Lacrimi, aplauze și recunoștință: Centrul de Educație Incluzivă Sibiu a primit numele „Elena Delia Stoicescu”

Lacrimi, aplauze și recunoștință: Centrul de Educație Incluzivă Sibiu a primit numele „Elena Delia Stoicescu”

Peste 100 de persoane au participat, astăzi, la festivitatea de dezvelire a plăcii cu noua denumire a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Sibiu care, din acest an școlar, poartă numele „Elena Delia Stoicescu”, în memoria regretatei inspectoare pentru învățământul special sibian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Delia Stoicescu a încetat din viață în ianuarie 2025 și, la propunerea psihologului Mihai Copăceanu, Consiliul Județean Sibiu a derulat o amplă procedură de schimbare a denumirii unității școlare aflate pe strada Bagdazar din Sibiu.

Evenimentul a fost organizat în sala de sport a școlii, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru familia, prietenii și foștii colegi ai Deliei Stoicescu. Printre invitați s-au aflat părintele Constantin Necula, psihologul Mihai Copăceanu și conf. univ. dr. Andrea Hathazi de la Departamentul de Psihopedagogie Specială al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.

După cuvântul de salut adresat de directorul CSEI, Dan Kondort, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a arătat că: „Gestul pe care îl facem astăzi, prin atribuirea numelui Elena Delia Stoicescu acestei școli, nu este un act administrativ, ci un act de recunoaștere, de respect și de responsabilitate. Numele ei devine parte din identitatea instituției, un reper moral pentru profesori, o ancoră de încredere pentru părinți și un mesaj clar pentru copii: aici, fiecare copil este văzut, apreciat și sprijinit”.

Chiar dacă activează în Cluj-Napoca, la UBB, Andrea Hathazi a descris-o pe Delia Stoicescu ca fiind „neobosită atunci când cineva avea nevoie de ea: un copil, un profesor, o instituție”.

Mihai Copăceanu a rememorat întâlnirile de suflet pe care le-a avut cu Delia Stoicescu, „o profesionistă desăvârșită, care nu bâjbâia lucrurile”. El a lansat propunerea ca în școală să fie amenajat și un colț care să prezinte viața celei care a marcat parcursul învățământului special din județul Sibiu. Psihologul sibian a vorbit despre corespondența cu Delia Stoicescu, pe tema copiilor cu nevoi speciale. În unul dintre mesaje, inspectorul școlar i-a scris că „Suferința și handicapul ascund adevărate valori umane. Vă doresc să credeți cu încăpățânare că puteți schimba lumea”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Părintele Necula: „Există o nemurire a dascălului”

Cu multă emoție în suflet a vorbit Radu Stoicescu, care a amintit că și-a cunoscut soție într-o sală de sport, în urmă cu 44 de ani: „Pe când a debutat învățământ, obișnuia să croșeteze rochițe pentru păpușile fetițelor de la Casa de copii. I se părea firesc să muncească până târziu, în weekend sau în concediu. Evenimentul de astăzi este o dovadă că Delia a lăsat în urmă oameni, proiecte și suflete cărora le-a schimbat viața”.

Fostul soț al Deliei Stoicescu a vorbit și despre „bilețelele presărate prin întreaga casă, prin bucătărie, pe care Delia nota idei și le întorcea pe toate părțile, până ieșea ceva bun”.

De-a lungul alocuțiunilor și a unui scurt videoclip cu imagini din activitatea Deliei Stoicescu și de la evenimentul de inaugurare a noii clădiri a CSEI-ului, mulți participanți au încercat cu greu să-și stăpânească lacrimile. Cei mai mulți i-au fost colegi și prieteni apropiați, iar între aceștia s-a aflat și părintele Constantin Necula: „Delia m-a învățat că există și o nemurire a dascălului, a celui care are un mod de a fi pe care nu i-l poate lua nimeni. Nu există vocație mai mare decât ajutatul copiilor în dificultate”.

Părintele Necula a arătat că învățământul special continuă să fie stigmatizat și considerat „second hand”, că este necesar ca „fiecare dintre noi să ne vrem Delia Stoicescu”, un dascăl de excepție, pentru care „membrii familiei sale au rupt ceva din ei pentru a ne-o da nouă”.

În calitatea sa de președinte al Asociațiunii ASTRA, Constantin Necula a anunțat că, din 2026, va fi acordat Premiul „Delia Stoicescu” pentru profesorii cu contribuții remarcabile în învățământul special din județul Sibiu.

Radu Stoicescu a venit însoțit de fiica și mama Deliei Stoicescu, alături de care au fost invitați să dezvelească placa cu noua denumire a școlii și să planteze doi pomi în zona intrării.

„Pomii cresc încet și sigur, precum binele”, a spus Radu Stoicescu, înainte de plantarea pomilor, moment la care au participat președinta Daniela Cîmpean, părintele Necula, psihologul Mihai Copăceanu și doi elevi

Școală de top a învățământului special românesc

Actualul sediu al CSEI a fost inaugurat pe 3 aprilie 2024, în prezența autorităților județene, a constructorului, profesorilor și jurnaliștilor. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a fost reprezentat de regretata Delia Stoicescu. La acel moment, inspectorul școlar a arătat că, prin noua investiție, copiii cu deficiențe au toate condițiile de învățare și recuperare.

Cu o valoare de 13,5 milioane de lei, din care 9,24 milioane de lei au fost obținute de Consiliul Județean Sibiu din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene, prin POR 2014 – 2020, CSEI „Elena Delia Stoicescu” dispune de 29 de săli de clasă, patru cabinete de logopedie, cabinet de medicină școlară, sală de art-terapie, cameră senzorială, cabinet de kinetoterapie cu bazin de recuperare, sală Montessori, laborator de informatică, atelier de preprofesionalizare (croitorie, abilitare manuală), teren și sală de sport, și două săli de relaxare pentru copiii cu autism.

Seria investițiilor a fost continuată în acest an, când compania sibiană Conlan, cea care a și realizat lucrările de modernizare și extindere, a executat împrejmuirea școlii, obiectiv pentru care Consiliul Județean Sibiu a alocat peste o jumătate de milion de lei din bugetul propriu.

La CSEI „Elena Delia Stoicescu”  sunt înscriși peste 260 de copii cu deficiențe provenind din municipiul Sibiu și din localitățile limitrofe.

Autor - Teodora NAN
25 noiembrie 2025 la 15:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 7 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Mediașul își extinde rețeaua de stații pentru mașini electrice. Proiectul se apropie de finalizare
Proiectul pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice din Mediaș se apropie de finalizare. Primăria anunță că...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
„Prețul îl plătesc copiii, în singura monedă pe care o au la 14 ani: timpul și echilibrul lor”. Ruxandra Cibu Deaconu critică noua admitere la liceu
Noua admitere la liceu, care le permite colegiilor să organizeze examene proprii pentru jumătate dintre locuri, riscă să...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Ioan Vulcan, cel mai vârstnic jurnalist activ din România, devine Cetățean de onoare al județului Sibiu
La 91 de ani și după aproape șapte decenii de jurnalism, Ioan Vulcan, unul dintre cei mai cunoscuți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Trei zile de cântec, joc și tradiție la Șura Mare și Hamba. Festivalul „Daniel Rosalim” începe cu „Cina la stână”
Festivalul Cântecului și Jocului Popular „Daniel Rosalim – Fiii Satului Șura Mare-Hamba” revine în acest weekend cu trei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Autostrăzile din Sibiu, magnet pentru muncitorii străini. Aproape 10.000 de cetățeni străini sunt în evidențe
Sibiul devine tot mai atractiv pentru cetățenii străini, în special pentru cei care vin să muncească. Datele Biroului...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
ISJ Sibiu a început să-și numească directorii pentru noul an școlar. 14 funcții ocupate prin detașare, alte patru rămân vacante
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a aprobat, în ultimele două zile, 14 detașări pe funcții de director și director...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Misiune neobișnuită pentru pompierii sibieni: au salvat un pui de barză de pe acoperișul unei case
Pompierii sibieni au intervenit, marți, în localitatea Vărd, pentru salvarea unui pui de barză care ajunsese pe acoperișul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.