Performanță academică remarcabilă: ULBS câștigă un grant european de aproape 2,5 milioane de euro

Performanță academică remarcabilă: ULBS câștigă un grant european de aproape 2,5 milioane de euro

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut una dintre cele mai prestigioase finanțări din cercetarea europeană, un „ERC Advanced Grant”, acordat de Consiliul European al Cercetării (ERC). Proiectul câștigător, coordonat de cercetătoarea Lavinia Stan, va aduce la Sibiu o finanțare de 2,48 milioane de euro și va fi implementat pe o perioadă de cinci ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anunțul a fost făcut marți, după ce Consiliul European al Cercetării a publicat lista proiectelor selectate pentru finanțare în cadrul competiției ERC Advanced Grant 2025, parte a programului Horizon Europe al Uniunii Europene.

Sibiu, pe lista marilor centre europene de cercetare

În acest an, ERC a acordat finanțări în valoare totală de 838 de milioane de euro pentru 319 proiecte de cercetare din întreaga Europă. Competiția a fost una extrem de dificilă, fiind depuse 3.329 de aplicații, dintre care au fost selectate doar 319, ceea ce înseamnă o rată de succes de 9,6%.

Printre instituțiile care au obținut astfel de granturi se numără universități de prestigiu precum Oxford, Cambridge, ETH Zurich, Universitatea din Heidelberg, Universitatea Tehnică din München sau Universitatea Bocconi din Milano. Drept urmare, reușita Universității „Lucian Blaga” din Sibiu reprezintă una dintre cele mai importante performanțe academice obținute de o universitate românească în ultimii ani.

Un proiect despre societățile care se confruntă cu mai multe trecuturi dificile

Proiectul care a obținut finanțarea europeană se numește MULTIPAST și va fi coordonat de prof. dr. Lavinia Stan, una dintre cele mai cunoscute cercetătoare de origine română din domeniul studiului societăților care încearcă să își gestioneze trecutul după dictaturi, războaie sau regimuri represive.

Lavinia Stan este profesor la Universitatea St. Francis Xavier din Canada și activează în prezent și la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde conduce proiectul european FERBOPO. Din echipa de implementare vor face parte și prof. dr. Mihaela Herciu, în calitate de cercetător senior și deputy manager, alături de cercetători, postdoctoranzi și doctoranzi.

Cercetarea va analiza opt state care au trecut prin dictaturi sau conflicte majore – România, Croația, Armenia, Kazahstan, Coreea de Sud, Vietnam, Tunisia și Kenya – și va încerca să răspundă unei întrebări puțin explorate până acum: ce se întâmplă atunci când o societate trebuie să gestioneze simultan mai multe trecuturi traumatice și mai multe revendicări privind recunoașterea nedreptăților și acordarea de reparații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit reprezentanților universității, este primul proiect care abordează sistematic această temă, cu implicații directe pentru politicile publice, democratizare și protecția drepturilor omului.

Al treilea mare succes european pentru ULBS în ultimii ani

Conducerea universității subliniază că noul ERC Advanced Grant se adaugă altor două proiecte europene de mare anvergură câștigate recent de instituție: grantul ERC Consolidator obținut de prof. dr. Andrei Terian în 2021 și proiectul ERA Chair FERBOPO, câștigat de prof. dr. Ionela Vlase în 2024.

Potrivit ULBS, aceste rezultate confirmă capacitatea universității de a atrage finanțări de cercetare la cel mai înalt nivel european și de a concura cu succes alături de unele dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Autor - Vlad IGNAT
23 iunie 2026 la 15:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 36 minute
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 12 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.