O săptămână până la Postul Mare. Părintele Irimie Marga: La Masă viu, cu Hristos, nu pe masă, în meniul morții

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te!

În mai puțin de o săptămână, creștinii ortodocși vor intra în Postul Mare, postul Paștelui, cea mai lungă și mai intensă perioadă de pregătire spirituală din an. Până atunci, ne aflăm în Săptămâna Albă, ultima etapă de tranziție înaintea începerii postului propriu-zis. Postul Paștelui începe oficial luni, 23 februarie 2026, după Lăsata Secului de brânză, și se va încheia în Ajunul Paștelui, pe 11 aprilie.

Despre semnificația acestei perioade și despre ce înseamnă, în profunzime, postul, am stat de vorbă cu Pr. Conf. univ. dr. Irimie Marga, de la Parohia Sibiu Inferior I – Biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”.

Cum să înțelegem postul, astăzi?

Postul este una dintre realitățile vizibile și esențiale a le vieții religioase. Și ca să-l înțelegem corect trebuie să spunem că postul are două aspecte. Primul aspect este cel material, vizibil și înseamnă înfrânare de la consumul alimentelor de origine animală și de la plăcerile trupești, care atrag cel mai mult. Scopul este acela de a ne concentra asupra hrănirii noastre cu cele duhovnicești. Cele trupești sunt trecătoare, ca și lumea de aici, dar cele duhovnicești ne fac să creștem pentru lumea de dincolo, care este veșnică. Hrana de origine animală este numită „de dulce”, pentru că atrage așa de mult, precum ne atrag dulciurile. Dar noi trebuie să ne lăsăm atrași de hrana cea nepieritoare. Celălalt aspect este cel spiritual, nevăzut, care înseamnă înfrânare de la păcate și de la plăceri interioare, pentru a pune pe primul loc, preocupările noastre pentru viața veșnică.

Esențial este faptul, ca cele două aspecte ale postului să fie unite, mereu împreună. Așa postim cu adevărat. Dacă punem accent numai pe hrana de post, riscăm să reducem postul la o dietă alimentară, iar dacă punem accent unilateral numai pe postul interior, riscăm să reducem postul la o teorie ruptă de realitate. Postul nu este nici dietă, nici viață abstractă, ci înfrânare trupească și sufletească, în același timp, pentru a descoperi viața cea netrecătoare în Dumnezeu.

Am înțeles că postul nu trebuie redus numai la trup sau numai la suflet, dar, oare, postul se poate reduce numai la înfrânare?

E logic că postul nu poate fi redus numai la înfrânare. Postul este un mod de viață, este ceva complex, care ne cuprinde întreaga existență, de aceea el nu se poate reduce numai la „interdicții”, ci el înseamnă și o oferi omului ceva nou, care să-l definească și să-l remodeleze. Acest „nou” nu poate veni de la noi, ci numai de la Hristos Domnul. Postul ne încadrează într-un mod plenar de viețuire, ne descoperă simbioza dintre Dumnezeu și om. Pentru această conviețuire, Hristos l-a restaurat pe om, prin Patimile și Învierea Lui, l-a trecut de la moarte la viață veșnică. Ei bine, această lucrare nu s-a oprit după Înălțarea Domnului de la noi, ci a continuat, până azi, prin lucrarea și prin Tainele Bisericii. De aceea postul nu poate fi rupt de Biserică, de viața liturgică a comunității. Înfrânarea începută prin post se continuă printr-o viață virtuoasă și se desăvârșește prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, la fiecare Liturghie. Noi preoții ne împărtășim la fiecare Liturghie și nu trebuie să facem din acest drept, care este al tuturor, „privilegiul” nostru clerical. Cu alte cuvinte, în perioada postului renunțăm la ceva, pentru a-L descoperi pe Cineva. Ne oprim de la toate cele, pentru a face loc la Cela ce ține toate!

În societatea aceasta de consum, oamenii, și mai ales tinerii, credeți că mai postesc?

Să știți că da. Nu putem spune procentul, dar noi, preoții, descoperim cu bucurie că sunt mulți care postesc, și mulți tineri. Trăim într-o societate de consum, care consumă mult, dar care ne consumă și pe noi. De aceea suntem și obosiți, și stresați, și dezorientați. Cei care își dau seama de această situație, sunt fericiți când redescoperă postul, ca modalitate de a se salva din cotidianul degradant de azi.

În ultimul timp am tot auzit expresia: trebuie să fii la masă, nu pe masă, în farfurie. Adevărat! Exact așa ceva urmărește postul: trebuie să fim la Masa cerească, de la Sf. Liturghie, pentru ca noi să nu fim pe masă, în farfuria societății de consum. Tocmai acesta este mesajul Evangheliei: ca să nu fim mâncați de veacul acesta, Hristos Se lasă mâncat de noi, atunci când ne împărtășim. Hristos a înghițit moartea, rămânând veșnic viu, dar Se face Pâine pentru noi, ca și noi să înghițim moartea, la Masa în care Se oferă pe Sine, la Sf. Liturghie.

Iată ce Dumnezeu Mare avem și ce cinste ne face! A te hrăni la Masă cu Hristos, pentru a nu fii pe masă, în meniul morții, este cea mai mare noblețe la care poate fi ridicată persoana umană!