Permisul auto, valabil 15 ani, în loc de 10! Excepţie fac şoferii de peste 70 de ani. Nu plăteşti amenzile în termen de şase luni, poţi pierde permisul auto!

Permisul auto, valabil 15 ani, în loc de 10! Excepţie fac şoferii de peste 70 de ani. Nu plăteşti amenzile în termen de şase luni, poţi pierde permisul auto!

Veşti bune pentru posesorii de permise de conducere: aproape trei milioane de şoferi ar putea beneficia de prelungirea valabilităţii permiselor de conducere de la 10 la 15 ani pentru categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat recent de Senat. Scopul acestei măsuri vizează reducerea costurilor şi scurtarea timpilor necesari pentru reînnoirea permiselor auto.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Premisul de conducere este valabil acum 10 ani, însă proiectul prevede o extindere a valabilităţii cu încă cinci ani. Noile prevederi îi vizează pe şoferii care au împlinit 70 de ani. Cei cu vârste de peste 70 de ani trebuie să îşi schimbe permisul la cinci ani, iar cei care au depăşit 80 de ani la doi ani. Asta înseamnă că aceşti şoferi vor trebui să facă vizita medicală la cinci, respectiv doi ani.
Concret, valabilitatea permiselor pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete) și B, B1, BE (mașini mici) va creşte de la 10 ani, cât este în prezent, la 15 ani. Extinderea valabilității permiselor de conducere se fi aplicată doar în cazul șoferilor care nu au împlinit 70 de ani.
Inițiatorii acestui proiect spun că prelungirea valabilității permiselor de conducere la 15 ani vizează aproximativ 3.000.000 de șoferi amatori, pentru care cheltuielile vor fi reduse, iar timpii de preschimbare a permisului mai mici.
"Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere", explică iniţiatorii proiectului  în expunerea de motive.
Proiectul adoptat de Senat are în vedere şi cazurile şoferilor care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de şase luni. În cazul acestora, permisul de conducere poate fi suspendat.
În prezent, statisticile arată că aproximativ 6% dintre accidentele produse pe şoselele din România au fost provocate de şoferi cu vârste de peste 70 de ani. 
Pentru a putea fi aplicat, proiectul are nevoie de votul Camerei Deputaţilor, de promulgarea preşedintelui Klaus Iohannis şi de publicarea în Monitorul Oficial.

 

28 februarie 2024 la 22:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.