Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”

Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”

Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre cele două echipe, în clasamentul Campionatului Județean U17, fiind de 6 puncte înaintea etapei din weekend. La turneul regional, sibienii vor întâlni campioanele județelor Mureș și Harghita.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Echipa din Cristian s-a calificat la turneul regional al Campionatului Național U17 după ce a câștigat deja Campionatul Județean, deși mai este de disputat o etapă. Jucătorii pregătiți de Bogdan Alecu și Andrei Benedek au câștigat detașat sezonul regular, cu 7 victorii și o remiză, 22 de puncte și un golaveraj de 68-11, iar în play-off a câștigat toate cele trei meciuri disputate până acum, având 20 de puncte (s-a intrat în a doua parte a campionatului cu punctele obținute în sezonul regular înjumătățite) și un golaveraj de 34-2. A doua clasată, Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu, este la șase lungimi în spate, cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, astfel că echipa din Cristian nu mai poate fi depășită și va disputa turneul regional, alături de campioanele județelor Mureș și Harghita.

Trebuie menționat că, în întrecerea județeană, jucătorii de la Erro Cristian au reprezentat AFC Miercurea Sibiului, clubul cu echipă în Liga a IV-a la seniori. Andrei Benedek explică: ”Clubul din Miercurea Sibiului, neavând echipă de juniori la acest nivel, a fost reprezentat în Campionatul Județean de noi, cei de la Erro Cristian. Este cunoscut faptul că astfel de colaborări sunt la ordinul zilei în fotbalul românesc, nu numai la la nivel județean, chiar și echipe din primele eșaloane le practică. La turnerul regional însă vom juca sub titulatura de Erro Cristian”, spune Benedek.

”Orice poveste cu un final fericit are în spate mai multe elemente care constituie rezultatul performanței. Sacrificii, pasiune, durere, transpirație și – pe alocuri – lacrimi. Lacrimile au fost de frustrare și de durerea accidentărilor și a intensității antrenamentelor, însă la final, când laurii sunt înmânați învingătorilor, acele lacrimi se metamorfozează într-un concert al fericirii al mulțumirii și al satisfacției muncii depuse în ultimul sezon.

Acest sezon a reprezentat o încununare a unei munci întinse pe durata mai multor ani, pe lângă calitățile fizice și mentale ale jucătorilor, omogenitatea a reprezentat un factor decisiv în obținerea acestei performanțe. Grupa a ajuns la o maturitate sportivă dar și umană firească odată cu înaintarea copiilor în vârstă.

Responsabilizarea individuală a fiecărui jucător în parte cu sarcini sportive aplicate pe postul de joc al fiecăruia au ajutat și au cântărit decisiv în obținerea de rezultate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Încrederea acordată jucătorilor, atât în ei, ca persoane, dar mai presus de toate în calitățile lor de sportivi au creat un mediu care să asigure rezultatele pozitive care aveau să urmeze”, a mai spus Benedek.

 

Două meciuri pentru calificarea în finala turneului regional

 

La turneul regional, în Grupa B, Erro Cristian va juca în deplasare cu A&A Târnăveni și pe teren propriu cu Pro Mureșul Toplița, campioana județului Harghita. Câștigătoarea acestei grupe va juca finala cu câștigătoarea Grupei A de la turneul regional, din care fac parte campioanele județelor Alba, Covasna și Brașov. Finala regională se va juca la Sf. Gheorghe, în județul Covasna.

Din lotul echipei Erro Cristian fac parte Gheorghe Roșian, Ovidiu Manciu, Dario Boghină, Ștefan Poenaru,  Sebastian Bota, Bogdan Țiglă (cpt.). Emil Buta, George Lomnășan, Răzvan Tarcea, Cristian Sita, Casian Mărunțel, Samuel Iordan, Alex Năstase, Mircea Beza, Lucas Marcoci, David Munteanu, Horațiu Paul, Rareș Goia, Alex Pintea și Leonard Botezatu.

”Casian Mărunțel, Mircea Beza și Alex Năstase sunt primii trei golgeteri ai campionatului. (…) Nu putem să nu remarcăm și să fim totodată recunoscători jucătorilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o la rândul lor și felul profesionist în care s-au pregătit în acest sezon și nu numai.

Acest titlu de campioni se datorează jucătorilor și a felului în care au tratat fiecare zi din pregătirea lor, cât și jocurilor pe care le-au disputat.

Această grupă de U17 merită toate aprecierile clubului și a comunității locale pentru tot ceea ce au realizat în acest sezon competițional”, a adăugat Benedek.

Autor - Ovidiu BOICA
21 mai 2025 la 18:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 29 minute
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.