NAȘTEREA DOMNULUI – Izvorul bucuriei

NAȘTEREA DOMNULUI – Izvorul bucuriei

Acestea sunt cuvintele rostite de înger către păstorii din jurul Betleemului în noaptea sfântă când cerul a coborât pe pământ, când Fiul lui Dumnezeu s-a „întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și s-a făcut om”, ca pe noi să ne mântuiască.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bucuria acestei întrupări și a venirii în lume a Mântuitorului s-a transmis de la păstorii din Betleem, peste veacuri până la noi, cei care am primit în sufletele noastre vestea cea bună, Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

La praznicul Nașterii Domnului se bucură cerul și pământul, cele văzute și cele nevăzute, cele de sus cu cele de jos împreună sărbătoresc venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, precum zice colindul:

„Cerul și pământul
În cântec răsună
Îngeri și oameni
Cântă împreună

Hristos se naște,
Domnul coboară
Îngerii-i cântă,
Magii-l adoară”.

Ne bucurăm și noi și împreună cu fericitul Augustin zicem din adâncul inimii: „Aceasta este ziua în care a venit în lume, Cel prin care s-a făcut lumea”.

În noaptea sfântă de Crăciun toate sunt transfigurate, toate se umplu de bucurie, oamenii cu îngerii cântă împreună „pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Cu toții tresăltăm de bucurie când auzim vestea că s-a născut Hristos Mântuitorul nostru, iar colindele vestesc de veacuri bucuria cea mare:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Astăzi s-a născut Hristos

Mesia chip luminos

Lăudați și cântați

Și vă bucurați”.

Ne bucurăm pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a coborât pe pământ și a luat chip de om. Prin colinde, prin slujbele la care participăm noi mărturisim că Hristos se naște și azi în inimile noastre, iar noi, cu păstorii îngenunchem și cu magii ne închinăm preamărind pe Dumnezeu.

Dacă Nașterea Domnului ne umple de bucurie de fiecare dată, aceasta înseamnă că Hristos este veșnic viu, că El deși a murit, a înviat cu adevărat și dăinuiește în veșnicie.

El se naște și se întrupează în noi, în viața și în inima fiecărui credincios „iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 19), iar Sf. Ap. Pavel zice „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20) arătând că în toată viața noastră Îl simțim pe Domnul fiind cu noi și întru noi.

Dar nu este îndeajuns doar să ne bucurăm, să cântăm și să preamărim pe Domnul Hristos cel născut în ieslea Betleemului. Se cuvine să pășim pe urmele Lui, să ne străduim a viețui așa cum a viețuit El, așa cum ne învață Sf. Ap. și Ev. Ioan, când ne spune: „Cine zice că petrece în Hristos dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble” (1 Ioan 2, 6).

Multe virtuți găsim în viața Mântuitorului pe care se cuvine să ni le însușim și să le facem roditoare în viața noastră. Desigur toate aceste virtuți se cuprind într-una singură: dragostea sau iubirea.

Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, fără încetare a făcut cunoscută iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

El s-a făcut om pentru că ne-a iubit și ne iubește mereu deopotrivă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. El s-a făcut om ca să ne arate nouă oamenilor veșnica și negrăita iubire a lui Dumnezeu față de noi, făpturile Sale.

Prin bunătatea Sa ca și prin întreaga Sa învățătură sfântă și dumnezeiască, Hristos Domnul ne-a încredințat cu prisosință că Dumnezeu Ziditorul are față de noi o inimă de părinte ce poartă grijă multă pentru binele și mântuirea noastră.

Cu adevărat, din iubire El a trimis pe Fiul Său în lume și tot din iubire „El face să răsară soarele peste cei răi ca și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5, 45).

Cunoscând toate acestea, se cuvine să ne străduim să-L iubim pe Dumnezeu care ne iubește. Să iubim în același timp pe toți semenii noștri de orice neam, de orice vârstă și de orice credință. Să iubim în primul rând pe părinții și bunicii noștri și să-i respectăm și să-i sprijinim la bătrânețile lor.

Părinții să-și iubească pe copiii lor și să se îngrijească de educația și de buna lor creștere. Soții să se iubească între ei și să nu uite că în fața lui Dumnezeu și-au promis iubire reciprocă până la sfârșitul vieții. Copiii să-și iubească părinții și să-i respecte, rugându-se pentru sănătatea și ajutorul lor, bineștiind că așa cum se comportă ei față de părinți așa se vor purta și copiii lor cu ei.

„Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, auzim îndemnul la fiecare sfântă slujbă și datoria noastră este aceea de a îngenunchia cu gândul înaintea Pruncului dumnezeiesc și să-I încredințăm inima noastră, viața noastră cu bucuriile și încercările ei, El fiind singur în stare să ne ajute și să ne izbăvească.

Să-L rugăm să se milostivească și să izbăvească pe cei care sunt în războaie, în lipsă, în boală și în orice fel de întristare. Să-i oferim lui Hristos inima noastră însetată de iubire, de dreptate și de adevăr pentru ca să se împlinească deplin mesajul imnului îngeresc ”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Să-L rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să ne ajute, să ne binecuvinteze viața, familiile și casele noastre și să petrecem sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou și ale Bobotezei cu pace, cu sănătate, cu bucurii curate și să le ajungem întru mulți și fericiți ani.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos!

La mulți ani!

 

† VISARION

Episcopul Tulcii

22 decembrie 2022 la 20:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.