Mângâiaţi un câine, uitaţi-vă în ochii lui şi veţi avea o zi mai bună!

Acasa >

Articol

Australienii l-au pus pe jucătorul de tenis Novak Đoković să se întoarcă acasă pentru că nu era vaccinat, aşa că n-ar fi putut participa la Australian Open. Sârbul a stat vreo nouă ore la graniţă, l-au interogat de i-au sărit capacele, i-au luat telefonul şi, în final, a trebuit să renunţe la planul de a participa la unul dintre cele mai importante turnee de tenis. Nu m-a atras niciodată Australia, iar acum am un motiv în plus să privesc cu reţinere într-acolo. * O nouă lege interzice solicitarea de către instituţiile statului a tradiţionalelor copii după tot felul de acte. Cică instituţiile ar trebui să ceară între ele aceste duplicate, fără a mai pune cetăţenii să multiplice acte. Softurile de la noi funcţionează ca motoarele de tractor, fabricate în 1960, aşa că mi-e greu să cred în eficienţa unui circuit electronic al copiilor. În plus, colaborarea şi comunicarea între instituţii e încă departe de ceea ce presupune acest concept. Acum vreo doi ani am întors casa pe dos căutând un certificat de urbanism pe care trebuia să-l depun la Primărie, adică exact acolo de unde el fusese eliberat. Va fi un tămbălău deloc distractiv. Dar se verifică încă o dată faptul că la noi se dau legi, înainte de a se fi netezit calea pentru aplicarea lor. * În Japonia a fost tranzacţionat un ton de 211 kilograme. S-ar putea spune că acolo în loc de tăiatul porcului se practică tăiatul tonului. Sincer să fiu, după ce am asistat la multe sacrificări de porc, cu tot tacâmul, de la pârlit, tranşat, până la pomana porcului, m-aş băga la un tăiat de ton, chiar şi la o…pomană a tonului. * De câteva secole, în satul bistriţean Chintelnic, tinerii merg la colindat în noaptea de dinaintea Bobotezei costumaţi în „hâzi”. Oare unde am văzut eu ceva asemănător? A, da, cred că la mall. Umblă unii îmbrăcaţi de zici că sunt costumaţi în „hâzi”, dar ei vor doar să fie la modă. O modă care insultă simţul estetic elementar. Cât despre Bobotează, „gerul” ei a însemnat la Sibiu cam opt grade Celsius. Opt, nu minus opt. Cu cine să te cerţi?  Cu natura? N-ai cum, n-ai de ce. * În Croaţia, un turist a alunecat pe munte 150 de metri şi a durat 13 ore până când salvatorii au ajuns la el pentru că drumul era plin de zăpadă şi de gheaţă. În tot acest timp, a avut alături un căţel în vârstă de opt luni, din rasa Malamut de Alaska, patrupedul salvându-i practic viaţa. Rămân la părerea că aceste fiinţe binecuvântate, câinii, sunt capabile de sentimente pe care unii dintre oameni nu le vor nutri într-o viaţă. Mângâiaţi un câine, uitaţi-vă în ochii lui şi veţi avea o zi mai bună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 ianuarie 2022 la 21:07

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 10 minute
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 23 ore
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
„1 Mai muncitoresc” deschide Lacul lui Binder
Sibienii au încă un loc în care vor putea petrece de 1 Mai. Municipalitatea anunță că joi va...
Știri
3 min de citit