Proiectul minier din Rășinari a fost dezbătut la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a fost la ministrul Daniel Zamfir, unde a abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea zăcământului de magneziu din perimetrul Văii Dobra, comuna Rășinari.
Ce spune Bogdan Trif
„Domnul Ministru a ținut să mă asigure că: «Nu se va implica, ministerul nu are atribuții de a interveni în probleme juridice dintre o societate comercială la care statul nu deține acțiuni și o unitate administrativ-teritorială, în speță, comuna Rășinari. De asemenea, ministerul nu este emitent de autorizații, avize sau licențe în astfel de cazuri. Respect opinia cetățenilor din Rășinari, exprimată democratic prin vot direct la referendum, iar cetățenii comunei și-au exprimat în mod categoric și în proporție covârșitoare opinia referitoare la acest proiect. Reafirm faptul că, dacă primăria Rășinari, reprezentată de primar și Consiliul Local, dorește sprijinul meu, în calitate de mediator în această speță sau în orice ține de domeniul ministerului pe care îl coordonez, îmi reafirm disponibilitatea de a veni împreună cu colegii mei, din Direcția Tehnică, pentru a vă sta la dispoziție. Am afirmat că susțin exploatările miniere din toată țara care sunt transparente, care respectă protecția sănătății populației și protecția mediului. Orice ministru al economiei din orice țară civilizată are acest deziderat« a afirmat ministrul Daniel Zamfir„, susţine Bogdan Trif.

Alte detalii
Deputatul PSD de Sibiu spune că a discutat cu ministrul Daniel Zamfir şi despre potenţialul turistic al Mărginimii Sibiului. „Având în vedere faptul că domnul ministru are în portofoliu și turismul, am discutat despre potențialul turistic al întregii Mărginimi a Sibiului și despre cum poate fi promovată această zonă cu care nu se mândrește doar Sibiul, ci întreaga țară. Am discutat și despre greșelile de abordare ale primarului și ale consilierilor PNL, prin faptul că au încercat, și sunt dovezi suficiente în acest sens, să treacă neobservat acest proiect cu impact major pentru Rășinari. A fost o greșeală fundamentală care a ridicat foarte multe semne de întrebare și suspiciuni în rândul populației. Atunci când „ai pe masă” un astfel de proiect, acesta trebuie analizat cu foarte mare atenție, discutat deschis în Consiliul Local, cu experți în protecția sănătății populației și a mediului și discutat în mod transparent cu cetățenii din localitate, și doar după ce ai parcurs acești pași luată decizia finală care să aibă și suportul populației”, încheie Bogdan Trif.
Cosmin PAL
b.o.n.
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU