O istorie a Sibiului în … vederi (1) – Așezarea CIBINIUM

Aşezarea Cibinium a fost amintită în legătură cu prima etapă a colonizării săseşti, odată cu venirea primelor grupuri la chemarea regelui Geza al II-lea (1141-1161), când s-a întemeiat „Villa Hermanni” şi atunci când regele Bela al III-lea (1173-1196) aprobă acordarea unei mărci proprii de argint aşezării Cybinium (Hermannsdorf). Convoiul coloniştilor s-a oprit pe podişul de deasupra luncii Cibinului. Acei „hospites flandrenses et teutonici” au hotărât să-şi întemeieze aici una dintre primele lor aşezări, situată între râul Cibin la nord, coasta protectoare a podişului de sud, cuprins spre vest în acolada coamelor împădurite ale Munţilor Cibin. Doi dintre conducătorii coloniştilor (dintre care unul, probabil, se numea Hermann) au împlântat săbiile cu lamele încrucişate în pământ şi tot grupul noilor sosiţi a jurat, pe cele două săbii încrucişate, că va apăra acest pământ până la ultima picătură de sânge. 

Prima atestare documentară a Sibiului se găseşte într-un document ecleziastic de la Vatican când Papa Celestin al III-lea (1191-1193) confirmă existenţa organizării religioase a germanilor din Transilvania (ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum) într-o prepozitură liberă cu sediul în Cibinium (Sibiu), în 20 decembrie 1191 „anul prim al pontificatului nostru”. 

Într-un document din 1223 Sibiul apare sub numele de „Villa Hermanni”, deci era încă o aşezare cu caracter rural. În 1302 este semnalat începutul organizării saşilor în scaune, Sibiul fiind primul scaun menţionat, iar în 1355 este atestată provincia Sibiului cu cele şapte scaune (Siebenbürger). În anul 1321, Sibiul este menţionat sub numele de Hermannsdorf, iar în 1366 apare sub forma Hermannstadt. Spadele încrucişate din stema oraşului amintesc de legenda despre întemeierea aşezării. Cele trei frunze de nufăr s-au adăugat stemei mai târziu, ca simbol al numeroaselor lacuri şi heleştee ce înconjurau zidurile cetăţii, în scopul de a îngreuna apropierea de ele. Coroana de frunze sau de zid, figurând în heraldica secolului al XIII-lea ca însemn regal, semnifică dăruirea „pământului crăiesc” coloniştilor saşi, confirmată prin „Andreanum” acordată de regele Andrei al III-lea, în anul 1224. 

Ing. Ioan Dejugan