Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare

Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare

 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul Internațional Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Procurorii Parchetului European cercetează posibile fraude cu fonduri europene într-o investiție de peste 50 de milioane de euro, implementată la Aeroportul din Sibiu.

„În cursul zilei de 1 iulie 2025, la sediul Aeroportului Internațional Sibiu au avut loc activități procedurale desfășurate de reprezentanți ai Poliției Române într-o delegare a Parchetului European (EPPO), Biroul teritorial Cluj-Napoca în cadrul unei investigații privind un proiect cu finanțare europeană.

Aeroportul Internațional Sibiu colaborează pe deplin cu autoritățile competente și pune la dispoziția acestora toate informațiile solicitate, în spiritul transparenței și al respectării legii.

Precizăm că activitatea operațională a aeroportului nu este afectată, toate zborurile și serviciile se desfășoară conform programului normal.

Menționăm faptul că detalii suplimentare privind ancheta vor fi comunicate, atunci când va fi cazul, de către reprezentanții Parchetului European, Biroul teritorial Cluj-Napoca, instituția abilitată să ofere informații oficiale în legătură cu acest dosar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aeroportul Internațional Sibiu își reafirmă angajamentul față de respectarea legalității și utilizarea corectă a fondurilor publice și europene”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

Tot marți, în aceeași cauză, au fost efectuate verificări și la CJ Sibiu. Potrivit reprezentanților instituției, „Reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române au cerut Consiliului Județean Sibiu, în cursul zilei de marți, 1 iulie ac, informații privind proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu. Nicio persoană din cadrul Consiliului Județean Sibiu nu are vreo calitate în acest dosar. Consiliului Județean Sibiu își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu autoritățile abilitate și de a furniza toate informațiile necesare”.

01 iulie 2025 la 13:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 43 minute
Gigi Căciuleanu, la FITS: „Libertatea e greu de obținut și îngrozitor de greu de asumat”
Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus în prim-plan întâlnirea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
FITS amână cu 30 de minute trei spectacole din cauza vremii
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au anunțat amânarea cu 30 de minute a orei de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului
Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
VIDEO | Autostrada Sibiu – Făgăraș prinde contur. Tronsonul Avrig – Arpașu de Jos a ajuns la un stadiu fizic de 36%
Lucrările la Tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, între Avrig și Arpașu de Jos, au ajuns la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Drumuri și Poduri continuă lucrările pe șoselele județene. Intervenții programate în zonele Roandola, Nou Săsesc și Șeica Mare
Consiliul Județean Sibiu anunță continuarea lucrărilor de întreținere și reparații pe drumurile județene, în cadrul programului derulat prin...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici la Tălmaciu. Campania are loc pe 25 iunie, pe bază de programare
Locuitorii orașului Tălmaciu și ai satelor aparținătoare își vor putea steriliza gratuit câinii și pisicile în cadrul unei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Peste 700 de amenzi și 42 de permise reținute pe drumurile din județul Sibiu, în doar trei zile
Polițiștii sibieni au desfășurat, în perioada 19 – 21 iunie, mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea abaterilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Cod portocaliu de furtuni în Sibiu și alte șase localități din județ. A fost emis mesaj RO-Alert
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 22 iunie, o avertizare de cod portocaliu pentru mai multe localități...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Bazin olimpic, piscine exterioare, saune, amfiteatru și pod spre Belvedere. Primăria vrea să transforme 24 de hectare de pe Calea Poplăcii într-un uriaș complex de agrement
Primăria Municipiului Sibiu intențioează să construiască pe terenul fostei Cazarme 528 de pe Calea Poplăcii un complex de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Atenție, părinți! DM retrage de pe rafturi o linguriță pentru bebeluși vândută și în Sibiu
Lanțul de magazine DM drogerie markt a anunțat retragerea de la vânzare a produsului „babylove Esslernlöffel” (linguriță pentru...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
Facturile Apă Canal Sibiu nu mai pot fi plătite prin PayPoint. Ce alternative au clienții
Apă Canal Sibiu anunță că plata facturilor prin rețeaua PayPoint nu mai este disponibilă. Reprezentanții societății spun că...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Peste 3.000 de elevi sibieni au susținut proba la Limba română din cadrul Evaluării Naționale
Absolvenții clasei a VIII-a din județul Sibiu au susținut astăzi, prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, cea...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.