O TRIADĂ INEDITĂ ÎN "CARTEA CU MITURI” A LUI DUMITRU CRISTĂNUȘ

O TRIADĂ INEDITĂ ÎN "CARTEA CU MITURI”  A LUI DUMITRU CRISTĂNUȘ

Am văzut în răstimpuri cărți pe care poeții, mai ales când este vorba de bunicuțe emoționate să-și primească primul nepot, ca Maria Ujică de la Bistrița sau ca Tina Țene din Cluj- Napoca, le dedică nepoților cu toată iubirea încercată la un asemenea dar dumnezeiesc. Așa socotesc eu că sunt nepoțeii pentru bunicii lor. Eu însămi am trăit experiența conceperii unei cărți bilingve a nepoțelei mele de 8 ani, trăitoare în U.S.A., care mi-a dictat, iar eu am scris la computer, o întâmplare de vacanță făcută în România. Cartea a fost intitulată Povestea celor trei cățeluși/ The Story of the 3 Puppies by Alyssa Sîrghie, translated by Gabriela Sîrghie și publicată la Editura TechnoMedia, Sibiu, în 2015. Câteva exemplare donate unor biblioteci din școli sibiene au fost citite de clase întregi de elevi. Asemenea abordări literare pe o temă ca aceasta pot prezenta o diversitate spectrală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Dumitru Cristănuș, în Cartea cu mituri, publicată la Editura Agnos, Sibiu, în 2023, noutatea este cu totul alta ca exprimare a bogatei trăiri pe care o presupune dialogul unui bunic cu nepoțeii lui. Poetul ne apărea în primele sale volume de versuri, publicate cu o constanță pe care aș numi-o bacoviană, ( cu deosebirea că George Bacovia și-a scos primele antologii de versuri la distanță de 10 ani, iar Dumitru Crăstănuș la fiecare doi ani) poet al unui univers funebru, de care nu părea dispus să se îndepărteze. După Întemeierea somnului, 2015, poetul publică Morminte insomniace, 2017, Livada nopții, 2019, Citirea oaselor, 2021. De-a lungul celor 6 ani, autorul trece de la exerciții de admirație la prietenia cu moartea. Apoi, poetul găsește puterea să sfideze pe Urâta, privită ca obosită, îmbătrânind și “lăsând omului șansa vieții într-o livadă a veșnicei înfloriri, cea în care se proiectează iadul și raiul.” ( Vezi A. Sîrghie, Oglinda lumii existențiale în optica lui D. Cristănuș din vol. „Citirea oaselor”, recenzie publicată în „Rapsodia”, Sibiu, an XVII, nr. 205, sept. 2021, p.7-9 ; „Nord Literar”, Baia Mare, an XIX, nr.10 (221), octombrie 2021, p. 17) .

În 2023, iscodind pe mai departe tainele existenței, Dumitru Cristănuș are o altă proiecție a vieții, cea pe care o aduce copilăria nepoților lui, David, Vlad, Dominic și Dragoș. Pe aceasta, poetul o va pune în vers: ”veșnicia/ să țină/ minte/ comoara/ ascunsă/ între coperțile/ din scoarța/ de fag/ ale unei cărți/ cei patru/ nepoți/ când o vor/ deschide/ au să vadă/ visul lor/ împlinit/ ce bunic/ minunat/ au moștenit”. ( p. 96-97). Noua apariție se intitulează Cartea cu Mituri, publicată la Editura Agnos, Sibiu în 2023. Coperta cărții este ingenios realizată de Francesca Anamaria Lörinczi, exprimând prin roata timpului și ecranul ceasului, cadrul în care se desfășoară meditația existențială propusă de autor.

 

Dialogul vârstelor din noua carte

are ca actanți, așadar, un bunic și nepotul său, unul care simbolic îi preia chiar și numele. Titlul cărții ne pune în fața unei dileme, întrucât substantivul mit, -uri folosit majusculat desemnează în mod neașteptat pe cei doi actanți, Mitu, aflați într-un dialog monologat plin de candoare sufletească: „cum / mă alintai/ pe mine/ să crească/ voinicul/ legănat/ de bunicul”. (p. 9). Teoria pedagogiei vârstelor consemnează diferența între copiii crescuți în familii cu bunici, al căror aport este indiscutabil, ca îmbogățitor atât sufletește cât și spiritual, față de cei aflați doar în grijă parentală. O altă ipostază simbolică este cea a plimbării la care bunicul și nepotul iau parte ținându-se de mână „prin livada copilăriei/ căutând zâna/ cea bună”. Poetul antrenează în imaginarul noului ciclu de versuri diverse flashuri aparținând anilor prunciei, flashuri metaforizate în mod plăcut, dar fără ostentație: primul ghiozdan, creioanele colorate „să desenez/povestea/ unei poezii” sau jucării cu care „ împreună/ vom naviga/ pe un ocean/ de bucurii”. Poetul – copil urcă pe un vapor/ cu pânze/ albe de nor” transformându-se, la modul ludic, într-un scafandru ca „să pot înota/ prin sufletul tău/ tandru”( p. 15). Prind contur scene domestice, ca masa în familie, când fiecare are îngerul său păzitor. În transfigurarea nepotului, care se confesează bunicului: „Sigur știi/îngerii/ sunt ca noi/ ai cerului/ copii” (p. 17). Copilăria are o pasăre a ei, așezată “în cuibu-i/ de soare”( p. 18).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca dintr-un același caier al imaginației,

firul tors al poeziei se compune din gândurile celor doi actanți, gânduri care se împletesc, se îngemănează, ajungând să se substituie, astfel că bunicul se face tot mai mic, iar nepotul lui crește tot mai mare. Fulgurant, gândul poetului atinge și ipostaza îndepărtat viitoare a morții nepotului: “când vei urca/ la cer/ într-un avion stingher”, dar imaginea nu-și pierde strălucirea, întrucât “copilăria/ sub formă/ de stea/ te va întâmpina”. Metamorfozele existențiale nu ocolesc nici ipostaza nupțială, căci ”mire să vii/ mitule/ treci pragul / bisericii/ acasă/ copilăria/ te așteaptă/ mireasă”.( p. 65 – 66) Motivul este reluat mai puternic la p. 78, bunicul închipuindu-se așezat pe tron împărătesc, asistând la nunta de basm a nepotului său. Ca într-un puzzle, ipostazele omenescului se completează cu fiecare nouă pagină a volumului într-un melanj de euri, unde Mitu-bunic și Mitu-nepot își întrepătrund gândurile, într-o curgere lină, în care poeziile nu au titluri, tocmai spre a nu segmenta mărturisirea în unitatea ei.

Tema centrală a confesiunii duale este vârsta de aur a omului, pruncia. Un pivot ideatic este rostit de nepot: „bunicule bun/ copilăria / niciodată/ nu moare/ ai grijă/ce îți spun” (p. 11). Sigur că mintea proaspătă a copilului nu avea nevoie de înțeleapta cugetare a lui Constantin Brâncuși: „Când nu mai ești copil, vezi că ai murit de mult.”, care vine dintr-o îndelungată străbatere a timpului de către celebrul artist de la Paris. Nu, Mitu, ca personaj al poetului Cristănuș, vede în copilărie o permanență existențială din care nu acceptă să iasă. Pentru că prospectăm mințișoara crudă și înțeleaptă a piciului din cartea lui Cristănuș, hai să părăsim pentru un moment filele volumului, ca să-mi amintesc de un copil care spunea apăsat că el nu vrea să crească mare, ci „dorește că crească mic”. Așadar, el nu acceptă să rămână cum este, pentru că nu refuză ideea devenirii, ca lege a firii, dar direcția schimbării lui era alta. Nici vietățile ce-l însoțesc pe prunc nu trebuie să accepte îmbătrânirea, pentru că aceasta este monstruoasă în gândirea pruncului. Cățelușul cu care se joacă vesel și fericit n-ar trebui să mai mănânce, ca să nu devină “un dulău, gata să-l muște”.

În imaginarul lui Cristănuș, însuși Soarele „mai vrea/ să fie/ copil/ odată cu noi”. ( p. 13) Elemente de basm, ca drumeția prin „pădurea minunii/ de aur/ curat al/ lunii/ lângă un/ lac fermecat/ să văd/ leul/ cu coama/ de cer/ bogat/ de după/ un gard/ de stele/ alesul/ mire/ în poiana/ cu iele”. (p. 19). Împreună străbătând, cei doi Mitu trăiesc o aventură a cunoașterii, plimbându-se prin livada copilăriei. Ei poartă diferite măști, devenind detectiv și hoț sau, ca un mic meșter Manole, înalță „castel după castel”. Nu este uitat nici suitul în cireș ori plimbatul cu tricicleta prin Sub Arinii Sibiului etc.

La poetul Cristănuș,

inedit este felul cum copilăriile bunicului se multiplică, iar nepotul va deveni bunic alături de Mitru, cel care l-a răsfățat în copilărie: „…apoi ne vom/ strânge/ mâinile/ ca de la/ bunic/ la bunic/ fericiți/ am copilărit/ împreună/ fiecare/ toamnă/ fiecare/ brumă/ și în primăvara/ de apoi/ am fost/ tot copii/ amândoi/ chiar dacă/ pe câmpia/ unei furtuni/ am alergat/ ca doi nebuni/ să ajungem/ din urmă/ anii unei minuni”( p. 56) Perspectiva acestui dinamic exercițiu ludic este nemurirea cea tainică, iar cartea de față se dorește fi un model de atingere a acestui ideal.

În întregul volum, așadar, versurile converg spre tema copilăriei, privită ca o constantă a existenței, întrucât “atunci/ când ești/ cu mine/copilăria ta / va învia/ cu fiecare zi/ din calendar”. ( p. 75) Fără să detectăm vreo influență directă, ideea aceasta îmi amintește de cuvintele lui Lucian Blaga: ”Copilăria este inima tuturor vârstelor.”, afirmație la care merită să cugetăm.

În fapt, poetul se lasă atras de jocul rimelor facile, ce dau însă, versurilor o cantabilitate fluidă. O anumită stăruință în cizelarea versurilor ar fi putut elimina anumite impurități și stângăcii prozodice. Copilărindu-se el însuși ca artist al cuvântului, poetul se mișcă în lumea lui Făt Frumos și a zmeilor. Alteori, „împărat/ te-ai înălțat/călare pe un nor/ poruncind/ să-ți devin/ prințul tău/ moștenitor”. Dl. Cristănuș practică un lirism ludic, în opoziție absolută cu volumele precedente. Aici, încearcă un respiro revitalizant, uneori cu accente umoristice:”…apoi plimbat/cu onor/sonor/ de mașina/ salvării / direct/ la spital”. (p. 33) Volumul are metafore ce intensifică emoția trăirii: ”deschide/ fereastra / sărbătorii/ a venit/ să ne colinde/ copilăria/ ninsorii”. ( p. 64)

În esență, noua carte a lui Dumitru Cristănuș luminează o triadă, constituită din bunic, nepot, ca mărturisitori, și mitul copilăriei, având și ea “o noapte de înviere” ( p. 120). Este o triadă pe care mașina de scris o imortalizează sub forma unui dialogul spumos ca imaginație și subtilitate ideatică. Ineditul acestui volum al lui Dumitru Cristănuș devine astfel de necontestat, asigurându-i un loc singular în evoluția creației sale și, nu mai puțin, în literatura română.

Anca SÎRGHIE

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

07 noiembrie 2023 la 23:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Şelimbărul obţine pe final a doua victorie din acest sezon. Monea intră şi marchează
Echipa din Şelimbăr a câştigat, în urmă cu câteva minute, jocul de pe teren propriu cu ASA Tg....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.