Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Când am scris „materialul” (aşa e la noi presa, tot ce scrii, de la simpla ştire la ditamai paginile e „material”) despre strada Cetăţii şi cât „de cea mai frumoasă din Sibiu” este sau nu, m-am gândit că sunt şi alte străzi în Sibiu care merită atenţia, prin aspectul lor plăcut ori estetic, ori ca atmosferă aparte. În plus, prea se marşează la Sibiu doar pe unicate, premiere şi exclusivităţi definitive, în vreme ce alte lucruri care merită şi ele o minimă atenţie zac neglijate, în favoarea unora şi aceloraşi chestii promovate şi răs-promovate până la a avea reacţii adverse. Aşa că ceva „nou” (deşi nu e nou) care să mai dea puţină culoare Sibiului devenit destul de gri prin repetiţie este, zic eu, binevenit oricând. Aşa că ne-am zis că există „riscul” ca Sibiul să aibă şi alte străzi frumoase dar să fie ecranate la modul nefericit de inevitabila şi mult-trâmbiţata Cetăţii despre care nimeni nu mă poate convinge că pe unde e „Pacea” sal pe la „Prima Ardeleană” e chiar „cea mai frumoasă din Sibiu”.
Criteriile folosite în găsirea străzilor – să le zicem – frumoase din Sibiu au fost (şi sunt) aspectul, cantitatea de istorie din ea, armonia clădirilor şi atmosfera. Nu sunt deosebit de academice, dar sunt obiective. După o simplă tură în zona centrală, am găsit deja câteva nume de străzi care merită şi ele atenţie. Prima dintre ele, aleasă la pura întâmplare şi fără un plan stabilit, a fost să fie strada Ioan Lupaş, din plin centru.
Strada Lupaş, în general
Este una dintre străzile istorice ale Sibiului, ea putând fi găsită cumva, pe harta de la 1699 a lui Giovanni Morando Visconti. Se întindea pe toată linia de sud-vest a zidurilor cetăţii, de la Poarta Cisnădiei la Bastionul Soldisch şi puteai admira, pe lungimea ei, cele patru turnuri de apărare plus o rondelă mică. Locului i se spunea, în germana sibiană, „Bei der Giess Pastey” în traducere aproximativă „pe la Bastionul Turnătorilor”. Apoi, din secolul al XIX-lea până în 1947, s-a numit strada Hecht, după numele primarului sibian Georg Hecht cel care la 1483, în fruntea unei armate „de păstori” (după cum spune inscripţia „cronicii” din Biserica Evanghelică) îi bate la Turnul Roşu pe turcii care se întorceau dintr-o sesiune de prăduială. Numele străzii este schimbat la 1947 pentru că era socotit de noile autorităţi auto-întronate în România un nume fascist, ca toate numele germane (mai puţin ale comuniştilor). O fi revoltătoare atitudinea dar ea se încadrează perfect anti-germanismului de iemdiat după război. Noul nume este tot germanic, dar cu dosarul curat: Dr. Kornhauser. Cine a fost el? Dr. Adalbert Kornhauser a fost medic şi unul dintre ilegaliştii comunişti care nu a fost doar mitologie propagandistică. A făcut parte din Grupul Paneth, alături de familia Paneth (Lili şi Francisc), Ada Iosipovici-Marinescu şi Erzsebet Nagy/Elisabeta Naghi. Grupul s-a consituit după intrarea României în al doilea război mondial şi era axat pe sabotaj. A funcţionat puţin spre deloc, fiind destructurat de Siguranţa Statului în timpc e lucrau la prepararea de explozibili, iar membrii lui au fost arestaţi şi executaţi, intrând astfel în „panteonul” eroilor-martiri ai clasei muncitoare. După 1989, strada este denumită Ioan Lupaş. Ca un detaliu, iniţial, partea de stradă Bastionului dintre Lupaş şi Tribunei ţinea tot de str. Hecht.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Prima parte: o stradă ca oricare alta din centrul Sibiului
La fel ca în cazul străzii Cetăţii, frumuseţea străzii I. Lupaş nu este una unitară. Bun, nu e o stradă urâtă sau monotonă, dar prima parte (era să scriu „prima jumătate” dar nu cred că cele două porţiuni sunt egale) nu „bate” cu a doua din destule puncte de vedere.
Prima parte a străzii este cea dintre străzile Bastionului şi Mitropoliei. Porţiunea aceasta ar concura oricând la titlul de „cea mai circulată stradă centrală din Sibiu”, pentru că ea este gura de deversare a maşinilor care duc-aduc elevii la Şcoala 15, iar la orele de vârf este ilustrarea în teren a expresiei „ca la nebuni” şi îţi aminteşte de toate filmele cu dezastre ori invazii extraterestre în care apar scenele acelea cu multe maşini care fug în masă de la locul sinistrului îndreptându-se oriunde. Dar asta nu e vina străzii, ci a vizelor de flotant.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Făcând abstracţie de acest aspect, strada debutează la modul aşa şi aşa. Pe stânga, o casă cochetă şi interbelică, care merita un loc mai liniştit, cu o poartă superbă şi gard din fier forjat din acela ca lumea, nu ca ai acum pe piaţă. Vizavi este o clădire de dată recentă, pensiunea „Luceafărul”, parte din complexul cu acelaşi nume. Nume care de fapt vine de la fostul şi celebrul teren de sport (cu tribune) loc faimos mai ales prin meciurile de handbal ce se jucau acolo. Tot pe „Luceafărul”, iarna se mai organiza un patinoar pe toată suprafaţa terenului. Revenind pe partea cealaltă, în afară de o poartă de garaj vandalizată de cei de la LTS (sper să fi crescut în final mari şi să fi lăsat mâzgălelile paranoice), avem o linie interesantă de clădiri: o casă lungă, cu un nivel, dar după cum se poate observa, cu (cel puţin) doi proprietari, deoarece o porţiune este renovată şi alta nu. Aici poţi citi pe faţadă, nu cu puţină uimire, numele unei foarte populare formaţii de muzică din perioada disco: ABBA. Dacă te uiţi mai atent, „pe negativ”, mai poţi citi şi continuarea. „DENT”. Adică „ABBA Dent”. Porţiuena din dreapta porţii, e nerenovată, deci este o locuinţă diferită de restul, este scoasă la vânzare. La cât e expus la şosea, casa pare mică, dar vă înşelaţi. Partea de la stradă este doar „laterala” ei, restul prelungindu-se în curte.
Pe aceeaşi parte mai avem o clădire interesantă, aproape un palat. E impresionantă, cu un etaj şi cu „prelungiri” spre curte care o unesc de omoloaga sa de pe str Tribunei (dacă eşti de-al casei poţi trece prin curte, dintr-o stradă în alta). Ca ornamente, două steguleţe de vânt pe acoperiş. Este cea mai impunătoare construcţie de pe partea aceasta de stradă, alături de – peste drum – cea a fostei case de cultură a studenţilor, fost orfelinat evanghelic, fost cămin studenţesc, actualmente Centrul de Dialog şi Cultură „Casa Teutsch. Pentru cei interesaţi, ferestrele de pe partea aceasta erau cele ale discotecii „din Studenţi”.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Ne întoarcem pe trotuarul celălalt ca să admirăm maşinile parcate pe loc interzis, un zid din…zid care probabil ascundea o grădină frumoasă şi partea laterală a clădirii de pe Mitropoliei, cea cu statuete în casa scărilor, o curte frumoasă şi fost centru pentru refugiaţii ucraineni.
Până aici, strada este ca oricare altă stradă circulată din centru. Nu deosebit de frumoasă şi nici deosebit de urâtă, dar cu detalii interesante şi chiar istorice, mai ales pe la porţi.
A doua parte: chiar că este o stradă frumoasă din Sibiu
Porţiunea de dincolo de intersecţia cu str Mitropoliei până la Piaţa Unirii este cea care dă frumuseţe străzii Ioan Lupaş fostă Kornhauser, fostă Hecht. Este o stradă aproape turistică, demnă de cărţi poştale sau de galerii foto cu „discover”. În dreapta, pe toată lungimea, e un parc: Parcul ASTRA, fostul parc Orăşenesc (Stadtpark) cel mai vechi din Sibiu. Tot aici s-au găsit, în urma unor săpături arheologice care fix asta căutau, urmele zidului de incintă şi a câtorva turnuri, dar nu s-a prea insistat cu ele. Locul a fost marcat în „pavaj” spre amintirea faptuluzi că a fost marcat cam aiurea dar nu contează, cp nimeni nu înterabă „de ce e cu roşu aici?”
Casele amintesc cumva de imaginile acelea plăcut-urbane din oraşele europene-magnet pentru turişti, cu aspectul acela de belle-epoque, de „good old times”, de distracţii mic-burgheze, asta mai ales când bate vara soarele în zidurile multicolore şi destul de neschimbate ale caselor vechi cu arhitectură plăcută ochiului. Mai lipsesc cafenelele şi terasele. A, avem şi aşa ceva, însă e doar una. Se numeşte „Consommé” are un fel de bibliotecă de unde îţi poţu lua câţi la masă, iar vara are loc de stat afară. Prezentările ei pe facebook sunt deştepte, fără şabloane şi limba de lemn horecist-turistică. Aici era, mai înainte, cofetăria „Lotru”, unde dimineaţa gunoierii îşi beau cafeaua în drum spre serviciu. Înainte de cofetărie era restaurant cu acelaşi nume „Lotru”, dar pe care nu l-am prins sau eram prea mic să îmi pese ce e acolo. Apropo, autocolantele lipite pe uşă or fi cool, dar oferă o impresie de murdar, la fel cum aspectul uşii dă impresia că ceva e neterminat acolo.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Pe partea asta de Lupaş fiecare casă are ceva de arătat. O uşă făcută ca la carte, cum nimeni nu mai face acum. Un grilaj operă de artă, cu sau fără flori din tablă sau monograma proprietarului. O clanţă artistică din materiale care nu mai există sau dacă există sunt prelucrate pe repede înainte şi prost. Un ancadrament (sau mai multe) de fereastră sau uşă, un ornament din stucatură unic şi chiar o oală „(pardon „urnă”) pe la acoperiş. Am descoperit şi o plăcuţă de asigurare veche, semn că acea casă era asigurată „la Naţionala în Bucuresci”. Mai avem aici lucarne care nu sunt neapărat „ochii Sibiului” dar au şi ele calităţile lor. Apropo de „ochi”, sunt aşa ceva pe aici, dar chiorâţi prin mansardare.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Dacă nu ar fi maşinile parcate şi traficul ocazional cam frecvent, locul ar putea concura liniştit la titlul de „cea mai frumoasă stradă din Sibiu”. Chiar şi blocul din capătul ei are ceva impunător, deşi este mai „nou”, dar elegant, din perioada interbelică. Apropo, aici e şi o sală de jocuri, dacă te-ai plictisit de atâta frumuseţe şi artă vizitabilă gratuit.
Singura pată şi nu de culoare, este clădirea nou construită şi nefinalizată, care a luat locul casei ce era „spatele” fostului restaurant „Ada-Kaleh” de pe Tribunei. Aici era restaurantul (cu terasă „Stadtpark”, loc de întâlnire al protipendadei literare româneşti a Sibiului şi, dacă nu ne înşelăm, gazda primelor (nu prima!) proiecţii cinematografice din oraş. Locul e ciudat, iar dacă parterul este cumva acceptabil, etajul nu se potriveşte cu absolut nimic din zonă şi nu e în armonie cu nimic de pe această stradă. Poate va „rezona” cu ceva din Shopping City dar aiic nu e Shopping City.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cum am spus, pe partea cealaltă a străzii nu e altceva decât parcul. Deci poţi admira (dacă ţii neapărat) din poziţia aceasta, cefele busturilor lui Slavici şi ale lui Al. Vaida Voievod ultimul amplasat în poziţia perfect aleasă ca să zici că este protetctorul WC-ului public. Care şi el este o atracţie a locului că, noa, dacă te taie ceva, unde te duci? Bun, parcul acum este desfrunzit, nu arată „catchy”, dar vara este o oază de răcoare. De răcoare, nu şi de linişte. Totuşi, bucuraţi-vă de el până mai arată aşa ca acum, până nu se apucă să-l „reabiliteze” şi să-l transforme în cine ştie ce struţo-cămilă cu mult asfalt şi betoane.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Lupaş se termină în Piaţa Unirii, pe lângă „blocul cu ACR” după cum îl ştiam, care pe vremuri, original sau în urma unor filmări la un film cu tovarăşi, găzduia un „afişaj” electoral făcut cu vospea neagră: „Votaţi candidaţii BPD” şi inevitabilul semn „Soarele”. A fost eliminat prin supravopsire şi înlocuit cu mai multe graffiti. O bornă şi ea istorică, folosită de mulţi ca să îşi lege şireturile, pune capăt străzii. Eşti în Unirii, gata cu plimbarea.
Concluzie.
Strada Ioan Lupaş este o stradă frumoasă, însă doar pe partea dintre Mitropoliei şi Piaţa Unirii. Ai ce să vezi pe ea, dacă îţi plac clădirile vechi cu detalii tot vechi. Circulaţia, jumătate nebunie, jumătate aşa şi aşa. Tot ce pot spun e că merită o plimbare pe aici, mai ales porţiunea de lângă parc. Cu condiţia să mergi pe trotuar (dacă ai loc de maşini), că pe carosabil circulă alte maşini. Nu des, dar suficient. Deci, eu zic că e un loc aparte pe harta oraşului.
Irina VINCZE
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Faine poze! Ce simboluri masonice ati descoperit?