Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului

Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului

Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu prilejul inaugurării Campusului Integrat pentru Învățământ Dual – PRODUAL, de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu. Alături de ziarul Tribuna, capsula conține o fotografie cu invitații prezenți la inaugurare, un pin al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și câteva pagini din avizul de începere a lucrărilor. Capsula va fi amplasată în foaierul campusului, ca mărturie a momentului în care investiția și-a deschis porțile. Data la care aceasta va fi deschisă nu a fost, deocamdată, stabilită.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cum arată Campusul Dual

Campusul Integrat pentru Învățământ Dual – PRODUAL a fost construit pe un teren de 20.000 de metri pătrați de pe Calea Dumbrăvii, pus la dispoziție de Primăria Sibiu. Investiția este dimensionată pentru 250 de elevi și studenți care pot învăța simultan și cuprinde patru corpuri de clădire: Corpul A, destinat sălilor de curs și laboratoarelor; Corpul B, care găzduiește cantina și biblioteca; Corpul C, cu aulă și spații multifuncționale; și Corpul D, un cămin cu 150 de locuri de cazare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În exterior, campusul dispune de patru parcări, cu 140 de locuri pentru autoturisme, două locuri destinate autobuzelor și spații pentru biciclete. De asemenea, au fost amenajate două terenuri de sport: unul de baschet, cu o suprafață de 627 de metri pătrați, și unul de volei, de 360 de metri pătrați.

Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul programului-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual. Valoarea totală a contractului de finanțare este de aproximativ 26 de milioane de euro, iar valoarea lucrărilor de proiectare și construire s-a ridicat la 64.198.446,52 lei.

Gabriel Racz, președintele Senatului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu transmis că finanțarea a fost structurată pe trei direcții: construirea campusului, digitalizarea laboratoarelor de pregătire practică și granturile pentru dezvoltarea învățământului dual.Potrivit acestuia, prima componentă a proiectului, care a reprezentat aproximativ 83% din valoarea totală, a vizat realizarea infrastructurii necesare pentru pregătirea profesională a elevilor și studenților, precum și a infrastructurii sociale. Lucrările pentru cele patru corpuri de clădire și facilitățile aferente au fost realizate de asocierea CON-A Operations – KXL Studio, desemnată în urma procedurii de achiziție. Racz a apreciat colaborarea cu constructorul și proiectantul, subliniind că ridicarea campusului a fost finalizată într-un interval scurt. Autorizația de construire a fost emisă în martie 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Învățământul dual, prezent din 2007 la SIbiu

Învățământul dual nu este o idee nouă pentru Sibiu. Primele demersuri au apărut în perioada 2007-2008, când, printr-un parteneriat între S.C. COMPA S.A. și Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, a fost înființat un centru de formare profesională în domeniul mașinilor-unelte CNC.

Câțiva ani mai târziu, în intervalul 2012-2013, parteneriatul româno-german s-a instituționalizat prin constituirea Asociației Româno-Germane pentru Formare Profesională în Sistem Dual. Printre partenerii fondatori s-au numărat Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, companii cu capital german și Clubul Economic German Transilvania. În noiembrie 2013 a fost aprobată înființarea primelor clase de învățământ dual preuniversitar din județ. Pentru anul școlar 2014-2015 au fost propuse două clase la Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu, în specializările Mecanică și Electromecanică. În anul 2017, învățământul dual a primit și un cadru reglementat la nivel național, prin aprobarea metodologiei de organizare și funcționare. Inițiativele locale, precum cele dezvoltate la Sibiu, au devenit astfel parte dintr-un model educațional recunoscut și susținut la nivelul întregii țări.

50 de ani de inginerie la Sibiu

Rectorul ULBS, Sorin Radu, a amintit că inaugurarea Campusului Dual coincide cu un moment aniversar pentru învățământul superior sibian. Facultatea de Inginerie marchează 50 de ani de la înființare, iar anul 1976 a reprezentat și momentul apariției Institutului de Învățământ Superior din Sibiu. Potrivit rectorului, noul campus completează simbolic acest parcurs, fiind construit pentru pregătirea viitoarelor generații de elevi și studenți.

,,Astăzi, aici, cei care au ochi să observe, urechi să audă și minte să înțeleagă pot constata că o comunitate se poate uni și poate duce împreună proiecte pe termen lung. Într-o țară în care atât de multe proiecte sunt începute și rămân neterminate, noi, la Sibiu, liceele tehnologice, companiile private, Primăria Sibiu și ULBS am reușit să ducem acest demers la bun sfârșit, într-un timp record, cu respectarea standardelor de calitate și a cerințelor specifice învățământului dual”, a declarat Sorin Radu, rectorul ULBS.

„Am un sentiment de bucurie, dar în același timp și de speranță, pentru că acest campus era necesar. În anii 2013-2014, Sibiul a fost pionier al învățământului dual. În 2014, Colegiul Tehnic «Independența» avea 42 de elevi în două clase de învățământ dual. Astăzi, în anul 2026, avem 1.236 de elevi, 51 de clase, 12 unități școlare, 13 domenii de pregătire și 116 operatori economici care sunt partenerii noștri în educația duală. În doar 12 ani, învățământul dual a crescut extraordinar la Sibiu”, a declarat Marius Novac, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

„Industria auto, mai mult ca oricând, traversează o transformare accelerată, probabil cea mai importantă de la începutul secolului al XX-lea. Evoluția avansează într-un ritm extrem de rapid. Discutăm despre digitalizare, despre conducere autonomă și despre electrificare. Sunt multe tendințe care vor influența categoric viitorul industriei. În tot acest proces, punctul esențial îl reprezintă oamenii, de la zona de cercetare până la cea de producție”, a declarat reprezentantul AUMOVIO România, Head of Country.

„Sibiul are o experiență solidă în domeniul învățământului dual, începută încă din anii 2007-2008, înainte de existența unei legislații în acest sens. Inițiativa a pornit de la investitorii care aveau nevoie de forță de muncă bine calificată, însă beneficiarii principali au fost elevii, care au avut șansa să învețe o meserie folosind echipamente moderne. Parteneriatul dintre companii, școli, Inspectoratul Școlar și Primărie le-a oferit tinerilor oportunitatea de a se forma profesional, de a găsi un loc de muncă bun și de a rămâne în Sibiu”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Printre invitați s-au numărat prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, deputata Raluca Turcan, senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu, administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, precum și colonelul Dumitru Todosiuc, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Au fost prezenți și reprezentanți ai mediului economic: Sorin Cristea, directorul general al grupului CON-A, constructorul campusului, Ioan Deac, fost director general al COMPA, precum și reprezentanți ai companiilor ODU, Marquardt și Solina. La eveniment au participat, de asemenea, elevi, studenți, reprezentanți ai organizațiilor studențești, profesori și parteneri ai Consorțiului PRODUAL.

Foto: Răzvan Negru

Autor - Ștefania VESA
07 octombrie 2026 la 16:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 36 minute
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 50 minute
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Valea Aurie, așa cum era acum 100 de ani. Muzeul Brukenthal aduce fotografii istorice în cartier
Muzeul Național Brukenthal îi invită pe sibieni miercuri, 8 octombrie, la o prezentare dedicată istoriei cartierului Valea Aurie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Ce recomandă Poliția Sibiu după testarea semaforizării adaptive din centrul Sibiului
Polițiștii rutieri au constatat aglomerări mai mari în cele două intersecții în care a fost testat, marți, sistemul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 4 ore
Spitalul de paliație din Săliște prinde contur. Se pregătește turnarea plăcii peste parter
„Zilele trec cu folos pe șantierul viitorului spital pe care îl construim la Săliște”, a transmis Daniela Cîmpean,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
VIDEO: Tânăr de 18 ani, reținut după ce ar fi furat o autoutilitară în Cisnădie. A lovit două mașini și a abandonat-o
Un tânăr de 18 ani, din Cisnădie, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt, furt în...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.