de Ghiţă Grila

Nu-i lung drumu nu-i nici scurt,
În Armeni ca să mă duc
Am tot zis mă duc, mă duc
Dar uite că nu mai ajung.

Şi sunt mulţi aşa ca mine 
De lasă de azi pe mâine.
De ne duce satul dorul,
De când n-am mai pus piciorul.

Când sui Măgura la Alămor 
Mă apucă un fior!
Şi cu greu, mă stăpânesc să nu las
Două lacrimi ce stau să îmi curgă pe obraz.

Ajungând în dealul Gusului
Mă uit pe Valea Armeniului,
Văd hotarele ce îl înconjoară
Umblate de străbunii mei odinioară.

Îmi văd satul, îmi văd glia
Locul unde, omenia dăinuie mereu
Oamenii harnici, oameni buni
Trăiesc încă cu frică de Dumnezeu.

Dealul Viitor, Valea Pustie, Capu Dealului
Unde şi părinţii mei pământului l-au lucrat.
La sapă vara, la secerat, la vie, la coasă 
De multe ori cu noi în braţă!

Dealul Strâmbului bătut cu piciorul
Cu dăsagii în spate şi cu straiţa plină.
Cu cloca cu pui în corfă,
Şi cu noi de mână. 

Să ajungă la Loamneş, la Haltă la tren
La Sibiu la piaţă să vândă oarece
Să ne cumpere-n chicioare
Ceva deale gurii şi înapoi la gara mare.

După Deal, o fi crescut iarbă?
Acolo o ciobănit odată şi tata.
Sunt multe ciopoare, stâni cu ciobani
Viaţa la stână, le aduce mulţi bani. 

Pe ploaie, vând şi pe furtună 
Stau cu oile împreună.
Îşi fac cruce, privesc spre Mânăstire
Cu credinţă în Dumnezeu, ca mâine e bine!

În Armeni când cobor, toate dorurile dor!
Dor de mamă, dor de tată
De bunicii mei, cei aici m-au legănat
M-au crescut cu mare drag!

Doamne cât îmi e de greu!
Mi-a fost dor de satul meu.
De uliţa plină de copii
De chiersicile, de strugurii din vii.

De apă de la Boşca, de la Buna.
Unde venea săraca muma.
Cu bocaole după apă,
După ce venea de la sapă.

Am umblat, în multe locuri!
Dar, n-am văzut nicăieri
Sat frumos şi liniştit,
Ca la noi la Armeni!