Părintele Constantin Necula, declarat Omul Media al Anului 2023: „Mă simt onorat că sunt preotul națiunii mele românești, ortodoxe și nu numai”

Părintele Constantin Necula, declarat Omul Media al Anului 2023: „Mă simt onorat că sunt preotul națiunii mele românești, ortodoxe și nu numai”

Părintele Profesor Constantin Necula, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, a fost declarat Omul Media al Anului 2023 la Gala Premiilor Radar de Media, ediția a XII-a, care a avut loc în 7 noiembrie la București.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, apreciatul teolog sibian, prof. univ. dr.  Constantin Necula, a fost premiat și la Categoria Știință, Sănătate și Cultură.

„Mă simt un pitic la moara Duhului Sfânt văzând câți oameni de mare calitate sunt aici. (…) Sper din toată inima să simțiți că Biserica vă este alături și că prin vocea mea încercăm să spunem zi de zi că există demnitate, există verticalitate și există o șansă. (…) Mulțumesc enorm de mult lui Andrei Victor Dochia, cel care a investit în mine enorm ca producător, îi mulțumesc lui Andrei Măgălie care s-a pensionat și care este regizorul care m-a învățat să privesc dincolo de imagini, mulțumesc colegilor mei din echipa operativă a TVR-ului. (…) Să știți că sunt aici pentru că îmi iubesc țara, nu iubesc televiziunea neapărat și nu toate televiziunile, recunosc, dar iubesc foarte mult țara asta din care facem parte toți. Mă simt onorat că sunt preotul națiunii mele românești, ortodoxe și nu numai. Sper din toată inima să simțiți că atunci când vorbim românește Dumnezeu ne zâmbește cu bucurie”, a spus părintele Constantin Necula.

Gala a fost prezentată de Simona Țăranu și Claudiu Dumitrache.

Având o tradiție de 12 ani și fiind cel mai așteptat eveniment media anual, la Gala Premiilor Radar de Media se vor desemna cele mai bune producții TV, cei mai buni prezentatori și jurnaliști, cele mai bune publicații, cele mai mediatizate vedete și cele mai de succes proiecte media ale anului.

Premiile speciale, denumite Myosotis și stabilite de Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței, au fost acordate unor personalități precum Felicia Filip, Marius Manole, Carmen Tănase, Constantin Dulcan, Vald Ciurea, Doctor Cezar, pr. Constantin Necula, pr. Vasile Ioana, Vasile Bănescu, Gheorghe Zamfir, Iuliana Marciuc, Dida Drăgan, Dan Negru, Cătălin Botezatu, Eva Pavel, Adrian Artene, Teodora Marin, Florin Burescu și Alex Stanciu, dar și unor producții remarcabile de la televiziunile TVR, PRO TV, Prima TV, Trinitas TV, Canal 33 și Columna TV.

Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței, prezidată de muzicianul și scriitorul Claudiu Dumitrache, are anul acesta în componență pe: Raluca Mihaela Găină, Simona Țăranu, Leyla Salman, Dragoș Popa, Irena Boclincă, Alexandra Putanu și Dorin Huntai.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul Radar de Media există în România din anul 2009, după modelul american Radar Online, asumându-și rolul de a premia, prin prisma votului publicului, preferințele media ale acestuia, dar și a premia calitatea, perfomanța și excelența prin nominalizările și evaluările comisiilor de specialitate.

Din anul 2022, evenimentul este organizat de Myosotis Media Group by Claudiu Dumitrache și produs de GMR Media by Raluca Mihaela Găina, sub egida publicației Radar de Media, fondată de Dorin Huntai. Tot din anul 2022, evenimentul se desfășoară cu participarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Autor -
09 noiembrie 2023 la 15:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.