Fără îndoială, este vorba despre o lucrare laborioasă, cu o construcţie plurivalentă. În traducerea Sorinei Şerbănescu, respectând întocmai varianta în limba română, se regăseşte mai întâi, ca Prefaţă, confesiunea lui Ovidiu Drimba despre modul în care a cunoscut-o pe Elena Daniello. Titlului din versiunea în limba română, tradus Comment j’ai fait connaissance d’Elena Daniello i se adaugă termenul témoignages, mărturii, ceea ce accentuează nota de autenticitate, pe care o urmăreşte Anca Sîrghie, ca trăsătură principală a scrierii sale. Valoarea documentară a volumului se manifestă de la început. Pentru cititorul străin, se conturează cadrul istoric, social, dar şi uman, în care se va plasa povestea ultimei ,,muze” din viaţa lui Lucian Blaga. Traducerea îşi asumă, în acest fel rolul de a media nu doar între două limbi, ci între două culturi.

Lectura volumului se face cu plăcerea de a descoperi ceea ce Paul Ricoeur numea ,,ospitalitatea limbajului” ² plăcerea de a locui ,,în limba celuilalt”. Cu vasta sa experienţă, Sorina Şerbănescu acordă traducerii farmecul limbii lui Voltaire, interesată permanent de apropierea maximă de textul-sursă. Cele trei secvenţe, La ,,Petite Cigale” des vers de Lucian Blaga” (,,Greieruşa” versurilor lui Lucian Blaga), Un été de novembre (Într-o vară de noiembrie) şi Un dialogue imaginaire (Un dialog imaginar), sunt structurate pe formula compozită descoperită de Anca Sîrghie: evocarea de tip memorialistic asigură ritmul narativului, iar investigarea ca interviu jurnalistic, reproducând dialogul viu, punctează prin subiectivitate, la nivel al realului sau, mai apoi, imaginativ. Dialogurile ,,în trepte”, aşa cum le organizează autoarea volumului, se desfăşoară într-o tensiune crescândă, cuprinzând anii 1996 – 2010. În primul dintre ele, relatarea întâlnirilor cu Elena Daniello, care îi devine universitarei din Sibiu o apropiată şi prietenă de încredere, reconstituie o întreagă epocă, aceea a lumii transilvane de început de secol al XX-lea, când Parisul era destinaţia tinerilor studioşi pentru o formare intelectuală, profesională şi culturală. Cititorul străin este pus mai apoi în contact cu realităţile anilor în care Lucian Blaga avea să se confrunte cu restricţiile şi opresiunea regimului comunist, subiect ocolit în scrierile vremii. Elena Daniello devine în dialogul condus cu iscusinţă de Anca Sîrghie un martor credibil al destinului frământat al poetului şi filozofului Lucian Blaga, căruia îi va deveni o ,,muză a amurgului”, după inspirata definiţie a Simonei Modreanu, într-o ,,amitié amoureuse” a cărei desfăşurare Anca Sârghie o urmăreşte.

Al doilea dialog lărgeşte cadrul evocărilor spre activitatea creatoare a poetului, el însuşi un traducător strălucit, care îi dedică ,,greieruşei” sale traducerea în limba română a poemului lui Goethe, Faust. Dimensiunea livrescă, naţională şi europeană a prezenţei filozofului român este nucleul dialogului cu nonagenara depozitară a unui volum uriaş de amintiri, multe legate de Mărginimea Sibiului, de Gura Râului, ,,rană în spaţiu”, cum este eternizat în poezie de Lucian Blaga, în mod obligatoriu şi de Lancrăm, delimitând astfel un spaţiu românesc, matrice spirituală de referinţă, demn de a fi cunoscut.

Aşa cum îşi concepe al treilea dialog, Anca Sîrghie face un excurs literar imaginând o convorbire cu Lucian Blaga, îmbogăţită cu informaţiile biografice despre ultima perioadă din viaţa poetului, aducând drept argumente citate din opera blagiană, mai ales din romanul Luntrea lui Caron. Selectate cu abilitate, fragmentele vin în susţinerea centrului principal de semnificare, acela al iubirii căutate ca ferment necesar pentru creaţie. De maximă concentrare, concluzia după care ,,Lucian Blaga a perpétué la jeunesse de son ame jusqu’ŕ la fin de sa vie poétique” îl poate alătura pe scriitorul român unei strălucitoare companii de genii literare, precum Goethe.

Pentru a oferi un cât mai larg orizont de receptare, volumul tradus în limba franceză cuprinde şi o consistentă postfaţă semnată de criticul literar clujean Antonia Bodea, ,,Lucian Blaga et sa derničre muse” comme document littéraire inestimable. Autoarea aduce argumente pentru modul în care Anca Sîrghie completează substanţial informaţia biografică şi izbuteşte o trecere măiestrită de la documentar la literatura autentică. Consistentă este şi contribuţia personală a traducătoarei printr-un capitol unde ea explică adeziunea totală la scopul lucrării, ,,de rendre au circuit universel un grand auteur”, care a oferit lumii o operă perenă şi, în acelaşi timp specific românească. Cu caracter de sinteză, se regăsesc apoi o prezentare a vieţii şi operei lui Lucian Blaga, un amănunţit tablou biobibliografic şi, la fel de edificator, un bogat inventar imagistic.

Cu un final cu totul particular, de mare sprijin pentru cei nefamiliarizaţi cu lumea românească, volumul cuprinde un număr de 84 (62 de pagini) de note care dau informaţii ample despre personalităţile culturale şi societatea română a epocii lui Lucian Blaga. Cercetarea deschide, în acest fel, noi perspective, lărgind cadrul de cuprindere a vieţii spirituale româneşti, în care cititorul este îndemnat să poposească. O selecţie de referinţe critice, este, de asemenea, utilă celor interesaţi de a afla felul în care a fost receptat poetul şi filozoful care a aşezat Lancrămul pe harta culturală a lumii.

În mod binemeritat, câte un Curriculum vitae, unul al autoarei, Anca Sîrghie, şi altul al traducătoarei, Sorina Ştefănescu, aduc împreună personalităţile care şi-au dedicat eforturile şi capacităţile înfăţişării în lume a unui creator capabil să ne reprezinte ca individualitate creatoare. Se răspunde astfel exigenţelor unei Europe a viitorului, unde, ca formă de integrare ,,…modelul traducerii comportă exigenţe şi promisiuni care se extind foarte departe, până în inima vieţii etice şi spirituale a indivizilor şi a popoarelor” ³.

¹ Anca Sîrghie, Lucian Blaga et sa derniere muse, Cuvânt-înainte de Ovidiu Drimba, Postfaţă de Antonia Bodea, Editura Techno Media, Sibiu, 2020, traducere de Sorina Şerbănescu

² vezi Paul Ricoeur, Despre traducere, Editura Polirom, 2005

³ Paul Ricoeur, op.cit., p. 47