilor în zonele turistice a contribuit de asemenea la modificarea comportamentului lor.

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SATE

Situația este, o confirmă toată lumea, gravă! Distrugerile sunt dese, la fel și întâlnirile dintre oameni și urs. Faptul că acestea din urmă nu se termină prost  (sau ȘI MAI prost) ține mai degrabă de noroc.

Ursul omoară porci, oi, câini, strică împrejmuiri și culturi, dărâmă ce-i stă în cale.

Mecanismele de acțiune există, însă nu rezolvă problema în profunzime. Ele prevăd mobilizare și acțiune, instituții implicate, descinderi etc. ȘI EXTRAGERE (adică împușcare) în anumite condiții, mai simple decât acum câțiva ani, dar , totuși complicate. Ursul trebuie să revină și să creeze probleme până să poată fi eliminat.

Practic, ursul ar trebui gonit, mai bine zis împins în adâncul pădurii. De mai multe ori!

Problema este, pe de o parte, că oricât ar fi de gonit, el se poate întoarce. Pe de altă parte (probabil va părea comic) dacă este gonit prea bine, el poate deveni problema altei comunități, care va trebui să facă la fel. Și tot așa.

Astăzi, fiind prezența atât de des semnalată, autoritățile competente sunt copleșite. Teoretic, goana ar trebui urmată de supraveghere și monitorizare, cine, însă,  ar putea face asta cu seriozitate în fața unei avalanșe de avertizări de prezență?

Tranchilizarea și relocarea urșilor sunt, de asemenea, prevăzute în documente. Primarii ar trebui să acționeze (conform Ordonanței nr. 81/2021), dar ceea ce pare să nu știe legiuitorul este – ca de multe alte ori – realitatea.

Primăriile se confruntă cu deficit de personal, mai cu seamă de personal instruit, sunt în criză financiară, iar comunitățile „vizitate” de urs sunt la distanțe mari de mijloace umane și materiale consistente.Astfel, în acest timp,  cetățenii privesc ursul pe terenurile lor sau chiar în propriile curți. Unii au învățat din experiențe mai mult sau mai puțin șocante și s-au pregătit: și-au instalat garduri electrice, și-au organizat deșeurile astfel încât să nu-i atragă pe urși sau și-au procurat câini.

Abordările nu sunt, însă, unitare, așa că ce nu găsește (fiindcă nu poate!) într-o gospodărie, ursul găsește în alta.

OPINIA SPECIALISTULUI

TRIBUNA s-a adresat pentru lămuriri în legătură cu acest subiect unuia dintre specialiștii recunoscuți și unanim apreciați în domeniu: Mircea Mărginean (foto sus). A terminat Ecologie și protecția mediului la Facultatea de Științe a Universității Lucian Blaga din Sibiu și a studiat managementul sistemelor ecologice. Este biolog la Flora & Fauna, o organizație cu activitate în peste 40 de țări și cea mai veche din lume de conservare a naturii.

„…Problema nu este doar numerică, ci una de gestionare a habitatului și a relației om–urs. Soluțiile nu trebuie să fie drastice, ci bine gândite, integrate într-o strategie națională, precum Planul Național de Acțiune pentru conservarea ursului brun, care propune măsuri de prevenție, intervenție și educație” – spune Mircea Mărginean.

El folosește cuvântul „drastice” ca urmare a vehiculării tot mai dese a acestui tip de abordare, complicat acum. Mircea Mărginean confirmă că autoritățile locale au nevoie de sprijin și coordonare din partea autorităților centrale, mai ales în zonele cu densitate mare de urși. Susține că este esențial ca România să implementeze o strategie națională coerentă, bazată pe știință, colaborare și responsabilitate.

Întrebat dacă asistăm la o formă de pasare a responsabilității centrale spre primării, Mircea Mărginean insistă pe nevoia de colaborare și a unui cadru strategic clar, aplicat cu consecvență.

Împușcarea este un subiect delicat. Până și primarii se feresc de verbalizarea acestui cuvânt, nu doar ONG-urile.

„Împușcarea urșilor (extracția) este, și trebuie să rămână, o măsură de ultim resort. Extragerea exemplarelor problematice este permisă doar în situații de urgență, atunci când animalul continuă să apară în zone locuite, în ciuda aplicării măsurilor de prevenție și manifestă un comportament profund modificat, care nu mai poate fi corectat” – afirmă Mircea Mărginean.

PRIMARII

Primarii sunt în situația de a-și apăra locuitorii, dar și de a face asta respectând legea. În capetele lor se sparge revolta oamenilor, frustrați suplimentar de nivelul despăgubirilor acordate.

Andreea Voicu, primarul comunei Racovița (foto colaj), îi înțelege perfect pe cei care și-au pierdut nu doar răbdarea, ci și încrederea. A văzut cu ochii săi valoarea unei despăgubiri stabilite pentru distrugerea unei livezi. Era de câteva zeci de lei!

Primarul din Boița, Nicolae Cocoș (foto colaj stanga jos), spune că oamenii sunt descurajați de sume, dar și de volumul de acte. Ei vor, de fapt, ca problema să se rezolve și nu pentru o zi sau două, ci pe termen lung.

La Porumbacu de Jos, în ziua dialogului cu primarul Dorel-Ioan Martincu (fot0 colaj dreapta sus), ursul intrase în casa unor cetățeni, plecați, din fericire, în acel moment. Era una din multele situații de prezență a ursului din ultima vreme. Se întâmplă zilnic!

Liderul primarilor de comune din județul Sibiu, vicepreședinte național al Asociației Comunelor din România, Valentin Ivan, primarul din Sadu, confirmă problemele colegilor săi, dar se bucură că organizația pe care o reprezintă a găsit înțelegere la noul ministru al Mediului, pentru îmbunătățirea mecanismelor.

„Am constatat o disponibilitate reală și sper să reușim să implementăm, împreună, schimbările de care primăriile și primarii au nevoie” – spune Valentin Ivan (foto colaj dreapta jos).

Cât despre despăgubiri, acestea sunt de multe ori mai mici decât costurile comisiei care le stabilește.

EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ

La Băile Tușnad a fost implementat un sistem complex de măsuri care a produs efecte evidente. Numărul mesajelor Ro-Alert de semnalare a prezenței ursului a scăzut de la 220 în 2021, la doar 8 în 2023. Dar a durat!

Mircea Mărginean explică pentru Tribuna: „Cu sprijinul WWF România, au fost achiziționate colare GPS, camere video și camere cu senzori de mișcare pentru a urmări urșii care prezintă comportamente deviante. Aceste date permit intervenții țintite și informate. Apoi, prin atragerea de fonduri, au fost instalate containere de gunoi securizate, care nu pot fi deschise de urși. Gospodăriile, stânele și livezile au fost protejate cu garduri electrice, o metodă eficientă și non-invazivă. De asemenea, au fost eliminate livezile abandonate care ofereau hrană ușoară și a fost creată o echipă locală de intervenție, dotată cu echipamente și expertiză pentru capturarea, tranchilizarea și relocarea urșilor problematici”.

Mai mult, locuitorii din Băile Tușnad au fost informați în detaliu cu privire la măsuri și comportamente, iar astăzi orașul este un exemplu de coexistență. Se organizează anual TușnadEcoBearFest și TușnadEcoBearConf, evenimente care aduc împreună experți, autorități, dar și publicul larg pentru a discuta continuu soluții.

Trebuie precizat, însă,  că Băile Tușnad sunt oraș. Cel mai mic din România, dar totuși oraș (a nu se confunda cu Tușnad – comuna!). La Băile Tușnad ajung 1,5 milioane de turiști, dintre care câteva mii bune – turiști străini. Posibilitățile financiare, instrumentele administrative ale autorității locale sunt, deci, net diferite față de o comună, fie ea comună într-un județ precum Sibiul.

ȘI TOTUȘI, CONVIEȚUIREA!

Da, România are cea mai mare populație de urși din Europa. În mod normal este semnul unui ecosistem funcțional și ar fi, în orice altă țară, un avantaj național.

Dificultățile de implementare a deciziilor bune, jumătățile de măsură, deconectarea de la realități au făcut, însă, ca astăzi, în situația actuală, conservarea și conviețuirea cu urșii să fie o problemă națională.

Interesant, poate, în acest tablou este încă un detaliu! Cota de prevenție 2024-2025 la urși a fost de 426. Acesta este numărul de urși care puteau fi omorâți. Au fost împușcați 381, iar din acest total, 55% au fost trofee medaliate cu aur.

Ei bine, acest tip de urși, de obicei trăiesc in creierii munților, sunt maturi și masivi. Nu au motive să iși părăsească teritoriile fiindcă le domină total în fața altor exemplare. Cu alte cuvinte este greu de presupus că ACEȘTIA sunt urșii căutați, cei care coborau în comunități…

Acutizată de lipsa de informare a cetățenilor și de comportamentele unora dintre ei, problemei urșilor i se prefigurează o rezolvare sinistră. Și asta fiindcă nimeni nu pare să mai aibă răbdare, cu atât mai puțin ani de zile, așa ca la Tușnad. Și nici încredere! Mediul politic a eșuat de atâtea ori încât oamenii nu mai sunt dispuși să acorde șanse, mai ales cu un animal sălbatic la ușă.

Și astfel, încă o dată, relația dintre om și animal se va termina prost! Pe termen scurt pentru animal, pe termen lung pentru toți.

foto: Răzvan NEGRU, Tribuna

Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te!