O TRIADĂ INEDITĂ ÎN "CARTEA CU MITURI” A LUI DUMITRU CRISTĂNUȘ

Am văzut în răstimpuri cărți pe care poeții, mai ales când este vorba de bunicuțe emoționate să-și primească primul nepot, ca Maria Ujică de la Bistrița sau ca Tina Țene din Cluj- Napoca, le dedică nepoților cu toată iubirea încercată la un asemenea dar dumnezeiesc. Așa socotesc eu că sunt nepoțeii pentru bunicii lor. Eu însămi am trăit experiența conceperii unei cărți bilingve a nepoțelei mele de 8 ani, trăitoare în U.S.A., care mi-a dictat, iar eu am scris la computer, o întâmplare de vacanță făcută în România. Cartea a fost intitulată Povestea celor trei cățeluși/ The Story of the 3 Puppies by Alyssa Sîrghie, translated by Gabriela Sîrghie și publicată la Editura TechnoMedia, Sibiu, în 2015. Câteva exemplare donate unor biblioteci din școli sibiene au fost citite de clase întregi de elevi. Asemenea abordări literare pe o temă ca aceasta pot prezenta o diversitate spectrală.

La Dumitru Cristănuș, în Cartea cu mituri, publicată la Editura Agnos, Sibiu, în 2023, noutatea este cu totul alta ca exprimare a bogatei trăiri pe care o presupune dialogul unui bunic cu nepoțeii lui. Poetul ne apărea în primele sale volume de versuri, publicate cu o constanță pe care aș numi-o bacoviană, ( cu deosebirea că George Bacovia și-a scos primele antologii de versuri la distanță de 10 ani, iar Dumitru Crăstănuș la fiecare doi ani) poet al unui univers funebru, de care nu părea dispus să se îndepărteze. După Întemeierea somnului, 2015, poetul publică Morminte insomniace, 2017, Livada nopții, 2019, Citirea oaselor, 2021. De-a lungul celor 6 ani, autorul trece de la exerciții de admirație la prietenia cu moartea. Apoi, poetul găsește puterea să sfideze pe Urâta, privită ca obosită, îmbătrânind și “lăsând omului șansa vieții într-o livadă a veșnicei înfloriri, cea în care se proiectează iadul și raiul.” ( Vezi A. Sîrghie, Oglinda lumii existențiale în optica lui D. Cristănuș din vol. „Citirea oaselor”, recenzie publicată în „Rapsodia”, Sibiu, an XVII, nr. 205, sept. 2021, p.7-9 ; „Nord Literar”, Baia Mare, an XIX, nr.10 (221), octombrie 2021, p. 17) .

În 2023, iscodind pe mai departe tainele existenței, Dumitru Cristănuș are o altă proiecție a vieții, cea pe care o aduce copilăria nepoților lui, David, Vlad, Dominic și Dragoș. Pe aceasta, poetul o va pune în vers: ”veșnicia/ să țină/ minte/ comoara/ ascunsă/ între coperțile/ din scoarța/ de fag/ ale unei cărți/ cei patru/ nepoți/ când o vor/ deschide/ au să vadă/ visul lor/ împlinit/ ce bunic/ minunat/ au moștenit”. ( p. 96-97). Noua apariție se intitulează Cartea cu Mituri, publicată la Editura Agnos, Sibiu în 2023. Coperta cărții este ingenios realizată de Francesca Anamaria Lörinczi, exprimând prin roata timpului și ecranul ceasului, cadrul în care se desfășoară meditația existențială propusă de autor.

Dialogul vârstelor din noua carte

are ca actanți, așadar, un bunic și nepotul său, unul care simbolic îi preia chiar și numele. Titlul cărții ne pune în fața unei dileme, întrucât substantivul mit, -uri folosit majusculat desemnează în mod neașteptat pe cei doi actanți, Mitu, aflați într-un dialog monologat plin de candoare sufletească: „cum / mă alintai/ pe mine/ să crească/ voinicul/ legănat/ de bunicul”. (p. 9). Teoria pedagogiei vârstelor consemnează diferența între copiii crescuți în familii cu bunici, al căror aport este indiscutabil, ca îmbogățitor atât sufletește cât și spiritual, față de cei aflați doar în grijă parentală. O altă ipostază simbolică este cea a plimbării la care bunicul și nepotul iau parte ținându-se de mână „prin livada copilăriei/ căutând zâna/ cea bună”. Poetul antrenează în imaginarul noului ciclu de versuri diverse flashuri aparținând anilor prunciei, flashuri metaforizate în mod plăcut, dar fără ostentație: primul ghiozdan, creioanele colorate „să desenez/povestea/ unei poezii” sau jucării cu care „ împreună/ vom naviga/ pe un ocean/ de bucurii”. Poetul – copil urcă pe un vapor/ cu pânze/ albe de nor” transformându-se, la modul ludic, într-un scafandru ca „să pot înota/ prin sufletul tău/ tandru”( p. 15). Prind contur scene domestice, ca masa în familie, când fiecare are îngerul său păzitor. În transfigurarea nepotului, care se confesează bunicului: „Sigur știi/îngerii/ sunt ca noi/ ai cerului/ copii” (p. 17). Copilăria are o pasăre a ei, așezată “în cuibu-i/ de soare”( p. 18).

Ca dintr-un același caier al imaginației,

firul tors al poeziei se compune din gândurile celor doi actanți, gânduri care se împletesc, se îngemănează, ajungând să se substituie, astfel că bunicul se face tot mai mic, iar nepotul lui crește tot mai mare. Fulgurant, gândul poetului atinge și ipostaza îndepărtat viitoare a morții nepotului: “când vei urca/ la cer/ într-un avion stingher”, dar imaginea nu-și pierde strălucirea, întrucât “copilăria/ sub formă/ de stea/ te va întâmpina”. Metamorfozele existențiale nu ocolesc nici ipostaza nupțială, căci ”mire să vii/ mitule/ treci pragul / bisericii/ acasă/ copilăria/ te așteaptă/ mireasă”.( p. 65 – 66) Motivul este reluat mai puternic la p. 78, bunicul închipuindu-se așezat pe tron împărătesc, asistând la nunta de basm a nepotului său. Ca într-un puzzle, ipostazele omenescului se completează cu fiecare nouă pagină a volumului într-un melanj de euri, unde Mitu-bunic și Mitu-nepot își întrepătrund gândurile, într-o curgere lină, în care poeziile nu au titluri, tocmai spre a nu segmenta mărturisirea în unitatea ei.

Tema centrală a confesiunii duale este vârsta de aur a omului, pruncia. Un pivot ideatic este rostit de nepot: „bunicule bun/ copilăria / niciodată/ nu moare/ ai grijă/ce îți spun” (p. 11). Sigur că mintea proaspătă a copilului nu avea nevoie de înțeleapta cugetare a lui Constantin Brâncuși: „Când nu mai ești copil, vezi că ai murit de mult.”, care vine dintr-o îndelungată străbatere a timpului de către celebrul artist de la Paris. Nu, Mitu, ca personaj al poetului Cristănuș, vede în copilărie o permanență existențială din care nu acceptă să iasă. Pentru că prospectăm mințișoara crudă și înțeleaptă a piciului din cartea lui Cristănuș, hai să părăsim pentru un moment filele volumului, ca să-mi amintesc de un copil care spunea apăsat că el nu vrea să crească mare, ci „dorește că crească mic”. Așadar, el nu acceptă să rămână cum este, pentru că nu refuză ideea devenirii, ca lege a firii, dar direcția schimbării lui era alta. Nici vietățile ce-l însoțesc pe prunc nu trebuie să accepte îmbătrânirea, pentru că aceasta este monstruoasă în gândirea pruncului. Cățelușul cu care se joacă vesel și fericit n-ar trebui să mai mănânce, ca să nu devină “un dulău, gata să-l muște”.

În imaginarul lui Cristănuș, însuși Soarele „mai vrea/ să fie/ copil/ odată cu noi”. ( p. 13) Elemente de basm, ca drumeția prin „pădurea minunii/ de aur/ curat al/ lunii/ lângă un/ lac fermecat/ să văd/ leul/ cu coama/ de cer/ bogat/ de după/ un gard/ de stele/ alesul/ mire/ în poiana/ cu iele”. (p. 19). Împreună străbătând, cei doi Mitu trăiesc o aventură a cunoașterii, plimbându-se prin livada copilăriei. Ei poartă diferite măști, devenind detectiv și hoț sau, ca un mic meșter Manole, înalță „castel după castel”. Nu este uitat nici suitul în cireș ori plimbatul cu tricicleta prin Sub Arinii Sibiului etc.

La poetul Cristănuș,

inedit este felul cum copilăriile bunicului se multiplică, iar nepotul va deveni bunic alături de Mitru, cel care l-a răsfățat în copilărie: „…apoi ne vom/ strânge/ mâinile/ ca de la/ bunic/ la bunic/ fericiți/ am copilărit/ împreună/ fiecare/ toamnă/ fiecare/ brumă/ și în primăvara/ de apoi/ am fost/ tot copii/ amândoi/ chiar dacă/ pe câmpia/ unei furtuni/ am alergat/ ca doi nebuni/ să ajungem/ din urmă/ anii unei minuni”( p. 56) Perspectiva acestui dinamic exercițiu ludic este nemurirea cea tainică, iar cartea de față se dorește fi un model de atingere a acestui ideal.

În întregul volum, așadar, versurile converg spre tema copilăriei, privită ca o constantă a existenței, întrucât “atunci/ când ești/ cu mine/copilăria ta / va învia/ cu fiecare zi/ din calendar”. ( p. 75) Fără să detectăm vreo influență directă, ideea aceasta îmi amintește de cuvintele lui Lucian Blaga: ”Copilăria este inima tuturor vârstelor.”, afirmație la care merită să cugetăm.

În fapt, poetul se lasă atras de jocul rimelor facile, ce dau însă, versurilor o cantabilitate fluidă. O anumită stăruință în cizelarea versurilor ar fi putut elimina anumite impurități și stângăcii prozodice. Copilărindu-se el însuși ca artist al cuvântului, poetul se mișcă în lumea lui Făt Frumos și a zmeilor. Alteori, „împărat/ te-ai înălțat/călare pe un nor/ poruncind/ să-ți devin/ prințul tău/ moștenitor”. Dl. Cristănuș practică un lirism ludic, în opoziție absolută cu volumele precedente. Aici, încearcă un respiro revitalizant, uneori cu accente umoristice:”…apoi plimbat/cu onor/sonor/ de mașina/ salvării / direct/ la spital”. (p. 33) Volumul are metafore ce intensifică emoția trăirii: ”deschide/ fereastra / sărbătorii/ a venit/ să ne colinde/ copilăria/ ninsorii”. ( p. 64)

În esență, noua carte a lui Dumitru Cristănuș luminează o triadă, constituită din bunic, nepot, ca mărturisitori, și mitul copilăriei, având și ea “o noapte de înviere” ( p. 120). Este o triadă pe care mașina de scris o imortalizează sub forma unui dialogul spumos ca imaginație și subtilitate ideatică. Ineditul acestui volum al lui Dumitru Cristănuș devine astfel de necontestat, asigurându-i un loc singular în evoluția creației sale și, nu mai puțin, în literatura română.

Anca SÎRGHIE