„Mica Italie” din Vasile Aaron. Pizzerul italian care muncește 13 ore pe zi la Sibiu

Printre cele mai populate cartiere ale Sibiului se numără Vasile Aaron, unde peste 22.000 de oameni locuiesc în case și blocuri ridicate, în mare parte, în perioada comunistă. În urmă cu șase ani, aici a ajuns Roberto Camerino, un italian care nu știa aproape nimic despre Sibiu. „Auzisem doar de Dracula. Asta era tot ce știam despre România. Despre comunism și Ceaușescu am aflat aici”, spune bărbatul în vârstă de 42 de ani.

Originar din regiunea Molise, Roberto a decis să vină în România după ce a cunoscut-o pe Geanina, o româncă din Calafat. „Singura legătură cu Sibiul era faptul că mama ei avea o casă aici. Așa am ajuns în oraș”, își amintește Roberto, care spune că visul său a fost întotdeauna să deschidă un restaurant împreună cu soția sa.

Acest lucru s-a întâmplat chiar în timpul pandemiei de coronavirus. „Am preluat pizzeria Grizzlly, care trecea printr-o perioadă financiară dificilă. A trebuit să schimbăm totul, de la organizare până la rețete. Am fi schimbat și numele localului, dar procedurile administrative erau prea complicate.”

În Italia, Roberto a absolvit școala de hotelărie. A început ca ospătar și a ajuns chiar să conducă două restaurante. „Într-o zi am rămas fără pizzer. Și-a rupt mâna, iar timp de șase săptămâni am intrat în locul lui în bucătărie. Așa am învățat să fac aluatul, să combin ingredientele și să coc pizza.”

Pe strada Negoveanu, la câțiva pași de biserică, mirosul de pizza proaspăt coaptă se simte din plin. Mulți spun că aici găsești singura pizza de ”Doamne-ajută” din cartier. „Avem 35 de sortimente, iar cele mai căutate sunt cele cu trufe și pesto de nucă. Secretul stă în aluat: îl las la dospit 48 de ore și adaug mai multă apă. Astfel, devine mai gustos și mai ușor de digerat.”

Ingredientele sunt cumpărate din România, însă în privința sosului de roșii Roberto nu face compromisuri. „Provine din Campania, patria tomatelor, unde se cultivă unele dintre cele mai dulci roșii din lume. Folosesc doar sosuri produse acolo.”

Telefonul sună continuu, comenzile se succed, iar Roberto întinde aluatul cu o dexteritate remarcabilă. Nu face jonglerii și nici nu este adeptul pizzei cu ananas. „În Italia nu punem ananas pe pizza. Nu suntem ca americanii”, spune el zâmbind.

În bucătărie, Geanina gătește fără oprire. Ea se ocupă de „partea românească” a meniului. „Fac ciorbe, tocănițe, șnițele, cordon bleu, aripioare, mici, papanași și cam tot ce le place românilor să mănânce.”

Așa se face că, la pizzeria de pe Negoveanu, gastronomia italiană și cea românească merg mână în mână. „Este greu, pentru că avem aproape 100 de preparate pe care le pregătim doar noi doi. Lucrăm de la 10 dimineața până la 11 seara, adică 13 ore pe zi, de luni până vineri. În weekend, când lumea se odihnește, noi lucrăm și mai mult, uneori până la ora 1 noaptea”, descrie Roberto „avantajele” vieții de patron în România.

Geanina își amintește și de experiența cu un fost angajat: „Nu-i plăcea să stea în bucătărie. Era vară și spunea că este prea cald. A preferat ștrandul.”

Cei doi soți au o fetiță de trei ani și visează să își extindă afacerea. „Ne-am dori un restaurant cu cinci-șase mese și o bucătărie mai mare. Nu ne grăbim, ne este bine și așa.”

După câte știe, Roberto este singurul italian din Sibiu care lucrează ca pizzer. „Nici nu m-aș vedea făcând altceva. Pur și simplu îmi place să gătesc.”

Pentru toți iubitorii de pizza are și o recomandare: „Nu puneți ketchup pe pizza. Îi acoperă complet aroma și este păcat să pierdeți gustul preparatului care ne-a făcut celebri.”