Paştile în judeţ: obiceiurile sibienilor, în funcție de zonă

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare importantă pentru toţi creştinii, iar obiceiuri se întânesc peste tot în județul Sibiu, fie unice, specifice credinţei ortodoxe, fie preluate de la saşi şi maghiari, ori cu orgini păgâne. Sunt localităţi în judeţul Sibiu în care există chiar un mixt între toate acestea, lucru care face şi mai frumoasă această sărbătoare pascală.

Eveniment unic la Mediaş

Un moment aparte de Paşti este jocul de Țuru de la Mediaş. În acest an, comunitatea din Mediaş aniversează 100 de ani de tradiție a jocului prin manifestări organizate de Primărie în prima zi de Paști, în 12 aprilie 2026, în cartierul Moșnei, în zona străzii Stejarului, cu începere de la ora 11:00. Programul evenimentului va include dezvelirea unui monument dedicat acestui simbol al comunității, amplasat în zona în care se desfășoară anual jocul de „Țuru”, lansarea unui album aniversar ce reunește fotografii de colecție şi un spectacol tradiţional de folclor. Mediaşul se individualizează prin două jocuri diferite: oină şi ţuru, ambele jucate în cartierul Moşnei. Tradiţional, în prima zi de Paşti, locuitorii de pe strada Stejarului se strâng pentru un joc de oină, iar la final câştigători şi învinşi marchează jocul cu un pahar de vin şi cu ouă roşii. Câteva străzi mai departe, alţi medieşeni sărbătoresc Paştile prin ţuru, un joc asemănător oinei, dar care se desfăşoară pe un teren în pantă. Câştigă echipa care rezistă cel mai mult în joc. Ţuru este un joc de cartier şi se desfăşoară în municipiul Mediaş din anul 1850.

Stropitul, un obicei comun peste tot

Legenda „stropitului” ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice când se spune că fiica unui evreu ar fi leşinat la aflarea veştii Învierii lui Iisus. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-şi reveni în simţiri. Astfel a luat naştere obiceiul „stropitului de Paşti”, adus în zona Sibiului în Evul Mediu de coloniştii saşi. Obiceiul a fost practicat numai în familiile nobiliare săseşti şi maghiare, ulterior fiind preluat şi de către români. La început, fetele erau stropite cu apă, însă obiceiul s-a modernizat în timp; astăzi, a doua zi de Paşti, băieţii merg pe la casele fetelor şi întreabă părinţii: „Primiţi cu stropitul? Am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit să o udăm ca să nu se ofilească!”. Aceştia stropesc fata cu parfum, iar apoi sunt răsplătiţi cu prăjituri, cozonac şi ouă roşii.

Paştile pe Valea Hârtibaciului

A doua zi de Paște se merge „la stropit” fetele, obicei atestat în Transilvania la începutul secolului al XX-lea. În Agnita feciorii mergeau cu muzicanții din casă în casă. Alți feciori băteau în căldări în ritmul muzicii și strigau. Primeau ouă și bani. Cel care aduna ouăle se numea „cloșcă”, iar banii erau ținuți pentru plata muzicanților la joc. Spre exemplu, în satul Apoș, a doua zi udau cu parfum, a treia – cu apă. După obiceiul săsesc, doi dintre băieți intrau în casă și cereau voie părinților să ude fetele, rostind următoarea formulă: „Am auzit că aveți un trandafir și am venit să-l udăm, ca să nu se veștejească”. Fetele prinse pe uliță erau udate cu gălețile ori aruncate în creplă, pentru că era bine să fie udate prin surprindere, cu apă ˝neîncepută˝. Fetele întâlnite la fântână erau stropite cu șuștarul, iar în casă, cu apa neîncepută, din șuștar. După obiceiul săsesc, a treia zi, în satele cu sași, fetele de români udau pe băieții care le-au stropit. Și totuși, stropitul își are originea în perioada precreștină, ca act de purificare, de sănătate și fertilitate. S-a stropit cu apă până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a pătruns apa de colonie, se arată în lucrarea semnată de Mircea Drăgan-Noiștețeanu – Sărbători și obiceiuri la romanii de pe Valea Hârtibaciului.

Obiceiuri din Mărginime

În Vinerea Mare credincioşii merg la biserică şi înconjoară biserica. Lumânarea pe care o au în mână, la acest eveniment şi cea de la Înviere se păstrează tot anul, fiind folosite la necazuri (boală), sau când este vreme rea. La Paşti, credinciosul care dă „Paştile” – pâinea şi vinul – le duce sâmbăta, pentru a fi sfinţite. „Paştile” se iau de la biserică sâmbăta. În ziua de Paşti, cel care a dat pâinea şi vinul, aduce la biserică platouri cu mâncare – friptură de miel, drob, peşte, ouă roşii, cozonac, colivă – din care credincioşii, după slujbă, se servesc.

De Paşti, spre exemplu, la Sadu, finii, ca semn de respect, duc la naşi cadou un tort făcut de fină, numit „tortul naşului”. Prilej de vizită, de bucurie şi amintiri. În zilele Paştelui toată lumea umblă în costum popular, dar şi cu haine noi. Se practică ciocnitul ouălor, iar copiii au obiceiul de a lovi oul cu moneda – „datul cu banul în ou” -, oul fiind ţinut în palmă sau aşezat pe pământ. Datul ouălor roşii peste mormânt este un obicei care se practică în zilele de luni şi marţi, după duminica de Paşte, după vecernie, când se merge la morminte, unde se dau ouă săracilor, pentru sufletul mortului.

La Râu Sadului, în Săptămâna Mare se fac slujbe la biserică şi dimineața, şi seara. La citirea celor Douăsprezece Evanghelii, din cadrul slujbei de seară, se aprinde o lumânare, care va rămâne aceeași pe parcursul slujbelor pascale. Ea va fi păstrată acasă, reaprinsă cu prilejul altor sărbători, sau, mai ales în caz de vreme mare (furtună).Vinerea Mare este zi de post negru, seara se ocolește biserica de trei ori. În plan simbolic, aceasta marchează punerea lui Iisus în mormânt. Oamenii vin la biserică îmbrăcați în haine cât mai închise la culoare, semn de jale pentru Moartea Mântuitorului. Atât joia, cât și vinerea dinainte de Paște, preotul și credincioșii se închină și fac mătănii în fața icoanei Răstignirii și punerii în Mormânt a Mântuitorului. Râurenii participă aproape toți la slujba Învierii. După ce preotul iese cu Evanghelia și Icoana Învierii, credincioșii le sărută, apoi își dau unii altora sărutare. Femeile aduc la biserică, tot în această zi, coșuri cu ouă vopsite, brânză, carne, cozonac, pentru a fi binecuvântate de preot. Astfel se dă dezlegare la dulce. Conform tradiției populare, în prima zi de Paște nu este bine să se dea nimic din casă, fie proprietate personală, fie împrumut. În a doua zi de Paște oamenii se adunau în Beberani (un fost cătun), la horă, obicei care nu mai este practicat astăzi. Vinerea din Săptămâna Luminată, denumită Izvorul Tămăduirii este respectată și considerată sărbătoare. Nu se lucrează.Până la Înălțare, locuitorii se salută și azi cu Hristos a înviat!, răspunsul fiind Adevărat a înviat!

Diferențe în judeţ

“În zona Sibiului există obiceiul să fie împodobit un Pom cu ouă frumos decorate. Această tradiţie este păstrată de la comunităţile saşilor din Transilvania, iar în zilele noastre e preluată şi în familiile mixte sau chiar în familii româneşti. Ceremonialul e asemănător cu cel al bradului de Crăciun, cu deosebirea că globurile sunt înlocuite cu ouă, iar bradul cu crenguţe de pomişori înflorite, atent aranjate într-o vază˝- scrie prof. dr. Claudia Banea în lucrarea „Tradiții și obiceiuri”, apărută în cadrul unui simpozion internațional la Sibiu, în 2013.

În Sălişte, spune profesoara, ouăle roşii sunt câştigate în cadrul unui joc cu mingea. Băieţi şi tineri ies în stradă, aşează oul roşu într-un anumit loc, iar apoi, de la o distanţă de şapte metri, încearcă să lovească oul cu mingea. Cel care reuşeşte, duce oul roşu acasă.

În Sadu, jocul cu ouă roşii cunoaşte o altă formă, iar tinerii trebuie să-şi dovedească dibăcia de a ochi ouăle roşii cu banul.

O formă asemănătoare a obiceiului se întâlneşte în Cârţişoara şi în Nou Român: băieţii fac o gaură în pământ, aşază oul roşu în ea şi, de la o distanţă de un metru, încearcă să-l lovească tot cu ajutorul unei monede.

Foto: primăriile Sadu şi Răşinari