Noaptea Companiilor Sibiu 2025: O seară care a redefinit relația dintre companii și comunitate

Noaptea Companiilor Sibiu 2025: O seară care a redefinit relația dintre companii și comunitate

A doua ediție Noaptea Companiilor Sibiu a adus în prim-plan o experiență memorabilă, cu un număr dublu de participanți față de anul precedent – când au fost 1.100 de vizitatori -, zeci de activări, tururi, workshopuri și surprize pregătite de companiile participante.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Ce s-a întâmplat anul acesta a fost, sincer, peste așteptările noastre”, recunosc organizatorii evenimentului, Andrei Bleoju și Mihai Brașovean, fondatorii agenției Outside the Box. „Sibiul a reacționat incredibil – am simțit un val de interes, de energie, de entuziasm care ne arată clar că Noaptea Companiilor trebuie să continue și să crească. Dacă ediția aceasta a fost una solidă, edițiile viitoare vor fi, pur și simplu, fabuloase. Vom duce experiența la un alt nivel”.

Organizatorii confirmă și o surpriză pentru anul viitor: „În primăvara lui 2026, Noaptea Companiilor ajunge și la Timișoara, într-o ediție-pilot. Continuăm în toamnă cu ediția a treia la Sibiu. Lucrăm deja la extindere, parteneriate și formate noi. Vrem ca acest eveniment să devină, în timp, cel mai cunoscut și relevant proiect de employer branding din Sibiu și, – de ce nu? – din România”.

Atmosferă & experiențe

Sute de oameni au trecut pragul fiecărei companii participante: Aumovio, ifm, Bilstein, Retrasib, NTN-SNR, Euchner, Hipic Prod. Fiecare și-a deschis porțile și sufletul pentru publicul larg, într-o noapte în care liniile de producție au fost luminate de curiozitate, entuziasm și emoție.

Declarațiile participanților au surprins perfect vibe-ul serii:

„Ne-a plăcut enorm! Să vezi în timp real cum lucrează oamenii, să pui mâna, să întrebi, să primești răspunsuri directe… e cu totul altceva decât să citești despre o companie pe internet”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Atmosfera a fost superbă – muzică, tururi ghidate, premii, DJ, workshopuri și multe dulciuri. Chiar ne-a făcut să ne gândim serios la un loc de muncă în aceste firme”.

Implicare totală

Reprezentanții companiilor participante s-au declarat, la unison, încântați de implicarea comunității:

„A fost o bucurie reală să vedem atâta lume interesată. Ne-am pregătit din timp – am adus surprize, ateliere, oameni din echipă care să explice, să povestească, să inspire. Ne dorim să participăm și la edițiile viitoare”.

„Noaptea Companiilor este un eveniment necesar. Ne aduce mai aproape de tineri, de comunitate, de posibili viitori colegi. Și o face într-un mod prietenos, modern, cu suflet”.

Companiile care și-au deschis porțile pentru sibieni

AUMOVIO s-a lansat oficial pe 2 septembrie, în România. Compania, desprinsă din Continental, activează în domeniul automotive. Înființată în 2003, locația Sibiu s-a extins la șapte module de producție și trei centre de cercetare și dezvoltare. Produce peste 40 de milioane de unități pe 70 de linii de producție, distribuite pe șapte module a căror dimensiune combinată depășește 30 de terenuri de fotbal.

Activă din 1996 în Sibiu, thyssenkrupp Bilstein este una dintre primele investiții straine din România. Brandul Bilstein este asociat de mulți ani cu performanța și calitatea în domeniul amortizoarelor.

IFM este o companie germană de familie, înființată în 1969, care dezvoltă și produce senzori. Compania este prezentă în Sibiu, din 2006, cu un birou de vânzări (IFM electronic) și cu două fabrici: IFM efector – fabrică de senzori de poziție (2015) și IFM prover – fabrică de senzori de proces (2023).

Parte a grupului SGB-SMIT, RETRASIB este singurul producător de transformatoare până la 400MVA și 400kV din România. De-a lungul deceniilor de existență, a format generații de specialiști.

Hipic Prod Impex este unul dintre cei mai performanți jucători din industria marochinăriei din România. Înființată cu activitate inițială axată pe producția de harnașamente și șei, compania a evoluat într-un centru de referință pentru articole de lux din piele și nailon – genți, poșete și ghiozdane.

EUCHNER SRL face parte din grupul EUCHNER și produce componente și subansamble pentru cele două fabrici de montaj din Germania. Subsidiara din România a fost înființată în 2016, are 44 de angajați și produce peste 670 de articole diferite, pe care le livrează în Germania. Anual, produce peste patru milioane de articole.

NTN-SNR Rulmenți face parte din NTN Corporation, producător de rulmenți și transmisii cardanice, cu o prezență internațională și un efectiv de peste 25.000 persoane. Compania își prpune să construiască un viitor mai fluid, mai mobil și mai armonios, bazat pe o utilizare mai eficientă a energiei.

12 noiembrie 2025 la 10:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 luni
Ministerul Apărării „crește” ofițeri specializați în IT la Universitatea „Lucian Blaga”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 luni
Piața muncii în 2026: 58.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, 10.000 pe iajob.ro și 3,7 milioane de candidaturi. Retailul, domeniul cu cei mai activi angajatori
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 luni
În lumea agenților AI, cine și de ce mai angajează oameni
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 luni
Rolul României în reindustrializarea Europei, analizat de lideri de business la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 luni
Examen pentru diriginții de șantier, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții în iunie
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
3 min de citit
acum 5 luni
Înscrieri în învățământul militar. Centrul zonal Sibiu transmite numărul de locuri și explică avantajele
Ministerul Apărării Naționale prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar zonal Sibiu desfășoară activități de recrutare a candidaților...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Radu MIHĂESCU Radu MIHĂESCU
acum 5 luni
Zece joburi care ar putea fi înlocuite de inteligența artificială până în 2030
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Radu MIHĂESCU Radu MIHĂESCU
acum 5 luni
România stă mai bine decât Germania sau Danemarca la ponderea femeilor în funcții de conducere
În anul 2024, 35,2 la sută din toate funcțiile de conducere din Uniunea Europeană erau deținute de femei,...
Economie
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 luni
Prețurile au crescut mai mult decât salariile în 2025, pentru prima oară în ultimii trei ani. Cât va fi salariul mediu în Sibiu, în 2026
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 luni
Angajatele ODU, sărbătorite la început de primăvară
Compania ODU, unul dintre cei mai importanți producători internaționali de sisteme inovatoare de conectare pentru transmiterea de semnale,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 6 luni
Sibienii de la Herța Bio Apicole au reprezentat România la cea mai mare expoziție internațională dedicată produselor ecologice
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Tribuna Cariere
2 min de citit
Autor - Radu MIHĂESCU Radu MIHĂESCU
acum 6 luni
Șomaj: ce trebuie să știi dacă rămâi fără loc de muncă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Tribuna Cariere
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.