Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de cuplare a unei conducte de transport apă în zona cuprinsă între Calea Poplăcii și Stația de Tratare a Apei Potabile Dumbrava, în apropierea drumului județean Sibiu–Poplaca. Potrivit companiei, intervenția este realizată de firma DE Construct și Apa Canal Sibiu, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe durata lucrărilor, pot apărea scăderi importante ale presiunii apei pe străzile Calea Poplăcii (între Preot Bacca și Piața Sadu), Preot Bacca, Islazului, Colinei, Brazilor, Prejbei, Timotei Cipariu, Badea Cârțan și Aciliu, precum și în cartierul Tilișca.
În cazul blocurilor din zonele Tilișca, Colinei și Islazului, reducerea presiunii poate duce la întreruperea alimentării cu apă la etajele superioare. Apa Canal Sibiu precizează că va pune la dispoziție apă pentru uz menajer prin intermediul unor autospeciale, care pot fi solicitate prin Call Center, la numerele 0269 962 și 0269 222 777.
Reprezentanții companiei mai informează că, după reluarea alimentării, pot apărea modificări temporare ale turbidității apei.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Răzvan NEGRU
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ioana DEDU