Studiu: la români, 1 Mai a devenit Ziua Naţională a Grătarului din fundul curţii

Studiu: la români, 1 Mai a devenit Ziua Naţională a Grătarului din fundul curţii

Din zi internaţională a celor ce muncesc, 1 Mai a devenit la români, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, o simplă zi de grătăreală în fundul curţii şi de „socializare”. Conform studiului, pentru unu din patru români, sărbătoarea de 1 Mai reprezintă, în primul rând, o zi dedicată grătarelor şi socializării. 69% dintre români consideră mai nou grătarul ca fiind „o activitate de familie (69%) iar 50% susţin că regula e să aibă loc în curtea de acasă (50%).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iubitorii de grătare de 1 Mai sunt în primul rând tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%). Dincolo de mers la grătare, 1 Mai mai înseamnă, în topul semnificaţiilor, ziua liberă primită (35%) şi „tradiţia românească autentică” (26%).

Semnificaţia grătarului pentru români este, conform aceluiaşi studiu, o activitate de relaxare în aer liber (34%), o oportunitate de socializare cu cei dragi (26%) şi un mod plăcut de a petrece timpul în weekend sau vacanţă (26%).

Pentru ca un grătar să fie reuşit 71% dintre respondenţi spun că nu trebuie să lipsească micii, berea (62%), relaxarea în aer liber (50%), râsetele şi glumele (48%) şi muzica (43%). O analiză mai detaliată arată că muzica la grătar este mult mai importantă pentru tinerii din Generaţia Z cu vârste cuprinse între 18-24 de ani (51% comparativ cu 43% total eșantion).

Românii preferă să fagă grătare în curtea proprie (50%) sau în natură, la iarbă verde, în pădure sau la munte (37%), iar majoritatea îl organizează alături de familie (69%) sau prieteni (37%).

Principalele alimente consumate la grătar sunt micii (81%), ceafa de porc (64%), pieptul sau pulpele de pui (55%), cârnații (54%), frigăruile (42%) și legumele ca ardei, dovlecei, ciuperci etc. (39%). Bărbații preferă într-o măsură semnificativ mai mare micii (86% față de 76% la femei) și cârnații (58% față de 50% la femei), în timp ce femeile optează mai des pentru pieptul sau pulpele de pui (58% față de 50% la bărbați) și legumele la grătar (43% față de 36% la bărbați).

Principalele băuturi consumate la grătar sunt berea (74%), berea cu arome sau cidrul (24%), vinul roșu (19%) și vinul alb (18%).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În funcție de vârstă și sex, berea este preferată într-o măsură semnificativ mai mare de bărbați (82% față de 62% la femei) și de persoanele cu vârste peste 55 de ani (89%). Pe de altă parte, berea cu arome și cidrul sunt mai apreciate de femei (31% față de 16% la bărbați) și de tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani (37%).

„Grătarul nu este doar despre mâncare, ci despre comunitate, relaxare și libertate. Într-o lume în care conexiunile autentice sunt tot mai importante, 1 Mai le oferă românilor șansa de a se aduna alături de familie și prieteni, într-un cadru relaxant. Astfel, micii și berea, vedetele grătarului, nu sunt doar ingrediente, ci simboluri ale autenticității și ale legăturii cu tradițiile noastre,” a declarat Marius Luican, director general al Reveal Marketing Research.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
29 aprilie 2025 la 15:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
S-au finalizat lucrările la Căminul 4 și cantina ULBS. Investiție de peste 30 de milioane de lei
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a finalizat proiectul de reabilitare și modernizare a Căminului studențesc nr. 4 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Turcan: Proiectul noului Spital Județean Sibiu a fost blocat în parcursul PNRR. „Rogobete și Rafila nu mai au ce căuta la Sănătate”
Deputata Raluca Turcan îi acuză pe foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete că au gestionat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
Primăria Sadu a finalizat la timp proiectele PNRR: sediul primăriei, şcoala şi traseul cicloturistic „Mocăniţa – Valea Sadului”
Primăria Sadu a reuşit să implementeze fără nici o problemă şi, lucrul cel mai important, fără corecţii financiare...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Drepturile pacientelor la naștere, accesul adolescenților la psiholog și regulile pentru FIV, în lucru în Parlament
La începutul noii sesiuni parlamentare, senatoarea de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu a anunțat stadiul proiectelor pe care le...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Somnolența la volan, un pericol pentru șoferi. Dr. Ioan Drăghilă explică legătura cu apneea în somn
Apneea obstructivă în somn poate deveni un pericol pentru șoferi, prin somnolența din timpul zilei, scăderea capacității de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
Traseul cicloturistic „Mocăniţa –Valea Sadului” inaugurat astăzi: Investiţie pentru copiii şi tinerii din Sadu, cu sprijinul comunităţii
Sadu are începând de astăzi una dintre cele mai spectaculoase piste de biciclete din judeţul Sibiu. Situată deasupra...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 17 ore
Ultimul tronson neamenajat al străzii Hameiului intră în lucrări. Primăria Sibiu investește aproape un milion de lei
Strada Hameiului va fi modernizată integral după ce Primăria Sibiu a semnat contractul pentru amenajarea ultimului tronson rămas...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Pregătirile pentru școală au început la Sory Sibiu. Rechizite, premii și produse personalizate
Începutul anului școlar vine, pentru multe familii, cu celebra listă de rechizite și cu provocarea de a găsi...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 18 ore
DNSC: Sibienii au căzut în capcana înșelătoriilor telefonice
Fenomenul înșelătoriilor telefonice, temă abordată şi de Comitetul Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu, a devenit un fenomen...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.