“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu

“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu

Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj. Golurile “călăreţilor roşii” au fost marcate de Cosmin Bucuroiu (două) şi Alexandru Oroian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Neluţu Luca a început disputa cu “unsprezecele” Rareș Măluțan – George Monea, Deniz Giafer, Ciprian Natea (cpt.), Ianis Mihart, Alexandru Oroian, Alexandru Luca, Dragoș Iancu, Robert Boboc, Benjamin Kielhorn, Cosmin Bucuroiu. Pe parcurs au fost rulaţi toţi ceilalţi jucători din lot.

De cealaltă parte, Cristiano Bergodi a folosit, din primul minut, formula Moldovan – Mihălean, Cisse, Codrea, Techereş, Pinho, Adams, Stanojev, Mendy, Gheorghiţă, Pall. Au mai intrat Dan Nistor, Ştefănescu, Rafailă, Gorgan şi Eduard Voinea.

Meciul s-a desfăşurat pe terenul ”Remus Câmpeanu” din cadrul Parcului Sportiv ”Iuliu Haţieganu”.

CSC Şelimbăr joacă următorul meci în campionat, sâmbătă, 21 noiembrie, d ela ora 11:00, cu Popeşti-Leordeni, în depasare.

Foto: Facebook FC Universitatea Cluj

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 noiembrie 2026 la 17:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 minute
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 44 minute
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
Primarul din Sadu despre propunerea Răşinariului de a se reuni cu Râu Sadului: „Decizia aparține oamenilor din Râu Sadului”
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, şi-a exprimat poziţia despre inițiativa de reunire administrativă Rășinari – Râu Sadului: „Decizia...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Sala Transilvania, licitată cu 17% sub valoarea estimată. Oferta de 34,59 milioane de lei, pe primul loc
Licitația pentru renovarea energetică a Sălii Transilvania din Sibiu a intrat în etapa de evaluare a ofertelor, iar...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
Ministrul Economiei s-a sucit: „Respect opinia cetățenilor din Rășinari, exprimată democratic prin vot direct la referendum”
Proiectul minier din Rășinari a fost dezbătut la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Deputatul PSD de Sibiu,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
AVRIG: Strada Crișan, complet reabilitată
Încă un proiect de modernizare a infrastructurii locale a ajuns la final. Ieri, a avut loc recepția lucrărilor...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 7 ore
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
VIDEO | „Delulu”, „yapping”, „six seven”: elevii sibieni explică limbajul generației lor, iar un profesor avertizează asupra „poluării limbii”
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.