Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu

Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu

Cea de-a XIII-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, își deschide porțile, vineri, 23 mai, la Sala Thalia. Pasionații de tatuaje din țară și străinătate își dau întâlnire la Sibiu, unde își vor putea întâlni artiștii preferați, veniți din  Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Muntenegru, Danemarca, Ungaria și, bineînțeles, România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Transilvania Tattoo Expo este, pentru iubitorii de tatuaje, un moment unic în care pot să vadă lumea tatuajelor în realitate, adică nu prin intermediul Internetului. În ceea ce privește tatuajele, realitatea este ceea ce se întâmplă într-o convenție de tatuaje, unde cei care își expun lucrări și care își expun portofolii, arată că ei chiar le pot face ei în realitate. La convenția de la Sibiu vor sosi artiști din toate colțurile lumii, care își vor prezenta lucrările atât prin intermediul portofoliului, cât și live, prin workshop-uri”, a declarat organizatorul Transilvania Tattoo Expo, Ovidiu Popârțan.

 

Vedeta emisiunii ”Inked” revine la Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Unii dintre cei mai așteptați artiști tatuatori de la Transilvania Tattoo Expo sunt americanii Bill Fasbaugh – Frogwizard și Don Parton, care vin pentru prima dată la Sibiu, dar și celebrul tatuator american Joe Smith, care a fost și în 2024, el fiind vedeta emisiunii ”Inked” cu milioane de viziualizări pe YouTube. Joe Smith s-a remarcat la ediția de anul trecut de la Sibiu prin talentul său, dar și prin faptul că este unul dintre cei mai tatuați artiști de la Transilvania Tattoo Expo, cu tatuaj și în ochi. În următoarele zile, la Sibiu ne va onora cu prezența legendarul tatuator Miroslav Thomas.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei interesați de istoria tatuajului sunt așteptați la Transilvania Tattoo Expo, să participe la prezentarea  Roxanei Stăncescu, arheolog la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

 

Transilvania Tattoo Expo începe vineri, de la ora 12:00, la Sala Thalia din Sibiu. Aceasta este prima convenţie internaţională de tatuaje din România, care a început în 2009. Organizatorul Ovidiu Popârţan este cel care a deschis primul salon de tatuaje din România.

Biletele pentru Transilvania Tattoo Expo se vând pe www.ambilet.ro, cu preţuri începând de la 15 lei.

 

Autor - Ovidiu BOICA
22 mai 2025 la 20:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 53 minute
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 3 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Valea Aurie, așa cum era acum 100 de ani. Muzeul Brukenthal aduce fotografii istorice în cartier
Muzeul Național Brukenthal îi invită pe sibieni miercuri, 8 octombrie, la o prezentare dedicată istoriei cartierului Valea Aurie,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.