Echipele de deszăpezire ale companiei „Drumuri și Poduri” SA au intervenit pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 3 ianuarie 2026, pe mai multe drumuri județene din județul Sibiu, ca urmare a ninsorilor înregistrate în ultimele ore.
Potrivit directorului general al DPC SA, Mihai Lisan, intervențiile s-au desfășurat neîntrerupt timp de 12 ore, fiind mobilizate peste 50 de utilaje de deszăpezire și de împrăștiere a materialului antiderapant, pentru menținerea drumurilor în stare bună de circulație.
„Cel mai mult a nins în zona de nord a județului, însă, datorită intervenției prompte a echipelor de deszăpezire, nu există niciun drum județean blocat. Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, adaptând viteza la condițiile meteo și de trafic”, a declarat Mihai Lisan.
În ultimele 12 ore s-a acționat cu lame pentru îndepărtarea zăpezii și cu material antiderapant pe următoarele drumuri județene:
Sibiu – Cisnădie – Păltiniș
Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului
Cârța – Arpașu – Bruiu
Chirpăr – Agnita – Bruiu
Dumbrăveni – Mediaș
Șeica Mare – Vecerd
Loamneș – Păuca
Cristian – Săliște – Jina

La nivelul societății de drumuri aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu este instituit un comandament de iarnă, unde pot fi transmise sesizări privind starea drumurilor județene.

Conducătorii auto pot semnala eventualele probleme la numărul de telefon 0269/210.884, iar informații actualizate privind starea drumurilor județene pot fi obținute și de pe pagina societății, www.drumuripodurisibiu.ro
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Deszăpezit? E mult spus, oamenii ori au fost beți ori au fost adormiti, pe 143A au ieșit de doua ori in șanț si au deszăpezit pe porțiuni mari doar pe mijloc..