Lipsa locurilor la creșă și la grădiniță îi face pe părinți să apeleze la instituțiile private

Numărul mic de locuri la creșele și grădinițele de stat îi fac pe părinți să apeleze la instituțiile din sectorul privat. O fac, însă, cu costuri destul de mari. O analiză realizată de Clubul Copiilor arată că Sibiul nu se numără printre orașele cu cele mai scumpe creșe și grădinițe din țară, dar și așa, pentru un loc părinții plătesc în medie 35% din salariul mediu pe economie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit studiului celor de la Clubul Copiilor, numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani, procentul acestora crescând de la 2,9% în anul școlar 2013/2014 la 7,1% în anul școlar 2021/2022.

 

De ce aleg părinții creșa sau grădinița la privat

 

Sunt cazuri în care unii părinți aleg învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat nu doar pentru că nu sunt locuri la stat, ci pentru flexibilitatea programului prelungit pe care acestea îl oferă. Vacanțele mai scurte, condițiile programei educaționale oferite, sunt și ele printre motive. Dar, în primul rând, lipsa locurilor libere în creșele și grădinițele de stat îi fac ce mulți părinți să aleagă pentru copiii lor sistemul de învățământ preșcolar sau antepreșcolar privat.

Creșterea numărului de elevi, dar și inflația, precum și costurile salariale în creștere cu personalul didactic a umflat costul învățământului privat din țară. 

Clubul Copiilor a încercat sa afle care sunt costurile medii pentru învățământul privat din marile orașe ale țării, precum și orașele unde acesta este cel mai accesibil raportat la nivelul salarial din zona respectivă.

 

Unde e cea mai scumpă educație pentru copiii mici

 

Au fost analizate costurile a peste 150 de instituții private de învățământ preșcolar si antepreșcolar din capitală și orașele reședință de județ ale țării. Costurile includ atât taxa lunară, cât și tariful pentru masă, care se percepe separat în majoritatea cazurilor. În topul listei cu cele mai ridicate costuri medii sunt orașele Cluj-Napoca, București si Târgoviște. Prețul mediu cel mai mare este in orașul Cluj-Napoca, unde taxă lunară medie este de 2270 RON, urmat imediat de capitală, unde prețul mediu lunar este de 2200 RON. De precizat că cea mai scumpă creșă/grădiniță din cele analizate de noi nu se află în orașul de sub Feleac, ci în capitală.

Dacă clasarea primelor două orașe nu este neapărat o surpriză pentru multă lume, clasarea orașului Târgoviște, precum și a orașelor Oradea și Târgu-Mureș în top 5 este surprinzătoare, aceste orașe nefiind în mod obișnuit asociate cu un cost ridicat al serviciilor. Brașovul, Constanța și Ploieștiul sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională.

 

Orașele cu cele mai mici taxe lunare din sistemul privat în învățământul preșcolar din România

 

Orașele cu prețurile cele mai scăzute din clasamentul nostru sunt și orașele unde oferta învățământului privat este redusă. Arad (1105 RON/ lună), Giurgiu (1115RON/ lună) și Brăila(1210 RON/ lună) sunt orașele cu cele mai scăzute taxe din România în sistemul privat preșcolar.

 

Cum se raportează prețul creșelor și grădinițelor la salariul mediu local

 

Chiar dacă Clujul și Bucureștiul au cele mai scumpe grădinițe și creșe private din țară, salariile din aceste orașe sunt cu mult peste media națională. Părinții care dispun de un salariu local mediu sau peste medie din aceste orașe vor suporta mult mai ușor costul învățământului privat decât părinții din multe alte orașe ale țării, unde costul învățământului privat este mai mic, dar și puterea de cumpărare este semnificativ mai mică.

Astfel, dacă analizăm costurile învățământului privat, raportate la puterea de cumpărare locală, topul se schimbă în mod radical. Atât Cluj-Napoca, cât și Bucureștiul, nu se mai regăsesc nici măcar în top 10. Locul lor este preluat de Oradea (56% din salariul mediu lunar costul unui loc la privat), Târgoviște (55% din salariul mediu lunar) și Râmnicu-Vâlcea (48%), iar Sibiul este pe locul 27, cu 35% cost per loc din salariul mediu lunar. Altfel spus, acestea sunt orașele cu cele mai scumpe grădinițe și creșe private, raportate la puterea de cumpărare locală reprezentată prin salariul mediu net din aceste orașe.

La nivel național, 1600 RON este taxa medie lunară per copil pentru învățământul preșcolar și antepreșcolar. Taxa include și masa zilnică, care se percepe de cele mai multe ori separat, dar nu include alte costuri – cum ar fi cursurile opționale oferite de unele grădinițe.

Autor
31 octombrie 2023 la 13:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 15 ore
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”
Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Accident rutier pe DN 1, în zona Hula Bradului. Trafic blocat total
Un accident rutier s-a produs miercuri după-masa pe DN 1, km. 293+850m, zona Hula Bradului, unde două mașini...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!
”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 19 ore
O fotografie, o provocare: ce titlu i s-ar potrivi?
Am primit pe adresa redacției o fotografie înfățișând un bărbat așezat pe o bancă, alături de câinele său,...
Cultură
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 23.05.2025 SEICA MICA, str. PRINCIPALA...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Zeci de specialiști în montanologie s-au reunit la Cristian. Mariana Rusu: „Tinerii trebuie să revigoreze activitățile din zona montană”
Zeci de experți în montanologie și științe agricole s-au reunit miercuri în localitatea Cristian, din județul Sibiu, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
ULBS încetează colaborarea cu actorul Mihai Mălaimare
Conducerea ULBS a transmis, miercuri, un comunicat prin care a luat decizia de a înceta colaborarea cu actorul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Accident pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu: o femeie a ajuns la spital
Polițiștii rutieri au intervenit, miercuri, la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu. O femeie...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă
Echipa sibiană a primit cele mai puține cartonașe galbene în cele 39 de meciuri disputate în actualul sezon...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aproape 40 de medalii și locul al treilea pentru medieșenii de la CS Ippon la ”Cupa Hara”, la Sighișoara
Ippon s-a prezentat la ediția din acest an a ”Cupei Hara” de karate WUKF cu 43 de sportivi...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alexandru Oroian, încă două sezoane la FC Hermannstadt
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a sosit la echipa sibiană în februarie 2021. În sezonul recent...
Actualitate
1 min de citit