Noi modalități de comitere a fraudelor online. Ce sfaturi le dau polițiștii sibienilor

Noi modalități de comitere a fraudelor online. Ce sfaturi le dau polițiștii sibienilor

Polițiștii sibieni de investigații criminale atrag atenția cu privire la apariția unor noi modalități de comitere a fraudelor online, care implică asumarea identității reprezentanților unor companii de stat, companii private, firme de curierat sau bănci de renume, cu scopul de a determina cetățenii să investească în produse sau fonduri de investiții false.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autorii acestor tipuri de infractiuni pretind că sunt reprezentanții unor companii de stat, de gaze sau electricitate și realizează chiar o pagină fictivă a acestor societăți pentru a atrage potențiali investitori printr-o serie de reclame, pe rețelele de socializare. Modul de operare al acestor infractori poate varia, dar, de obice,i începe cu contactarea telefonică a cetățenilor, transmiterea de mesaje pe rețelele de socializare sau postarea de anunțuri online. Aceștia promovează o investiție care este fals legată de compania, firma sau banca pe care pretind că o reprezintă, cu scopul de a-i face pe oameni să creadă că investiția este sigură și profitabilă.

Pentru a convinge potențialii investitori să participe, autorii utilizează diverse tactici, precum prezentarea de declarații false, asigurări cu privire la obținerea de profituri rapide și semnificative, manipularea emoțională sau presiunea de a lua o decizie rapidă și neîntârziată. Prin aceste mijloace, cetățenii sunt determinați să efectueze transferuri bancare către conturile controlate de către infractori.

Totodată, victimelor li se propune instalarea unei aplicații pe dispozitivul mobil, aplicație prin care autorii dobândesc controlul total al dispozitivului, obținând astfel datele de logare la aplicațiile de mobile banking și conturi bancare, reușind retragerea banilor din cont, dar și contractarea de credite bancare în numele victimelor.

 

Sfaturile polițțiștilor sibieni

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

În lumina acestor evenimente, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu îi îndeamnă pe cetățeni să fie extrem de vigilenți și să trateze cu mare atenție orice oportunitate de afaceri înainte de a investi sume semnificative de bani, mai ales dacă aceste propuneri de nerefuzat vin din partea unor persoane necunoscute, care mizează pe dorința de îmbogățire rapidă a multora.

De asemenea, cetățenilor li se sugerează să acorde o atenție deosebită platformelor de investiții, care promit câștiguri ridicate într-un timp foarte scurt, deoarece aceasta reprezintă o metodă comună de a atrage potențiale victime. Prin această schemă de înșelăciune, sumele investite sunt în întregime pierdute și nu mai pot fi recuperate.

Pentru a nu cădea victime ale acestui tip de fraude polițiștii sibieni le recomandă sibienilor:

  • Nu investiți online sume de bani, la îndemnul unor persoane care pretind a fi reprezentanții unor companii private sau de stat! Aceste companii nu fac investiții online, nu-și contactează posibilii clienți prin email sau prin intermediul rețelelor de socializare și nu solicită, pe aceste căi, date cu caracter personal!
  • Nu instalați, pe telefoanele mobile, aplicații necunoscute, trimise de persoane pe care nu le cunoașteți!
  • Folosiți, pe cât posibil, instrumente de plată provizorii, unde alocați un buget limitat, exclusiv pentru cumpărăturile online!
  • Faceți transferuri bancare numai către persoane pe care le cunoașteți (apropiate)!
  • Fiți atenți la notificările referitoare la sumele extrase din contul dumneavoastră și nu validați tranzacții pe care nu le recunoașteți!

Dacă ați fost victima unei infracțiuni, anunțați imediat banca, pentru a bloca instrumentele de plată compromise și a încerca stoparea eventualelor tranzacții ilicite!

  • NU comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, datele personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;
  • NU transmite date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primite pe mail sau aplicații de mesagerie;
  • NU instalați aplicații și NU accesați site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care vă contactează telefonic sau vă transmit link-uri prin mesaje pe rețelele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;
  • NU răspundeți la mesaje nesolicitate sau neașteptate care vă propun câștiguri rapide și foarte mari;
  • NU răspundeți la apeluri din afara țării, mai ales dacă nu cunoașteți persoane din țările respective;

Polițiștii sibieni le recomandă tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă, adresându-se celei mai apropiate unități de poliție sau online, pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție, pe raza căreia domiciliază: https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online .

 

01 noiembrie 2023 la 11:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.