Masă lemnoasă din fondul forestier al orașului Avrig: cât se va recolta și cu ce destinație?

S-a stabilit volumul de masă lemnoasă ce va fi recoltat din fondul forestier proprietate orașului Avrig de către Regia Publică Locală Ocolul Silvic „Izvorul Florii” Avrig RA, în cursul anului 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printr-o hotărâre adoptată recent de Consiliul Local Avrig s-a aprobat ca, în cursul acestui an, valorificarea volumului de masă lemnoasă prevăzut în amenajamentele silvice să se efectueze ținând cont de restricțiile impuse în baza măsurilor de conservare a pădurii proprietatea publică a orașului, astfel că acesta nu va depăși 15.000 metri cubi.

Din întreaga cantitate de masă lemnoasă ce va fi recoltată anul acesta, maxim 50 % va fi valorificată ca „lemn fasonat”, iar minim 50 % va fi valorificată ca și masă lemnoasă „pe picior”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ceea ce privește volumul, criteriile și prioritățile de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietatea publică a orașului, deliberativul local avrigean a hotărât că maxim 4.000 de metri cubi vor fi alocați pentru consumul populației (lemn pentru încălzire), iar maxim 50 de metri cubi (30 de metri cubi pentru încălzire și 20 de metri cubi pentru construcții) vor fi folosiți în scopul acoperirii nevoilor unităților de interes local. Pentru asigurarea nevoilor de consum propriu al administratorului, cantitatea de masă lemnoasă prevăzută este de maxim 30 metri cubi.

Rezerva de masă lemnoasă pentru anul 2025 va fi de 20 % din volumul produselor principale valorificate.

Autor
04 martie 2025 la 12:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Poluare “verde” într-o zonă verde. Sau cum ţi-a scăpat “sustenabilitatea” de sub control
Când au fost aduse trotinetele acestea electrice la Sibiu, s-a făcut asta în numele a mai multe chestii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
acum 13 ore
“Ora părinţilor” în trafic, faza pe Andrei Şaguna
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Consiliul Județean Sibiu sprijină raioanele din Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană
Administrația județeană continuă să susțină în mod activ parcursul european al Republicii Moldova, prin dezvoltarea de proiecte concrete...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș
Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit