EXCLUSIV Misterul semnului «I ❤️Bâlea Lac». Primăria Cârțișoara și Garda de Mediu merg în control după articolul apărut în Tribuna

EXCLUSIV Misterul semnului «I ❤️Bâlea Lac». Primăria Cârțișoara și Garda de Mediu merg în control după articolul apărut în Tribuna

Semnul „I ❤️ Bâlea Lac”, apărut zilele trecute pe malul lacului glaciar din Munții Făgăraș, ridică semne de întrebare în rândul autorităților. Primăria Cârțișoara susține că nu a emis nicio autorizație de construire pentru amplasarea lui, Direcția Județeană de Mediu Sibiu spune că investiția nu are nici acord de mediu și nici aviz pentru arie protejată, iar Garda Națională de Mediu declară că s-a autosesizat și va verifica legalitatea lucrărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reporterii TRIBUNA au încercat să afle cine a montat construcția și dacă aceasta a fost amplasată cu respectarea legislației, însă răspunsurile primite de la instituțiile competente indică faptul că nimeni nu a solicitat avizele necesare.

„A turnat betoane”

Unul dintre comercianții care își desfășoară activitatea în zona Lacului Bâlea a declarat pentru TRIBUNA că semnul a fost montat săptămâna trecută. „Semnul este amplasat pe terenul fostei stații meteo, rasă de avalanșa de zăpadă din 1988. A apărut miercurea trecută. Au turnat betoane acolo o zi întreagă.”, a declarat acesta.

Primăria: „Este o construcție și avea nevoie de autorizație”

Contactat de reporterii Tribuna, primarul comunei Cârțișoara, Sorin Cîrțan, spune că administrația locală nu a fost informată despre lucrare și nu a emis nicio autorizație. „Acel semn nou montat este o construcție, în toată puterea cuvântului, deci avea nevoie de autorizație de construire. Cu toate acestea, nimeni nu a cerut la Primărie obținerea unui astfel de aviz și nici nu am avut vreun indiciu de asemenea inițiativă. Pur și simplu ne-am trezit cu acel semn montat acolo, nici măcar nu știm cine l-a montat. Voi discuta zilele acestea cu arhitecta primăriei, să vedem ce putem face acum, în această situație”, a declarat edilul.

Construcția a apărut într-o arie naturală protejată

Semnul a fost amplasat pe malul Lacului Bâlea, în perimetrul Rezervației Naturale „Lacul și Golul Alpin Bâlea”, arie naturală protejată de interes național. În astfel de zone, lucrările de construire sau amplasarea unor obiective sunt supuse unor reguli speciale de protecție a mediului, iar, în funcție de natura investiției, pot necesita atât autorizație de construire, cât și acorduri și avize de mediu emise de autoritățile competente. Tocmai de aceea, lipsa unei documentații în evidențele instituțiilor ridică semne de întrebare cu privire la modul în care a fost realizată investiția.

Direcția de Mediu: „Nu există nicio solicitare”

Și Direcția Județeană de Mediu Sibiu spune că nu a identificat nicio documentație depusă pentru această investiție. „Am verificat baza de date a instituției noastre și nu există nicio solicitare în acest sens. Deci acea construcție nu are Acord de mediu și – implicit – nici Aviz de construire în arii protejate. Din punctul nostru de vedere este o construcție ilegală”, a declarat pentru TRIBUNA Ciprian Simulescu, directorul Direcției Județene de Mediu Sibiu.

Garda de Mediu s-a autosesizat

În urma articolului publicat de TRIBUNA despre apariția semnului, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu a decis să verifice situația din teren. „Instituția noastră s-a autosesizat în acest caz, ca urmare a articolului apărut în ziarul TRIBUNA. Am dispus ca mâine comisarii noștri să facă un control în acea zonă, să verifice autorizațiile pe care cei care au montat acel semn le au și să stabilească legalitatea demersului”, a declarat Daniela Anghel, comisar-șef al Gărzii de Mediu Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții cabanei nu au dorit să ofere explicații

Reporterii TRIBUNA au încercat în repetate rânduri să obțină un punct de vedere din partea reprezentanților Cabanei Bâlea Lac, despre care mai multe surse locale susțin că ar avea legătură cu amplasarea semnului. Aceștia au răspuns apelurilor telefonice, însă au refuzat să discute cu reporterii și nu au oferit niciun punct de vedere cu privire la investiție. Deocamdată, identitatea persoanei sau a entității juridice care a amplasat construcția rămâne necunoscută, iar legalitatea lucrării urmează să fie verificată de comisarii Gărzii de Mediu.

Autor - Vlad IGNAT
29 iulie 2026 la 14:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Mircea

    Sărmana Românie. Asta numai iubire pentru Bâlea Lac nu-i. Ar trebui obligați să care semnul cu cârca până în vale, inclusiv betoanele. Dar cine s-o facă. Așa va rămâne mult și bine, așa cum au rămas și celelalte ,,infecții” care au tot apărut în zonă.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 58 minute
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 13 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.