O parte de suflet: Armeni

O parte de suflet: Armeni

de Ghiţă Grila

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu-i lung drumu nu-i nici scurt,
În Armeni ca să mă duc
Am tot zis mă duc, mă duc
Dar uite că nu mai ajung.

Şi sunt mulţi aşa ca mine 
De lasă de azi pe mâine.
De ne duce satul dorul,
De când n-am mai pus piciorul.

Când sui Măgura la Alămor 
Mă apucă un fior!
Şi cu greu, mă stăpânesc să nu las
Două lacrimi ce stau să îmi curgă pe obraz.

Ajungând în dealul Gusului
Mă uit pe Valea Armeniului,
Văd hotarele ce îl înconjoară
Umblate de străbunii mei odinioară.

Îmi văd satul, îmi văd glia
Locul unde, omenia dăinuie mereu
Oamenii harnici, oameni buni
Trăiesc încă cu frică de Dumnezeu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dealul Viitor, Valea Pustie, Capu Dealului
Unde şi părinţii mei pământului l-au lucrat.
La sapă vara, la secerat, la vie, la coasă 
De multe ori cu noi în braţă!

Dealul Strâmbului bătut cu piciorul
Cu dăsagii în spate şi cu straiţa plină.
Cu cloca cu pui în corfă,
Şi cu noi de mână. 

Să ajungă la Loamneş, la Haltă la tren
La Sibiu la piaţă să vândă oarece
Să ne cumpere-n chicioare
Ceva deale gurii şi înapoi la gara mare.

După Deal, o fi crescut iarbă?
Acolo o ciobănit odată şi tata.
Sunt multe ciopoare, stâni cu ciobani
Viaţa la stână, le aduce mulţi bani. 

Pe ploaie, vând şi pe furtună 
Stau cu oile împreună.
Îşi fac cruce, privesc spre Mânăstire
Cu credinţă în Dumnezeu, ca mâine e bine!

În Armeni când cobor, toate dorurile dor!
Dor de mamă, dor de tată
De bunicii mei, cei aici m-au legănat
M-au crescut cu mare drag!

Doamne cât îmi e de greu!
Mi-a fost dor de satul meu.
De uliţa plină de copii
De chiersicile, de strugurii din vii.

De apă de la Boşca, de la Buna.
Unde venea săraca muma.
Cu bocaole după apă,
După ce venea de la sapă.

Am umblat, în multe locuri!
Dar, n-am văzut nicăieri
Sat frumos şi liniştit,
Ca la noi la Armeni!

19 aprilie 2023 la 14:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.