”Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, precum nici o investiție a Consiliului Județean Sibiu nu scapă fără a fi bodogănită de PSD Sibiu!”

”Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, precum nici o investiție a Consiliului Județean Sibiu nu scapă fără a fi bodogănită de PSD Sibiu!”

Secția Neurologie a SCJU Sibiu, inaugurată marți stârnește controverse politice lanivel local. Reprezentanții CJ au transmis o reacție, după ce organizația PSD Sibiu a formulat un comunicat legat de respectiva structură medicală. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cu mult timp liber la îndemână, reprezentanții organizației județene a PSD își aduc aminte că sumele destinate reabilitării și modernizării Secției Clinice de Neurologie au fost asigurate, în 2017, de Guvernul PSD. Cum ar veni, banii au venit direct din visteria acestui partid, alocarea făcându-se doar fiindcă așa a dorit acesta. Fără studii tehnice, fără documentații de specialitate, fără justificări.

Apoi, banii proveniți din generozitate politică, au luat, cu de la sine voință, forma unei clădiri reabilitate, modernizate și echipate. Că doar sunt bani din aceia, speciali.

La conferința de presă organizată la finalizarea investiției, PSD Sibiu consideră că trebuia să fie de față, pentru că prezența „celui care a dat banul” era obligatorie. Că așa-i cutuma. 

Ce nu a înțeles PSD Sibiu a fost însuși scopul evenimentului, dedicat presei, la care au fost invitați să vorbească cei care au muncit la acest proiect. Care au arătat, fără ascunzișuri, cât de greu este să duci la bun sfârșit o investiție făcută într-o clădire monument istoric, să traversezi o pandemie urmată de o criză a forței de muncă și a materialelor din domeniul construcțiilor. 

Au mai fost prezenți medici și angajați care și-au amintit cum, înainte ca PSD să aloce „valiza cu bani”, tencuiala cădea peste pacienți, apa se infiltra prin acoperiș sau că  bolnavii erau cărați cu targa și cu păturile pe scări. O realitate prezentă și înainte de 2016, când la conducerea Consiliului Județean Sibiu se afla alt partid politic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Și pentru că tot au timp liber pe care-l folosesc pentru a depăna amintiri, poate că organizația județeană a PSD își aduce aminte care a fost acesta.

Ni se mai arată, încă o dată, că președintele PSD Sibiu a fost de față la semnarea finanțării pentru modernizarea UPU, sau că este preocupat de soarta Noului Spital Județean. În lipsa unor acțiuni concrete, postura domniei sale este aceeași în ambele situații: pur decorativă” se arată în comunicatul transmis de CJ Sibiu. 

12 aprilie 2023 la 13:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.