NOUL SPITAL JUDEȚEAN – ÎN ANALIZA NAȚIONALĂ PENTRU PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT

NOUL SPITAL JUDEȚEAN – ÎN ANALIZA NAȚIONALĂ PENTRU PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat astăzi semnarea a două contracte de asistență tehnică cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea dezvoltării infrastructurii medicale din România prin mecanismul parteneriatului public-privat (PPP). Unul dintre ele vizează realizarea analizei naționale privind potențialul de implementare prin PPP a unor proiecte spitalicești strategice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

˝ În cooperare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, vor fi evaluate și prioritizate până la zece proiecte, printre care Spitalul Regional de Urgență Constanța, relocarea Spitalului de Urgență Floreasca, Spitalul Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Integrat de Boli Respiratorii Iași și Institutul de Medicină Cardiovasculară Iași. Scopul este constituirea unui portofoliu național de proiecte mature, pregătite pentru atragerea de investiții private˝- anunță MIPE.

VARIANTA DANIELEI CÎMPEAN

Practic, astfel, varianta adusă în atenția opiniei publice de președinta Daniela Cîmpean pentru finanțarea Noului Spital începe să prindă contur. În urmă cu trei luni, pe 12 februarie, președinta Consiliului Județean Sibiu vorbea despre posibilitatea finanțării Noului Spital printr-un parteneriat public-privat. La acel moment, Daniela Cîmpean preciza că a avut discuții cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene privind promovarea cadrului legal necesar pentru ca Guvernul României să poată susține o astfel de investiție.

„Nu ne mai permitem să pierdem ani schimbând priorități în loc să construim efectiv. Serviciile medicale rămân ale statului. Infrastructura se construiește mai rapid, cu bani privați, și se plătește în timp”, a explicat Pâslaru, respingând astfel ideea vehiculată în spațiul public potrivit căreia spitalele publice ar urma să fie privatizate, iar accesul la servicii medicale să devină limitat doar pentru cei cu posibilități financiare. Potrivit acestuia, actul medical va rămâne în responsabilitatea statului, în timp ce infrastructura va fi realizată cu finanțare privată și achitată etapizat, pe durata unui contract de 30 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Mihai POPA
21 mai 2026 la 17:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 13 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 16 ore
Rășinari devine platou de filmare TVR
Rășinariul a îmbrăcat hainele anului 1916. Pitoreasca comună mărgineană s-a transformat în aceste zile în platou de filmare...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Salvamont Sibiu intervine la capacitate maximă: trei misiuni de salvare, simultan, în județ
Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu sunt implicați, în același timp, în trei misiuni de salvare desfășurate în...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.