În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune să aducă patrimoniul cultural mai aproape de public prin ateliere interactive, concerte, expoziții, gastronomie și activități pentru toate vârstele.
Festivalul invită vizitatorii să descopere meșteșugurile tradiționale ca pe niște competențe esențiale pentru o viață sustenabilă și autentică în secolul XXI. Vor fi prezenți la eveniment nu mai puțin de 130 de meșteri tradiționali, care vor antrena vizitatorii în ateliere meșteșugărești interactive.
Punctele cheie ale ediției 2026:
· Etnografie experimentală și dialog cu meșterii: timp de trei zile, publicul poate învăța secretele meșteșugurilor direct de la maeștri. În amfiteatrul de pe Aleea Pivelor, „Meșteri la scenă deschisă” oferă ocazia unor dialoguri oneste cu creatori consacrați – Tezaure Umane Vii și artizani din Horezu, Corund, Argeș sau Suceava – despre provocările și adaptarea la economia actuală.
· Bootcamp de sustenabilitate: într-o lume a consumului rapid, ASTRA propune o educație pentru deprinderi practice. Ateliere zilnice vor învăța vizitatorii cum să repare, să recondiționeze și să îngrijească totul, de la mobilier și haine, până la jucării și grădini.
· Conexiuni intergeneraționale și digitale: în timp ce „În familie descoperim Tradițiile” reactivează jocurile copilăriei „cu cheia la gât”, pentru adolescenți, festivalul a pregătit programul „Cronicari digitali”. Tinerii vor învăța să dezvolte conținut responsabil, să identifice fake news și să abordeze teme precum schimbările climatice, devenind promotori etici în mediul online.
· Experiența imersivă: Muzică și Poezie:
· ASTRA Acoustic: sesiuni de tip Jam Session și concerte unplugged în locații neconvenționale. Cap de afiș sunt nume sonore din zona rock precum Phoenix (set acustic), Kempes, E-An-Na, An Theos sau June Turns Black, care vor oferi o perspectivă caldă, intimă, asupra genului.
· ASTRA Poetic: podul acoperit de la Gura Râului redevine un spațiu al melancoliei și creativității, găzduind recitaluri și dezbateri ce pun în valoare potențialul literar al Dumbrăvii.
Experiențe complete: Gastronomie, Expoziții și Natură
Vizitatorii sunt invitați să exploreze și expozițiile curente „Făurind Transilvania” (Casa Artelor) și „Scoarțe. Covoare. Păretare” (Pavilionul Muzeal Multicultural). Experiența este completată de „ASTRA în Farfurie” – o călătorie culinară bazată pe rețete din arhiva științifică a muzeului, dar și de zona de interacțiune cu ciobăneștii românești din Etno Tehno Parc, realizată în parteneriat cu Asociația „Haita”.

Program integral
Etnografie experimentală
Ateliere participative de cunoaștere a meșteșugurilor tradiționale
Locație: Muzeul în aer liber
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 10.00-20.00
Meșteri la scenă deschisă. Să ne cunoaștem!
Locație: Aleea Pivelor / amfiteatru
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 11.00-13.00 / 16.00-18.00
Meșteri la scenă deschisă este genericul sub care se vor desfășura întâlniri cu oamenii din spatele produselor tradiționale! Dacă v-ați întrebat vreodată cine sunt, de unde au învățat, de ce lucrează, prin ce au trecut pentru a deprinde tainele unui meșteșug și cum se (re)inventează pentru a răzbi în economia actuală, vă invităm la un dialog cu ei.
Vineri, 14 august 2026
1. Maria Ciucă (Tezaur Uman Viu), cusut, Poiana Sibiului, Sibiu
2. Aurelia Dobrilă (Tezaur Uman Viu), cusut, Arpașu de Sus, Sibiu
3. Filep Elisabeta (Tezaur Uman Viu), cusut/țesut, Sic, Cluj
Sâmbătă, 15 august 2026
1. Máthé Attila, olărit, Corund, Harghita
2. Georgeta și Costel Popa, olărit, Horezu, Vâlcea
3. Páll Árpád, olărit, Corund, Harghita
Duminică, 15 august 2026
1. Maria și Nicolae Pătru, pictură naivă, Furnicoși, Argeș
2. Ileana Hotopilă (Tezaur Uman Viu), încondeiat ouă, Lupcina, Suceava
3. Iordan Lepădatu (Tezaur Uman Viu), prelucrare lemn, Băbeni, Vâlcea
Bootcamp practic: cum să… Educație pentru deprinderi sustenabile
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 10.00-19.00
Să îi cunoaștem pe meșteri! 10.00-11.00 / 15.00-16.00
,,Vă invităm la ateliere zilnice unde vom învăța cum să… îngrijim, întreținem, păstrăm, reparăm, recondiționăm, modificăm, reciclăm lucruri utile și dragi nouă, cum să ne comportăm mai responsabil față de resursele din ce în ce mai limitate pe care încă le mai avem la îndemână”, transmit reprezentanții.
1. Cum… repar / recondiționez / păstrez mobila și alte obiecte de interior
Locație: Gospodărie-atelier de confecţionat instrumente muzicale, Câmpulung Moldovenesc, Suceava (96)
Meșteri: Novičić Dusan, prelucrare lemn, Timișoara, Timiș; Daniel Haneș, prelucrare lemn, Jeflești, Alba; Daria Muntean, mobilier pictat, Sadu, Sibiu
Locație: Gospodărie-atelier de confecţionat straie, Tilişca, Sibiu (128A)
Meșteri: Lăzărica Popescu, țesut, Vălenii de Munte, Prahova; Jolán Csog, țesut, Filia, Covasna; Flory Buia, țesut, Bogați, Argeș
2. Cum… modific sau recondiționez / păstrez piese de îmbrăcăminte
Locație: Gospodărie-atelier de dogari, Straja, Suceava (96A)
Meșteri: Szallos Eszter, broderie cu mărgele, Viștea, Cluj; Bálint Gabriella, dantelă cu ciocănele, Odorheiu Secuiesc, Harghita; Elena Pascu, țesut, cusut, Mălâncrav, Sibiu; Maria Ciurar, cusut, Brateiu, Sibiu
3. Cum… confecționez, îngrijesc și întrețin / păstrez jucării
Locație: Etno Tehno Parc
Meșteri: Demeter Miklós, Anastasiia Petrova, Bicfalău, Covasna; Florica Petran, Vetiș, Satu Mare; Pozsony Katalin, Cluj-Napoca
4. Cum… plantez / îngrijesc flori / legume / arbuști
Locație: Aleea Pivelor / Luncă
Meșteri: Ion Mărunțelu, Racovița, Vâlcea; Andrei Buda, Sibiu
5. Cum… îngrijesc / păstrez vasele de aramă
Locație: Aleea Lemn / zona gospodăriei- atelier din Hodac
Meșteri: Rada și Nicolae Ciurar, Brateiu, Sibiu
În familie descoperim Tradițiile. Demers de etnografie urbană
Locație: Etno Tehno Parc
Perioada: 14 – 16 august 2026
Să îi cunoaștem pe meșteri!
Interval orar: 11.00-13.00 / 15.00-17.00
Se vor desfășura activități pentru familii cu copii ce vizează consolidarea și comunicarea intergenerațională: activități și jocuri în grup – redescoperirea jocurilor copilăriei generației „cu cheia la gât”, activități practice care să stabilească conexiuni între generații.
Meșteri: Suzanna și Daniel Paneș, Sibiu; Magdalena Dudău, Brezoi, Vâlcea
Adolescenții cronicari digitali ai meșteșugurilor analoge
Locație: Muzeul în aer liber
Perioada: 14 – 16 august 2026
Se vor desfășura ateliere și întâlniri prin care adolescenții devin cronicari digitali ai evenimentului, ateliere de comunicare în social media, ateliere de siguranță și deontologie în social media, fake news etc. Vor fi abordate teme serioase: sustenabilitate, responsabilitate, schimbări climatice, reciclare, reutilizare, comportament responsabil față de mediu – sub forma interactivă, practică sau dezbatere.
ASTRA Acoustic │ Rock
Locație: Muzeul în aer liber – zona Târgul de țară
Perioada: 14 – 16 august 2026
Vizitatorii sunt invitați la micro-concerte acustice/unplugged și sesiuni de tip Jam Session în locații neconvenționale din muzeu, pentru a crea o atmosferă de festival imersivă. Veți întâlni artiști și trupe românești, din sfera rockului, cu notorietate sau mai puțin cunoscute, în zone inedite din muzeu. Muzica va realiza o conexiune diferită cu publicul, oferind o interacțiune caldă și o perspectivă diferită asupra unui gen muzical preponderent amplificat. ASTRA Jam – un prilej excelent pentru tineri talentați de a se angrena într-un Jam Session antrenant în mijlocul muzeului.
Vineri │Friday, 14 august 2026
Interval orar │ Time: 20.30, Athoris | 21.30, Kempes
Sâmbătă │Saturday, 15 august 2026
Interval orar │ Time: 20.00, P’neuma | 20.30, Underwaves | 21.30, An Theos
Duminică │Sunday, 16 august 2026
Interval orar │ Time: 20.30, Phoenix – Acustic set | 21.15, June Turns Black |
22.15, E-An-Na
ASTRA Poetic. Melancolia
Locație: Podul acoperit de la Gura Râului, Sibiu
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 15.00-19.00
Stimulând creativitatea, spiritul critic, deschiderea către ceilalți și respectul față de natură, evenimentul cultivă gustul pentru literatură și artă, punând în valoare potențialul inepuizabil al Dumbrăvii Sibiului, completând experiența de vizitare a expoziției în aer liber și creând conexiuni între spații fizice și mentale, între oameni și obiecte, între generații și categorii sociale.
Art@telier l recitaluri de poezie l prezentări de carte l dezbateri
ASTRA în Expoziții!
Locație: Casa Artelor │ Pavilionul Muzeal Multicultural
Perioada: 14 – 16 august 2026
Program de vizitare: 10.00-20.00
ü Făurind Transilvania! / Casa Artelor
ü Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut / Pavilionul Muzeal Multicultural
ASTRA în Farfurie! │ ASTRA in the Plate!
Locație: Târgul de țară
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 10.00-13.00
ASTRA și ciobăneștii românești
Vino să cunoști ciobăneștii românești: zonă de interacțiune și ateliere educative
Locație: Muzeul în aer liber – zona Etno Tehno Parc
Perioada: 14 – 16 august 2026
Interval orar: 10.00-18.00
Partener: Asociația Haita
ASTRA în Festival este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026. Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu

Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Comunicat de presa
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA