Maifest aniversează 30 de ediții. Parada porturilor populare, muzică de fanfară, dansuri populare săsești și peste 830 de tineri participanți

Maifest aniversează 30 de ediții. Parada porturilor populare, muzică de fanfară, dansuri populare săsești și peste 830 de tineri participanți

Serbarea de mai a sașilor din Sibiu, „Maifest”, a ajuns la cea de-a 30-a ediție, și va fi organizată în 6 mai 2023, la Sibiu. Maifest-ul, unul din obiceiurile calendaristice cele mai răspândite ale sașilor din Transilvania, legat direct de viața comunitară, a fost desfășurat fără întrerupere din anul 1991 și până în prezent, cu excepția celor doi ani de pandemie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sâmbătă la ora 10:00, va avea loc Parada porturilor populare, pe traseul Colegiul Național Samuel von Brukenthal, Piața Huet, Podul Minciunilor, Piața Mică, Piața Mare, B-ul N. Bălcescu, str. Cetății, parcare Sala Thalia. La ora 11.00 este programată plecarea cu autocarele înspre Pădurea Dumbrava Sibiului

Pe scena amplasată în Pădure, de la ora 12.00 până la 17.00, invitații sunt așteptați la un program cultural-artistic.

Organizatorul celei de-a XXX-a ediții a Serbării de mai – „Maifest” este Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu.

La această ediție jubiliară participă un număr impresionant de 830 de copii împreună cu grupa de dans al cadrelor didactice din cadrul școlilor și liceelor cu predare în limba germană din Sibiu și județul Sibiu.

Parada porturilor populare, muzica de fanfară și dansurile populare săsești recomandă „Maifest”-ul ca pe una dintre cele mai complexe manifestări culturale ale elevilor din școlile și liceele cu predare în limba germană din Sibiu, aducând pe scena din Pădurea Dumbrava, cântece și dansuri pentru copii, spune Helmut Lerner, organizatorul acțiunii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Custom Image

Acțiuni pentru păstrarea tradițiilor comunității

 

Această tradiţională Serbare de mai – „Maifest” se adresează elevilor şi cadrelor didactice al şcolilor şi liceelor cu predare în limba germană, dar şi familiilor şi prietenilor acestora. „Maifest”-ul este o acțiune pentru publicul larg și se adresează tinerilor de vârste diferite. La acest eveniment cultural participă ansamblurile școlilor cu  predare în limba germană şi grupe de dans modern. Programul cultural cuprinde poezii, cântece dedicate primăverii, dansuri populare germane, dar și o serie de jocuri interactive și educative pentru participanți.

Scopul acestei manifestări culturale a rămas acelaşi care a fost de la începutul acestui obicei şi anume, serbarea primăverii în mijlocul naturii, cu o contribuţie activă a tinerilor aparţinând comunităţii germane din Sibiu.

Un rol important în păstrarea, organizarea și dezvoltarea obiceiurilor de-a lungul anului l-au avut așa-zisele instituții sociale ale comunităților sătești. Aici pot fi menționate vecinătățile, ca formă de organizare la sași, cu un rol accentuat în organizarea vieții cotidiene și rituale. În ziua de 1 mai, sașii pregăteau venirea primăverii la marginea localității când erau organizate alaiuri pe muzică de fanfară.

Aceste acţiuni la nivel local s-au încetăţenit abia după 1990, în urma scăderii numerice a populaţiei germane din ţara noastră. Cele mai multe au loc anual. Printre manifestările care au menirea să contribuie la menţinerea identităţii germanilor din România se numără diferitele serbări, iar una dintre ele este Serbarea de mai – „Maifest” organizată şi la Sibiu.

La o asemenea serbare câmpenească programul artistic este compus dintr-o paradă a porturilor populare pe muzică de fanfară, dansuri populare săseşti, cântece ale diferitelor grupuri vocale, poezii de primăvară, jocuri de orientare în natură și diverse competiții sportive.

 Custom Image

Istoria unei sărbători a comunității

 

Serbarea școlilor de sfârșit de an, a fost reluată în formă schimbată la începutul anilor 90, după o întrerupere de mai mult de 50 de ani, numindu-se acum anualul „Maifest”. Așa cum sugerează numele, „Maifest”-ul are loc de regulă la începutul lunii mai, făcând parte din seria de ritualuri și ceremonii dedicate primăverii, era adesea suprapus peste ziua de 1 mai. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care în special elevii celebrau frumusețea primăverii. Se sărbătorea cu dansuri pe muzică de fanfară ce aveau loc de obicei în păduri sau la iarbă verde la marginea localităților (Dumbrava la Sibiu, Breite la Sighișoara). Programul cultural cuprinde defilări, poezii și cântece dedicate primăverii. În Sibiu această serbare școlară a devenit o sărbătoare a comunității germane, la care participă mulți oaspeți din regiunile învecinate.

Vechea sărbătoare a Maialului (n.n. „Maifest”), care marchează sosirea lunii mai şi a primăverii, a fost reluată de saşii sibieni. Astăzi sărbătoarea a pierdut semnificațiile din interbelic, rămânând, acolo unde mai este păstrată, doar esența sa – o petrecere școlară sau a întregii comunități, închinată primăverii, prilej de dansuri și parade ale portului tradițional.

Specificul serbărilor sau sărbătorilor minorităților germane consta în faptul că membrii acestora celebrează întotdeauna anotimpurile anului în comuniune cu natura, relațiile sociale, unitatea comunității, manifestări care formează suportul unitar identitar al acestora.

Asemenea activități înnobilează peisajul cultural local, dar şi din România, fiind în măsură egală şi o oportunitate de a mijloci accesul la cultura germană, în general, având ca scop continuarea tradiţiei vechi a creaţiei culturale germane autohtone, dezvoltarea diversităţii culturale în folosul întregii societăţi, îmbogăţirea peisajului cultural românesc.

În decursul istoriei, de la venirea sașilor până în prezent, în regiunea geografică a Transilvaniei, această comunitate a dovedit perseverență în păstrarea moștenirii culturale și tradițional identitare. Prin promovarea culturii germane în România, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu susţine şi contribuie la evidențierea Sibiului și implicit a României ca spaţiu al armoniei interetnice şi interconfesionale.

 Custom Image 

 

Marcă înregistrată

 

Din anul 2018 Serbarea de mai – „Maifest” ® figurează ca marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Valoarea socială a mărcii poate fi analizată luând în considerare impactul anumitor marci asupra comunitatilor, valorilor și a modului de viață al consumatorilor. Construirea și protejarea reputației unei mărci nu constă doar în păstrarea unei identități vizuale consecvente sau în crearea unor campanii publicitare memorabile, ci consta mai mult în aceste vremuri în apropierea dintre oameni prin oferirea posibilității de participare la activități culturale artistice, cea mai mare provocare a acestei mărcii fiind aceea de a veni cu idei noi și modalități de a realiza solidaritatea și responsabilitatea socială. „Maifest” devine astfel contribuitor la progresul cultural-artistic în rândul segmentului de public relevant. Sunt tradiții istorice ale comunității săsești, prin ele se explică trecutul și specificul comunității.

Obiectivul Forumului Democrat al Germanilor din România nu este doar satisfacerea nevoilor culturale ale minorității germane, ci şi promovarea culturii germane în România în folosul tuturor celor interesaţi. Organizatorii își doresc sensibilizarea tineretului, implicarea acestuia pentru a duce mai departe tradiţiile şi păstrarea patrimoniului cultural german.

Prin promovarea culturii germane în România, Forumul Democrat al Germanilor din România contribuie la profilarea, în continuare, a României ca spaţiu al armoniei interetnice şi interconfesionale.

Ediția a III-a. Proiectul Educațional Județean Obiceiuri și Tradiții Săsești este coordonat de câteva școli gimnaziale din județul Sibiu (Agnita și Sibiu), iar Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu/România împreună cu multe alte școli gimnaziale din județul Sibiu are calitatea de partener. Unul din obiectivele generale ale proiectului este redescoperirea şi promovarea valorilor tradiţionale săseşti prin implicarea copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice în diverse activităţi legate de tradiţiile şi obiceiurile săseşti, iar calendarul desfășurării proiectului cuprinde activități de documentare, elaborare, prezentare power-point, participare și chiar organizare de expoziții foto a unor acțiuni cum ar fi: Serbare de mai – „Maifest”.

 

 

 

03 mai 2023 la 11:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 22 ore
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 ore
Cum a fost la Festivalul Internațional HermannstadtFest. Peste 100 de tineri interpreți prezenți
Peste 100 de tineri interpreți din șase țări au participat la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Seniorii din Sibiu sunt invitați la cursuri gratuite de dans. Încep înscrierile pentru „Dansul Nu Are Vârstă” 2026
Persoanele de peste 55 de ani din Sibiu pot participa gratuit la cursuri de dans în cadrul proiectului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii
Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS Talks revine cu al cincilea sezon. Dialoguri live cu invitații speciali
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.