O reeditare ca o lecție a memoriei

O reeditare ca o lecție a memoriei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A fost republicată lucrarea lui Vasile Mangra- ce avea să fie una dintre cele mai controversate figuri ale Transilvaniei românești- Mitropolitul Sava Brancovici (1656- 1680) (Ed. Poetizeea, Oradea, 2023, 180 pg.). Editorii consemnează: „Vasile Mangra, născut Vicențiu Mangra, autorul acestei cărți a trăit între anii 1850-1914, a fost un Mitropolit ortodox al Ardealului, istoric, membru titular al Academiei Române. S-a născut în localitatea Sălbagiu din județul Bihor, a studiind și profesând ulterior atât în Oradea cât și la Arad. Deși deciziile sale politicie au fost controversate, aspru judecate sau greșit interpretate, fiind scos și din dipticele Bisericii Ortodoxe Române (în sensul că nu este pomenit între Mitropoliții Ardealului la Dumnezeiasca Liturghie și în documentele privind succesiunea apostolică a scaunului arhieresc al Mitropoliei, n. NC), cartea de față stă mărturie pentru poziția și crezul său față de națiunea, limba și credința sa, tocmai prin felul în care a apărat memoria Mitropolitului Sava Brancovici, care la rândul său a avut parte de o judecată nedreaptă, încercând astfel a îndrepta o greșeală istorică, printr-un studiu impozant și foarte bine documentat, scoțând din negura minciunii în lumina adevărului lupta unui mitropolit atât pentru biserică, credința ortodoxă, cât și pentru limba român, pe care o numește „limba noastră în carea ne-am născut”, în sinodul din 1675 unde a cerut prima dată ca în locul limbii slave în biserică să se introducă cea românească” (p.1). Scrisă în 1906 – la 250 de ani de când Mitropolitul Sava Brancovici a primit din mâinile mitropolitului Țării Românești , Ștefan, Exarhul Patriarhiei din Constantinopol, în catedrala din Târgoviște, toiagul Arhieriei pentru cârmuirea spirituală a bisericii ortodoxe din Transilvania (Prefață)- ca răspuns la o carte a lui Augustin Bunea (renumit istoric al Bisericii  greco-catolice) printr-o formulă istoriografică reprezentativă: publicare unor documente originale care schimbă în mare parte opțiunea istorică asupra personajului analizat. Scrisă sub forma unei monografii argumentate, continuând cercetările lui Nicolae Iorga, A. Bunea ori N. Dobrescu (Mangra scrisese încă din 1898 un studiu novator), Vasile Mangra folosește istoria în manuscris a lui Samuil Clain- o copie făcută pentru episcopul Gr.cat Samuil Vulcan de către Alesandru Gavra care transcrisese cu ajutorul elevilor preparandiei pedagogice vechiul manuscris al lui Clain. Mangra o dezvoltă cu o serie de documente, unele păstrate până azi datorită efortului autorului nostru. Printre temele abordate amintim o scurtă privire istorică asupra Ierarhiei bisericii române din Transilvania și a luptelor ei cu protestantismul (pp. 2-17), biograful lui Sava Brancovici  e vorba despre Georgiu/ Gheorghe Brancovici)(pp. 18-26), genealogia Mitropolitului Sava Brancovici (pp.27- 36), Brîncoveneștii și Episcopii Ienopolei (pp.37- 46), Sava Brancovici- alegerea, hirotonirea și confirmarea lui de mitropolit(pp. 47- 58), Activitatea Mitropolitului Sava II Brancovici (pp. 59- 78), Așezămintele bisericești și organizația bisericei sub mitropolitul Sava II Brancovici (pp. 79-97) , Judecata și martiriul mitropolitului Sava II Brancovici (pp. 98- 120), Reabilitarea și sfârșitul mitropolitului Sava Brancovici (pp. 121- 131) și Istoricii despre mitropolitul Sava Brancovici (pp. 132-152). Recunoașterea Bisericii ortodoxe din Transilvania vine prin canonizarea sa în 1955 fiind pomenit în data de 24 aprilie. În mod cert dosarul de canonizare a fost constituit, în cea mai mare parte, din această carte astăzi oferită încă unei generații de tineri prin dragul de istorie a unor oameni ce doresc să readucă în prim plan, în Ineu și în țară, demnitatea sfințeniei unui Mitropolit rănit sufletește cu ușurința vremurilor și ridicat în icoană cu greutatea veșniciei.

Autor -
08 august 2023 la 07:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 18 ore
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.