Piaţa exista încă din 1366 odată cu finalizarea centurii a 3-a. A fost menționată pentru prima dată în 1411, ca fiind principala piață de desfacere a cerealelor. Din sec. al XVI-lea devine centrul vechii cetăţi, ca element de legătură între cele patru străzi principale ale Orașului de Sus. Piaţa trebuia să alcătuiască scena marilor reuniuni publice, a târgurilor, judecăţilor, demonstraţiilor armate sau a manifestaţiilor populare. Prin aspect şi dimensiuni (un dreptunghi aproape regulat cu lungimea de 142 m şi lăţimea de 93 m) este cea mai frumoasă creaţie de acest gen din Transilvania. 

Piaţa Mare avea, până la 1783, un monument gotic cu statuia lui Roland în vârf, expresie publică a dreptului autonom al oraşului.

Între anii 1721 și 1757, tot în Piaţa Mare, era amplasată „cuşca nebunilor” în care erau expuşi, pe timpul zilei, cei care tulburau liniştea publică pe timpul nopţii. Central, în faţa casei Haller (Piața Mare nr.10), era clădirea gărzii urbane, demolată în 1775.

Pe latura nordică a Pieţei Mari, în Evul Mediu, pe tot traseul de fortificaţii al incintei a II-a, au fost construite cele mai importante clădiri: Hala Croitorilor (construită în 1466), casa farmaciei oraşului, cântarul oraşului, casa breslei aurarilor şi clădirea în care, în sec. al XIV-lea a funcţionat prima primărie a oraşului. Piaţa era străbătută de un pârâu care venea din actuala stradă N. Bălcescu şi care se bifurca în dreptul casei Haller. O parte îşi continuă drumul spre actuala stradă Magheru, iar cealaltă tranversa piaţa şi îşi urma cursul între casele dintre strada Avram Iancu şi Piaţa Mică.

O parte din aceste construcţii au fost demolate pentru a face loc, pe latura de Nord, odată cu începutul stăpânirii austriece, a două edificii de mari dimensiuni, biserica romano-catolică şi seminarul iezuit (1726-1733). (va urma)

ing. Ioan Dejugan